Actualitate Cultură

Curse mai dese spre Pădurea-parc Schulerwald. Programul complet al evenimentelor din weekend

Pentru cei care doresc să meargă sâmbătă şi duminică în Pădurea Schulerwald, unde au loc o serie de evenimente sportive şi de divertisment (cap de afiş trupa Direcţia 5), autobuzele vor avea opriri în zona Ario şi o frecvenţă sporită. Bistriţenii vor putea face grătare, cumpăra mici, bere şi produse ale meşterilor populari invitaţi la deschiderea oficială a pădurii-parc.

”Cu ocazia inaugurării Pădurii-parc Schulerwald, în zilele de 5 şi 6 iulie Primăria municipiului Bistriţa organizează o serie de evenimente sportive şi de divertisment. Pentru o mai uşoară deplasare a cetăţenilor la aceste manifestări, în cele două zile, între orele 10.00 -17.00, transportul în comun pe traseele nr. 11 şi 12, care circulă pe rutele str. Constantin Roman Vivu – Leoni şi respectiv Autogară – Leoni, vor avea o oprire în zona Turnătorie (SC ARIO SA Bistriţa). Deplasarea se va face contra cost, iar cursele vor avea o frecvenţă sporită”, informează Primăria Bistriţa.

Bistriţenii dornici de mişcare în aer liber vor putea juca tenis de masă şi badminton, se vor putea căţăra pe un perete special amenajat sau parcurge cu bicicleta traseele special amenajate prin pădure. Totodată, cei prezenţi vor putea face grătare sau chiar cumpăra mici, bere şi produse tradiţionale ale unor meşteri populari autohtoni.


Programul evenimentelor din Pădurea Schulerwald, deschisă sâmbătă şi duminică de la ora 10.00:

Sâmbătă 5 iulie

I. Întreceri/demonstraţii sportive – jocuri şi concursuri

Orele 14.00-16.00 – Demonstraţii sportive: CS. Karate Bistriţa, CS Hercules;

Orele 14.00-16.00 – Cupa Logos la fotbal – Asociaţia Gamaliel;

Orele 16.00-18.00 – Jocuri şi concursuri sportive – CS Schreiner;

Orele 17.00-18.00 – Meci de fotbal – grupele de juniori (2005-2006) Gloria Bistriţa;

Orele 18.00-20.00 – Meci demonstrativ ”Gloriile fotbalului bistriţean”.

II. Folclor

Orele 15.00-18.00 – Spectacol folcloric organizat de Centrul Cultural Municipal ”George Coşbuc”

Duminică 6 iulie

I. Întreceri/demonstraţii sportive – jocuri şi concursuri

Orele 12.00-17.00 – ”Cupa Liceelor” – fotbal şi baschet

Orele 14.00-15.00 – Demonstraţii sportive – Asociaţia StarTin;

Orele 15.00-17.00 – Demonstraţii skateboard, role, biciclete etc.;

Orele 16.00-18.00 – Întreceri sportive

II. Muzică şi dans

Orele 15.00-19.00 – Spectacol susţinut de trupe de muzică şi dans din municipiu: Floris, Top Dance Life, BN Ritm, Reborn Streetdance, Antonia Ivaşcu, EMP, All for One, Hemera’s, Gravity.

Ora 19.00 – Mega concert Direcţia 5.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS