Recomandări Social

Staţie de betoane între Bistriţa Bârgăului şi Colibiţa în situl de interes comunitar Cuşma

O staţie de betoane va fi amenajată între Bistriţa Bârgăului şi Colibiţa în situl de interes comunitar Cuşma în care sunt protejate nu mai puţin de 12 habitate şi 17 specii de importanţă comunitară. Deşi e binecunoscut impactul pe care o astfel de staţie îl are asupra mediului, custodele sitului, Asociația Proprietarilor de Pădure Bistrița-Bârgăului – Ocolul Silvic Bistrița-Bârgăului, a spus că nu are nimic împotrivă ca firma Dimex 2000 Company să demareze investiţia.

Agenţia pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud a dat la rândul ei undă verde proiectului care se va desfăşura pe 12.253,00 m2, din care suprafața ocupată de stația de betoane și anexe va fi de 932 m2. Capacitatea stației este de 60 m3/oră, iar investiţia aparţine firmei Dimex 2000 Company, cea care lucrează la amenajarea drumului judeţean care se numeşte „Poarta Transilvaniei”.

Potrivit proiectului depus la APM, staţia de betoane va utiliza balast brut depozitat în depozitele de agregate, ciment depozitat direct în buncărul de ciment, aditivi, apă şi materii auxiliare: motorină, ulei hidraulic, ulei de transmisie pentru completări, fără stocare pe amplasament.

Alimentarea cu apă se va realiza dintr-o sursă de pe malul stâng al pârului Repedea, apa fiind captată din dren printr-un tub din beton de doi metri înălțime.  Evacuarea apelor uzate rezultate din procesul tehnologic de spălare a cuvei malaxorului se va face într-un bazin, apa urmând să fie reintrodusă în fluxul tehnologic cu ajutorul unei electropompe.

Conform documentului depus la APM, principalele surse de poluare a solului în perioada amenajării staţiei pot fi reprezentate de scurgeri accidentale de produse petroliere fie de la mijloacele de transport cu care se transportă diverse materiale, fie de la utilajele sau echipamentele folosite, de depozitarea necontrolată de deșeuri în afara spațiilor special amenajate din zona obiectivului şi de tranzitarea sau staționarea autovehiculelor în zone necorespunzătoare.

În perioada de funcționare a stației de betoane, poluarea va fi generată de traficul ce se va desfășura în zonă, de praful de ciment și particulele fine din agregatele minerale utilizate la prepararea betonului. De asemenea, se va înregistra o creștere a nivelului de zgomot.

Terenul pe care se face staţia de betoane se află pe teritoriul comunei Bistrița Bârgăului, pe malul drept al râului Bistrița, într-o zonă de terasă de luncă, în zona numită Defileul Bistriței, în extravilan.

Aici este aria naturală protejată – situl de interes comunitar ROSCI0051 Cușma, dar în ciuda tuturor celor menţionate anterior, custodele ariei protejate ROSCI0050 Cușma, Asociația Proprietarilor de Pădure Bistrița-Bârgăului – Ocolul Silvic Bistrița-Bârgăului, şi-a dat avizul fără să pună condiţii. Şeful ocolului este inginerul Dan Ţacăl, membru al Clubului Rotary Bistriţa.

Situl Cușma protejează 12 habitate și 17 specii de importanță comunitară, dar nici ci de la APM nu consideră că staţia de betoane ar afecta speciile şi habitatele pentru care a fost declarat situl.

„Realizarea proiectului nu conduce la o deteriorare semnificativă sau pierderea totală a unor habitate naturale de interes comunitar, proiectul nu va determina izolarea reproductivă a unei specii de interes comunitar sau a speciilor tipice care intră în compoziţia unui habitat de interes comunitar, proiectul nu are influenţă directă asupra ariei naturale protejate de interes comunitar, prin emisii în aer, folosire de resurse naturale ş.a şi nu implică tehnologii care să inducă risc de accidente, nu implică utilizarea, stocarea, transportul, manipularea sau producerea de substanţe sau materiale care ar putea afecta speciile şi/sau habitatele de interes comunitar pentru care aria naturală protejată de interes comunitar a fost desemnată”, motivează APM decizia de a aproba staţia de betoane în sit.

La Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud s-a semnat, în 26 octombrie a.c., contractul pentru asfaltarea a 6,5 kilometri din tronsonul doi al lotului I din Poarta Transilvaniei, lucrarea urmând să fie făcută de firma Dimex 2000 Company SRL în asociere cu alte două firme.

„Mă bucur foarte mult că pentru ultimul lot din proiectul Poarta Transilvaniei DJ 172 D, mai exact tronsonul 2 din lotul I, după o procedură de achiziţie prelungită, cu foarte multe contestaţii, în urma deciziei CNC, avem declarat un câştigător al licitaţiei, asocierea între Dimex 2000 Company SRL şi SC SRL-SC Electro-Ursa Servcom SRL. Este vorba de un drum de 6,5 km din Colibiţa, în stânga spre satul Miţa, până la capătul drumului judeţean, în intersecţie cu alte două drumuri forestiere. Avem un contract în valoare de 43,9 milioane de lei adică 9,4 milioane de euro. Termenul de execuţie este de 19 luni, din care două luni e proiectarea şi, din primăvară, vom începe efectiv lucrul la acest tronson. Sper eu ca până la finalul anului următor să avem toate loturile recepţionate”, a spus Radu Moldovan.

Preşedintele CJ a reamintit că tot Dimex 2000 Company a făcut primul tronson din acelaşi drum, iar spre bucuria lui, după un an şi jumătate de utilizare drumul respectiv arată foarte bine.

„Un lucru extrem de important pentru contractul pe care îl semnăm azi este că s-a oferit o perioadă de garanţie de 10 ani. Atât a oferit contructorul, o dovadă a seriozităţii abordării unui proiect. Nu îţi poţi permite să oferi garanţii şi să nu faci o lucrare de calitate. Lotul II şi III sunt ale aceluiaşi constructor în faze avansate de execuţie. Eu le mulţumesc pentru eforturile pe care le-au făcut. Ele vor fi finalizate înainte de termen, sper eu că în vara anului viitor. Sunt multe zone pe care deja s-a turnat asfalt, nici nu vreau să grăbim lucrările în detrimentul calităţii lor. Decizia le aparţine colegilor mei din CJ, specialiştilor, care, în discuţiile cu constructorul, au stabilit că sunt zone în care e bine să treacă iarna unde s-au făcut intervenţii foarte mari. Tare m-aş bucura dacă licitaţiile ar fi câştigate de companii din judeţul Bistriţa-Năsăud care, în şase ani de experienţă, mi-au dovedit nu doar că au capacitate, dar fac şi lucrările ca lumea. Din păcate, toate experienţele cu companii din afara judeţului au fost eşecuri, cu mici excepţii, din păcate. Mă bucur că sunt 5-6 companii în judeţ, cu specialitatea pe acest domeniu, care au capacitatea şi fac şi lucrări foarte bune şi asta e un mare avantaj pentru noi şi cei 62 de colegi primari”, a spus Radu Moldovan.

7 comentarii

  • Pentru obtinerea aprobarilor s-au dat bani grei unora. Astia care-s bat joc de natura si de mediu, inclusi cei care inchid ochii la taierile ilegale de paduri si nu e straina nici politia de acest fenomen, i-as inpusca fara nici un regret.

    • draga Doru, daca sti ceva concret fa o plangere la organele abilitate!!!!Asa ar fi norma, daca tot ne batem in piept cu spiritul civic si al dreptatii. Altfel sunt doar vorbe, amenintari si nu se rezolva nimic. Sau poate ca nu este nimic….de acest gen…

  • Ei vezi aici ar trebui ca Bălan et comp.sa meargă să protesteze,sa se lege de utilaje,cum fac adevaratele ONG-uri care luptă pentru protectia mediului ,nu in fata prefecturii pentru lucruri mai putin importante ,sau care nu au nici in clin si nici in mânecă cu mediu.Dar ce sa-i faci si cei care construiesc acolo i-au dat niște banuti moșului sa populeze Sieul cu pestisori si mai ales nu se aleg cu nimic de la cei care-i finanțează pentru mitingurile politice si economice.
    PĂREREA MEA!

  • Nea ION te invit si pe dumneata sa iti cumperi un metru de lant si sa te legi de un utilaj eventual de o roaba. Din pacate in aceasta tara nu exista practic nimic ce nu poate fi atins de mafia resurselor si mafia dion institutii care dau asemenea aprobari. Inca nimeni nu a dovedit ca lucreaza cu legea in mana. Romania doar declarativ de groaza UE-ului a nominalizat prin pacaleala niste arii protejate si le-a comunicat mai departe. In schimb legislatia in domeniu nu este deloc aplicata. Acelasi lucru se intampla si la defrisarile din parcurile naturale asa zis protejate. Se pare ca am pierdut lupta cu aceste entitati numite institutiile statului corupte pana in maduva oaselor. Doar poporul roman daca doreste sa iasa masiv in strada sa isi pazeasca ce a mai ramas , si interventia CSAT-ului mai poate indrepta lucrurile. Suntem un stat grav afectat de interese si afaceri toate la limita legii si cu incalcarea legii.

  • Alături de d- nul președinte și de „binefăcătoarea” dimex ne bucurăm și noi, cetățenii comunei, aceasta investitie aduce plus-valoare comunei, turiștii putandu-si face cate-un selfie, neavând prea multe optinuni in zona, lacul fiind împrejmuit in continuare de gardurile proprietatilor extinse ale domniilor lor, mai sus amintiți și ale altor prieteni și inruditi cum ar fi domnul Tacal, nimeni altcineva decât nasul domnului vice, viitor candidat la primăria bistrița și susținut de ..ati ghicit, cine oare se bucură atat de mult cand firma dimex, mai obtine cate un tronson?! Doamne ajuta!

  • Nu cred ca abordarea din articol este corecta.
    Ne plangem de starea drumurilor, dar acestea nu se fac cu roaba ci cu utilaje.
    Nu poti aduce betonul de la zeci de kiometrii pe alte drumuri care se vor rupe, cu poluarea de rigoare si cu aglomerarile aferente traficului grea fara sa uitam de costuri.
    Sa respecte conditiile impuse de mediu .

    Referitor la promenada pe malul lacului sa faca primaria si consiliul judetean exproprieri cu costurile de rigoare si sa faca ce vor ei, dar pe banii publicului care striga.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS