Starea microbuzelor școlare din județ. Câte mașini noi au cerut primăriile

Holistic

Transportul elevilor în condiții de siguranță a devenit o temă de dezbatere națională urmare a faptului că o minoră de 12 ani din județul Sălaj a decedat marţi, la Zalău, după ce a căzut dintr-un microbuz de transport persoane căruia i s-au deschis uşile în mers.

În județul nostru nu au existat până acum accidente, dar autoritățile suflă în iaurt și cer 50 de microbuze noi de la Guvern.

Purtătorul de cuvânt al ISJ, Monica Buboly, a spus, miercuri, într-o conferință de presă, că în prezent în județ sunt 90 de microbuze pentru transportul elevilor, majoritatea aparținând de consiile locale.

”Foarte multe sunt într-un stadiu de uzură foarte mare. Am făcut solicitări la Minister pentru 50 de microbuze, din care 43 pentru mediul rural și 7 în mediul urban. În ce privește siguranța elevilor, sunt proceduri diferite de la caz la caz. Uneori și cadrele didactice fac naveta cu aceste microbuze, alteori doar elevii. Fiecare școală și-a organizat transportul elevilor cu respectarea normelor de siguranță și în funcție de distanța pe care o parcurge microbuzul”, a spus Monica Buboly.

Inspectorul școlar general Camelia Tabără a spus că este posibil ca, în unele situații speciale, dacă microbuzul școlii e defect, de exemplu, să se apeleze la mijloace de transport închiriate.

”Nu știm dacă sunt transportați mai mulți copii decât numărul de locuri. Mesajul nostru este să fie transportați copiii în condiții de siguranță. Transportul elevilor este o chestiune care se gestionează de fiecare autoritate locală. Mai puțin de o treime sunt în dotarea școlilor, vedem asta după numărul de șoferi pe care trebuie să îi normăm. Cert este că ni s-au dat asigurări de la Minister că anul acesta va fi program național de achiziție de microbuze, iar noi am centralizat necesarul de mașini în județ. În paralel, a făcut același lucru Prefectura sau CJ, și s-a făcut apel să se solicite microbuze ca să se desființeze structurile cu clase de simultan fiindcă acolo calitatea actului didactic e destul de scăzută”, a spus Tabără.

Potrivit inspectorului general, în primul semestru, la Budești a fost o problemă cu microbuzul care s-a stricat, iar Primăria a apelat la un transportator privat.

”Era nevoie de o reparație mai mare, au copii mulți de transportat și au fost nevoiți să apeleze la o firmă. Noi nu gestionăm aceste lucruri. Toate aceste chestiuni sunt în sarcina primăriilor care trebuie să-și optimizeze transportul, să obțină toate avizele și pentru șofer, și pentru mașină, să transporte copiii în siguranță, să optimizeze orele de la care aduc copiii ca să nu fie foarte greu pentru un copilaș să se trezească foarte devreme, să aștepte. Deci acestea sunt lucruri care se organizează intern”, a spus Camelia Tabără.

Foto: arhivă

Cristiana Sabău

A absolvit Universitatea "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca, Facultatea de Litere, secţia română-franceză. În 1996 a debutat în mass-media. A colaborat de-a lungul timpului cu mai multe instituţii de presă printre care Ziua, România Liberă, Europa FM, Radio 21,Radio România, Mediafax, NewsIn, Realitatea TV. În 2011, anul în care a fondat publicaţia Timp Online, a primit distincţia "Jurnalistul bunei guvernări", decernat de Asociaţia pentru o Românie Curată pentru investigaţia care a dus la demisia unui ministru din Guvernul României.
Cristiana Sabău

Google Ads-sub articol

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.