Social

Şoferul din Tîrlişua care a cauzat accidentul mortal de la Coldău vrea să fie cercetat în libertate

Gabriel Rus, şoferul din Tîrlişua care a cauzat accidentul de la Coldău în urma căruia un alt tânăr şi-a pierdut viaţa, vrea să fie cercetat în libertate. Tribunalul Bistriţa-Năsăud a înregistrat, marţi, o cerere prin care tânărul contestă măsura arestării sale preventive luată de Judecătoria Beclean. Solicitarea a fost depusă în aceeaşi zi în care Claudiu Zegrean, taximetristul originar din Mogoşeni, a fost condus pe ultimul drum de familie şi prieteni.

O instanţă a Judecătoriei Beclean a dispus, în 1 octombrie a.c. arestarea preventivă a lui Gabriel Rus din Tîrlişua pentru 30 de zile după ce acesta, aflat sub influenţa alcoolului, a accidentat mortal, la Coldău, un taximetrist din Mogoşeni. Instanţa a admis cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean, dar sentinţa dată putea fi contestată în termen de 48 de ore, ceea ce s-a şi întâmplat.


Ştiri din Beclean a prezentat fotografii cu maşinile implicate în accident, cea în care se afla taximetristul şi cei trei clienţi ai săi care au ajuns la spital, fiind distrusă aproape în totalitate.

19 comentarii

  • cum sa fie…pus in libertate!!!omoara un tinar nevinovat,e strigator la cer…dc nu era mort de beat ….Daca e copil De bani gata si au bani trebuie sa scape…sa iomoare iarasi pe altcineva…Nu !!

    • Stai linistit ca nu mai conduce prea curand. Plus ca risca sa faca puscarie . Vrea si omul sa respire aer curat pe durata procesului . Pentru ca nu stie cat o sa primeasca sau care o sa fie sentinta . Numai in pielea lui sa nu fii.

    • @Cezar , stie că e învățat de partidul hotiilor (PSD) ! Nu ai vazut cine il pazea pe Dragnea?

  • Daca justitia mai continua cu asemenea ingaduinta fata de cei care produc carnagiile astea, va trebui sa ne asteptam la mai multi oameni care beau si se urca la volan! De ce? Pentru ca justitia ingaduie cercetare in libertate, eliberare conditionata sau alte forme de ingaduinta fata de cei care produc accidente cu premeditare. Alcoolul in singe ptr un om la volan asta inseamna!

    • domnul Atty specificati care beau alcool .Daca la voi nu bun exprimarea la voi nu bun nici calculatorul.La voi folositi tot timpul TABLETA.Vai ,vai si ioi ioi…….Cunosc la voi voi tot timpul ati fost sifoane in parlament! ori unde sa putut la voi.Cum se numeste asta la voi….Spui tu atty sa muriti.Voi sa muriti atty.

  • Cu legile de r…t pe care le avem există toate șansele ca puștanul să fie cercetat în libertate . Pe lângă asta, mai mult de 4-5 ani nu va lua pentru uciderea unui om și vătămarea gravă a altor 3. Văzând și circul de ieri cu Dragnea și interlopii care îl păzeau, cu jurnalistul lovit în stomac, nu pot să nu constat că România este o țară extrem de bolnavă în care să te naști înseamnă o nenorocire și să trăiești o tragedie.

    • Eu cred ca in orice tara ar avea sanse sa fie cercetat in libertate, asa ca hai sa nu ne mai tot punem cenusa in cap ca la noi e tot raul din lume. Crezi ca daca va fi cercetat in libertate va mai omori pe cineva? Nu inteleg de unde spaima asta ca ar putea fi cercetat in libertate. Multi sunt de-a dreptul oripilati ca si-a cerut un drept, acela de a fi cercetat in libertate. Judecatorul hotaraste daca da sau nu. O parte a populatiei devine tot mai stalinista pe zi ce trece.
      Da, a gresit si sunt sigur ca si el regreta acest lucru. Cu siguranta va fi pedepsit si e normal sa suporte consecintele. Nici nu vreau sa ma gandesc prin ce trec parintii lui, pe care ii cunosc. Va lua atat cat vor considera judecatorii, nici mai mult nici mai putin. Sa nu uitam de Huidu, care a luat cu suspendare dupa ce a omorat 4 oameni si o mai arde si hipstereste si a participat la protestele impotriva gratierii. Si Huidu a fost la fel de vinovat, a avut viteza si a intrat pe contrasens, doar ca el a omorat 4 oameni.
      Nu sunt de acord cu cei care zic ca oricui i se poate intampla la fel, deoarece multi dintre noi nu am condus si nu vom conduce niciodata in stare de ebrietate.
      Unii se bucura pentru ceea ce a patit, pe motiv ca e PSD-ist, altii pe motiv ca are bani …

    • @bossumflat

      În orice țară autorii de infracțiuni mărunte sunt cercetați în stare de libertate, nu și cei vinovați de omucidere sau vătămare corporală gravă.

  • stati linistiti..nu va mai stresati… La ce legi sunt pentru oamenii cu bani din Romania sigur o sa ia 2 ani cu suspendare. Asta e tara in care traim…cei cu bani fac legiile in tara asta !!!

  • Il cunosc pe Gabriel de 9 ani , 9 nu 1 nu 2 îndeajuns cred eu sa iti dai seama de caracterul lui , omul a greșit da foarte adevarat si va platii însă asta nu ma face sa nu il mai consider prietenul meu sau un om cu un suflet bun. A fost de o iresponsabilitate rară e clar însă nu cred ca sincer ii este usor sau ii va fi sa ai pe constiinta o viata intreaga o persoană și nici nu vreau sa ma pun in pielea lui atunci când a conștientizat ce a facut.
    Am văzut multe comentarii în care se scrie că „fiind copil de bani gata o sa scape ” ” ca daca are bani se crede tare ” dragii mei banii sunt munciti de familie mama tata de atatia ani sacrificați peste hotare, nu sunt bani cazuti din cer asa ca mai terminati cu frustrările astea si mergeți și voi la muncă în loc să fiți invidiosi pe roadele altora !
    Am văzut și familia băiatului decedat , și mi sa rupt sufletul văzând o pe mama si sora strigând de disperare, deși nu il cunosc personal si m am pus in locul familiei lui atat si in locul lui Gabriel și e foarte greu ! Însă în loc să mediatizați atâta negativitate ar trebui să lăsăm Poliția și judecatorii sa isi faca treaba si sa ne concentrăm pe ceva mai util.
    Omul o sa fie judecat, însă sunt atatea cazuri in acest oras de oameni care au comis acte mai mult sau mai putin grave decat el și se bucură de libertate și poate mai și comentează pe acest subiect, eh unde ati fost atunci?patrioților! Unde este siguranta si increderea sau unde a fost atunci?! Voi jurnaliști atunci unde ati fost?! Sunt oameni nenorociți pe viata , închiși pe nedrept oameni care au ieșit din pușcărie care repetă aceleași greseli si noi brusc nu mai vedem nu mai auzim . Păi dacă tot este ziua dreptății hai sa facem dreptate pentru toti nu doar pentru unul ! Multumesc #parereamea

  • Ca și informație, nu atitudine care mă definește în subiectul acesta, cam în toate țările considerate civilizate, exceptând faptele unde cel acuzat prezintă un risc de recidivă și sunt pericol pentru ordinea publică, acuzații sunt judecați în stare de libertate.

    Trebuie spus, că la bază a fost un accident .
    Nefericit și desigur condusul beat la volan a fost un act necugetat . Care produce consecințe grave.
    Dacă urmăriți intervențiile personale pe subiect, am repetat de multe ori, că ar trebui făcute mai multe în sensul prevenirii.
    Trebuie făcut ceva mai mult decât amenzi represive, repetitive comunicate în cifre seci. Întotdeauna se va găsi undeva la mijloc de noapte , un tânăr care a băut un pic mai mult care trebuia și care va lua o decizie greșită..anticipând că nu sunt riscuri pentru el dpdv al represiunii…sau minimizând efectele.
    Asta dacă nu a fost sensibilizat.
    La școală, în anturajul imediat de către prieteni.
    Pe mine mă întristează când mai mulți tineri acceptă și urcă cu prea mare ușurință în mașina unui alt tânăr care nu e capabil să conducă, fiind prea beat. E tot conformarea socială..hai că nu se întâmplă nimic…etc..de În paranteză, de aceea critic manifestările publice , chiar și deschideri de an școlar unde toți trebuie să fie la fel. în picioare, îmbrăcați în negru , cu mâna pe inimă ..chestii din comunist .etc.subliminal cultivă conformismul care în alte contexte ale vieții ..(nu întotdeauna e bine să mergi cu grupul) devine mai degrabă un defect și nu o calitate.

    Revenind la subiect, cred că o abordare serioasă poate avea ca și parteneri chiar gazdele nunților, deținătorii de localuri unde se celebrează nunțile , se știu care sunt și care ar putea avea în viziunea organizării și o sensibilizare a clienților și decurajarea celor care sunt în stare de intoxicare avansată.
    Imaginați-vă ce impact emoțional, ar avea o campanie foto cu mașini contorsionate și nuntași veseli…așa a petrecut la noi..așa a terminat.. Nu e vorba de a impune ci de a colabora civilizat..
    Iar în mod normal taximetriștii ar trebui să roiască în jurul acelor sale la anumite ore…o campanie de sensibilizare le-ar face și lor afacerea.

    Apoi, sunt inițiative ce se pot desfășura și se aplică în alte țări, de genul cartelelor- vouchere de taximetrie, cumpărate cadou de către părinți la copii (o anumită valoare și să fie utilizabile și recunoscute doar de către taximetriști), la ora închiderii barurilor , nunților etc..cei prea beți le-ar putea utiliza.

    Ce fac alții?
    Pentru generațiile mai tinere există soluții, aplicația DRIVX-R de exemplu.

    http://chooseyourreality.ca/ care poate fi utilizată pentru a sensibiliza tinerii cu sau fără ochelarii de realitate virtuală. În plus pentru utilizatorii de Instragram se pare că este un concurs..
    http://www.cbc.ca/news/canada/manitoba/virtual-reality-drunk-distracted-driving-1.4061280
    https://www.youtube.com/watch?time_continue=4&v=YcDyPB5vMmE

    E păcat de familia celui decedat și la fel e păcat de asemeni de destinul frânt a tânărului, care acum va plăti cu închisoare probabil și sfârși în oprobiul public în loc să-și întemeize o familie.

    Fiecare dintre șoferii din România trebuie să-și aducă aminte, fără să fim ipocriți că cel puțin odată în cariera de șofer e foarte probabil să fii condus cu un consum de alcool peste limita admisă. Greșeala e să nu recunoști și să repeți acest gen de comportament. Mai bine te culci în mașină și pornești mai departe. Zilele trecute am condus 1400 km într-o zi și am realizat că nu e genul de comportament pe care l-aș repeta în viața mea
    Din poze am văzut că avea cauciucurile șterse la limita uzurii..

  • Ar trebui eliberat tanarul din arest, nu de alta dar sa poata bea ceva ca de cinci zile i s-o fi uscat gura. Mama lui de pui de cocalar.

  • scrie in lege ca nu te urci baut la volan…scrie
    a incalcat legea sa suporte consecinte;le
    ca e baiat bun sau rau BLAH BLAH nu ma intereseaza…si nu ar trebui sa spunem de ex ca zice tatal nostru seara inainte de culcare ca nu ne intereseaza……ca ex.
    LEGILE daca ar fi respectate tara asta nu ar mai fi asa de condamnat si vai ca romania e tara nimanui!
    Daca fiecare ar respecta legile!

  • Eu cred ca voi aveti si acum gitu uscat mergeti si mai bagati un paharel ca poate va ies mai bine comentarile daca var interesa de baiatu mort as intelege dar aici e doar rautate pura ati gasit si voi momentu sa il atacati ca altfel nu aveati curaj da ce barbati curajosi ataca omu cind e deja la pamint curajosi ce sa zic pacat ca pina la necaz toti apelau la el si la familia lui

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS