Actualitate

Slătinița, în continuare fără apă, str. Mihai Viteazul, tot inundată. Crețu: Tot ce se întâmplă e pe baza votului

Intenția Primăriei Bistrița de a lua un credit de 49 de milioane de lei pentru asigurarea banilor necesari pentru cofinanțarea proiectelor europene a stârnit dezbateri aprinse în Consiliul Local Bistrița în ședința ordinară de joi, 30 mai. Consilierul PNL Ioan Peteleu a propus ca municipalitatea să ia bani cu credit suma de  60 de milioane de lei ca să aibă bani și pentru aducțiunea de apă în satul Slătinița (8 milioane de lei) și pentru realizarea rețelei de canalizare pe strada Mihai Viteazul (3 milioane de lei), ambele lucrări urgente și necesare.

La Slătinița, copiii merg și azi la WC în fundul curții, iar pe strada Mihai Viteazul e lac de acumulare la fiecare ploaie.

Primarul Ovidiu Crețu i-a răspuns că nu se poate acest lucru întrucât ”creditarea se face exclusiv pentru completarea fondurilor la proiectele cu finanțare din fonduri europene pe POR și pe celelalte”: ”La noi, despre asta este vorba. Mihai Viteazul este exclus să putem lua credit să facem lucrarea respectivă, iar referitor la apa de la Slătinița, ea este pe programul Aquabis, oricum nu am putea face. Oricum, la ora actuală nici pentru canalizare nu am putea lua pentru că nu este aprobată finanțarea. În momentul în care va fi aprobată finanțarea pentru canalizare la Slătinița, atunci am putea să luăm bani pentru completare, dar pentru așa ceva nu se poate”.

Consilierul Ioan Peteleu i-a cerut însă primarului să-i indice cadrul legal pentru care nu se poate lua credit și pentru aceste obiective. A urmat apoi un dialog între cei doi cu acuzații.

Ioan Peteleu: ”Municipiul Bistrița poate să ia fără nicio problemă orice credit, așa cum a mai luat. Ați luat pentru pârtia de schi, care nu are nicio legătură cu finanțările din fondurile structurale. Ați luat credit și pentru alte obiective de investiții. Care e cadrul legal care vă interzice să luați credit pentru finanțarea obiectivelor de care bistrițenii au atâta nevoie? Dar, mă rog, se pare că ați rămas la fel de imuni și după rezultatul votului de duminică. Continuați să rămâneți pe acel piedestal și să vă uitați de sus la cetățeni fără a le rezolva nevoile. Ce este mai important, domnule primar, Pârtia Cocoș sau apa la Slătinița? Ce este mai important: parcul în Wonderland sau canalizarea pluvialelor de pe Mihai Viteazul? Spuneți, vă rog, de la acel microfon că cele două obiective de care am amintit sunt mai importante decât cele de care oamenii se lovesc în fiecare zi! Fântânile de la Slătinița sunt colmatate. Cetățenii trebuie să se descurce, să sape puțuri sau să își rezolve problemele cum pot. Pe Mihai Viteazul, la orice ploaie, curțile sunt inundate, dar este mai importantă Pârtia Cocoș în care continuați să băgați bani din bugetul local. De ce nu ați oprit acele investiții în acel Wonderland și să vă focusați pe finanțarea nevoilor cetățenilor? Cred că cetățenii v-au trimis pe acel scaun pentru a le rezolva nevoile și nu pentru a vă satisface proiectele dvs. fanteziste. Practic demonstrați că nu vă interesează problemele orașului, ci doar propriile dvs. idei pe care le rostogoliți de trei mandate în acest consiliu”.

Ovidiu Crețu: ”Văd că aburii victoriei în alegerile europarlamentare, nu locale și nici parlamentare, nu s-au risipit la dumneavoastră, domnule consilier, și peiorați aici niște lucruri bazându-vă pe lipsa de informații sau cunoștințe referitoare la accesarea creditelor. Ca să poți accesa creditele pentru lucrările obișnuite de investiții ai nevoie de aprobarea comisiei care funcționează pe lângă Ministerul de Finanțe și niciun credit, nici anul trecut, nici acesta, nu a fost aprobat pentru că este depășit plafonul la nivel național. Așa că puteți spune ce vreți, dar o spuneți pe baza unei lipse crase de informații. Dacă vreți să vă informați, o puteți face. Dacă vreți doar să lansați atacuri politice, și asta e bine, numai că, deocamdată, discutăm de nevoile cetățenilor, de proiectele pe care le avem și de posibilitățile pe care ni le dă legislația actuală din România, aia pe care trebuie să o respectăm și noi, și dvs. Când o să veniți la putere și o să faceți altă legislație putem discuta altfel, dar până una alta, rezolvăm lucruri importante pentru cetățenii municipiului Bistrița pentru că școlile sunt importante, drumurile sunt importante, pentru că zona centrală este importantă. Faptul că dvs. profitați într-o declarație politică de problemele reale, altminteri, ale cetățenilor din Mihai Viteazul sperând să se îndrepte voturile spre dumneavoastră, asta denotă lipsă de caracter politic, domnule consilier, dacă vreți să discutăm în acest fel. Adică vă prelevați de necazul unor oameni, astfel încât să veniți să faceți declarații politice. Nu ține chestia, mai ales cu mine”.

Ioan Peteleu: ”Aburii acestei victorii – de care spuneați – au fost de scurtă durată cel puțin pentru mine. Eu nu mă îmbăt cu apă rece, dar beția puterii de care dumneavoastră dați dovadă de aproape trei mandate este foarte clară. Dacă nu puteați să luați credit pentru aceste investiții minore, dar absolut necesare, puteați să stopați alte investiții gen sanie de vară și așa mai departe în Wonderland și să faceți prima dată aceste investiții. Asta trebuia să faceți! Răspundeți la ce v-am întrebat: este mai importantă continuarea investițiilor în pârtia de schi și în Wonderland decât apa la Sltinița? Răspunsul poate fi da sau nu. Sursa de finanțare este bugetul local. Puteați duce apa la Slătinița din acei bani. E mai importantă investiția în sania de vară decât rezolvarea problemei de pe Mihai Viteazul? Da sau nu?”

Ovidiu Crețu: ”Dvs., domnule consilier, dacă voiați, puteați face propunerea când s-a discutat bugetul municipiului. Dacă CL le aprobă, atunci se realizează. Dacă nu le aprobă CL, înseamnă că nu este de acord cu ele și urmează altădată. Dacă nu știți că nu se pot lua credite, documentați-vă. Încă o dată spun: este jenant să vă prevalați de necazul unor oameni pentru astfel de situații, iar în ceea ce privește puterea pe care o am ca primar, am câștigat-o în alegeri cu programe clare și limpezi, cu proiecte pentru care cetățenii au votat. De ce nu ați ieșit dvs., cu proiectele dvs. să vă voteze și atunci era altceva. Probabil că, în viitoarele alegeri, veți avea o listă cu proiecte pe care să le propuneți cetățenilor din Bistrița, astfel încât să vă voteze. Eu vă spun că, ceea ce se întâmplă în administrația asta, se întâmplă pe baza votului din patru în patru ani a cetățenilor din Bistrița cărora le-am prezentat programe clare și proiecte concrete”.

Ioan Peteleu: ”Pe bugetul de anul acesta, am revenit ca de altfel și pe celelalte, cel puțin cu cele două propuneri. Dumneavoastră sunteți pe piedestal și nu vedeți problemele orașului, doar ideile dvs. Vă spun, dacă tot ați adus în discuție o declarație de-a dumneavoastră dintr-o campanie electorală. Ați recunoscut că e o problemă la Slătinița și ați promis, în 9 august 2013, că până la finalul acelui mandat veți rezolva problema apei la Slătinița. Asta ați declarat. În 2019 susțineți în continuare aceleași declarații, dar fără să fi realizat absolut nimic”.

Primarul a vrut să răspundă din nou, dar s-a oferit, voluntar, delegatul sătesc din Slătinița, Maftei Pop, să-i răspundă obraznic reprezentantului PNL care a luptat pentru interesele comunității din Slătinița.

”Am tot dreptul să intervin. Noi suntem aleși prin vot direct, dumneata ești ales pe listă. Noi suntem aleși de cetățenii respectivi. (….) Ați pus punctul pe i e adevărat, dar încep eu așa: domnul primar, în 2015, avea inițiativă să aducă apa la Slătinița. Am fost chemat de domnul primar și era domnul Șandru (directorul Aquabis – n.r.) și domnul primar o zis așa: domnul Pop, renunțăm la apă și urmărim să facem căminul și kilometrul ăla de stradă în sus. Dacă dumneavoastră nu știți că proiectul s-o inclus pe masterplanul județean, singura Slătinița care nu are apă îi inclusă pe acest proiect, doi ani în instanță s-o judecat cineva acolo care nu s-o înțeles la bănuți și de aceea s-o amânat atâta alimentarea cu apă, dar acuma îi prinsă acolo, că nici domnul primar nu poate. (…) Este necesară apa pentru Slătinița, dar dacă îi proiectul ăla …. Datorită situațiilor alea din instanță nu o început proiectul, dar nu numa la Slătinița că în întreg județul. De aceea am vrut să intervin că nu poți să te suprapui. Părerea mea că io nu îs specialist”, a spus Matfei Pop.

Ioan Peteleu: ”Este foarte grav ce a afirmat delegatul sătesc de la Slătinița care a demonstrat că nu reprezintă interesele cetățenilor din Slătinița, iar față de dânsul eu chiar am fost ales, nu cum a fost ales dânsul de camarila lui George Avram. E nesimțire crasă că le dați voie unora și altora să vă perieze de la microfoanele Consiliului Local ”.

Propunerile consilierului lui Ioan Peteleu au căzut la vot, iar contractarea creditului de 49 de milioane de lei a fost votată de majoritatea PSD-ALDE cu 13 voturi ”pentru”.

PSD este câștigătorul alegerilor locale din 2016. În prezent, consilierii pe care îi vedeți în imagine (mai puțin Cristian Codărean care a trecut la partidul lui Ponta), încasează fiecare indemnizații lunare de 1800 de lei. Primarul are un venit de 18.000 de lei lunar, viceprimarul de  16.640 de lei, iar administrator public de 14.820 de lei lunar.

În 2016, când a candidat a treia oară de primar din partea PSD, Ovidiu Crețu a obținut 12.825 de voturi din numărul total de voturi valabil exprimate, aproximativ 47,2% din preferințele electoratului. La al doilea mandat, Crețu fusese votat 16.764 de cetățeni. În Consiliul Local Bistrița, PSD deține majoritatea fotoliilor.

La alegerile europarlamentare din 26 mai 2019, PNL a obținut la Bistrița 13.468 de voturi, USR-PLUS – 10.330 de voturi și PSD – 6011 de voturi, jumătate din câte a adunat în 2016.

9 comentarii

  • Ce sa ne mire din moment ce un cetatean e de partea primarului si nu a locuitorilor din acea zona..a facut primarul numai investiti idioate si tot timpul a avut pe cativa sustinatori care sunt gen oamenii de la mitingurile lui dragnea adusi cu forta..
    Partia nu e gata ,nu produce si nici nu se foloseste..la iarna deja o sa fie mai mare gradu de uzura la acea partie si utilaje..parcul industrial la fel ,au intrat bani la greu iar de produs nimic, in schimb are cheltuieli si deja se degradeaza betoanele si sistemul de iluminat..toate investiitiile sunt de proasta calitate ,,neterminate si nefolosite in scop sa ajute cu ceva..
    Cusca la veverite..alti bani risipiti…si sunt multe altele

  • Catre OTC. Care lucruri sunt importante pt. locuitorii orasului. ? Sania de vara, pasarela suspendata peste b-dul Independentei, mineralizarea Pietei Centrale contestata in instanta cu 5.000 de semnaturi etc. Nici acum primarul nu stie cu adevarat care sunt prioritatile cetatenilor. Nu le stie pt ca la toate dezbaterile publice nu a bagat in seama nici o solicitare a celor prezenti la dezbaterile pe BUGETE si le-a aruncat la cosul de gunoi. De fiecare data oamenii au cerut lucruri firesti si bune insa au fost auziti doar de pereti. D=le PETELEU nu va mai obositi cu interpelarile ci concentrati-va la ce fel de candidat credibil va trimite opzitia la localele din 2020.

  • Delegatul satesc are nevoie de camin cultural si de 1 km de asfalt.Probabil are un interes personal, pt ca nu urmareste ,din cate se vede interesul locuitoriolr din Slatinita.
    Ar fi timpul sa-si delege alt delgat cei din Slatinita.

  • Transpiratul ala e delegatul satesc din Slatinita?
    Pai arata exact ca si primarul, tot taran e si ala.
    Va meritati soarta.

  • Cretu face pe prostul cu riscul de a ramane asa. Problemele cu inundarea unor zone a orasului sunt vechi, el este primardin 2008 (trei mandate a 4 ani). De fiecare data el a promis ca va rezolva problema. In 2017, Cretu promitea din nou celor de pe Strada Mihai Viteazu ca muncipalitatea a decis să rezolve canalizarea pe cont propriu: „Canalizarea pluvială de pe Mihai Viteazu va fi proiectată și se va începe execuția acesteia”. Localnicii de pe Mihai Viteazu s-au bucurat ca ar putea scăpa de apele care le inundă casele la fiecare ploaie mai serioasă, mai ales dupa ce primarul i-a asigurat cu fermitate: „„Am tot încercat să căutăm să finanțăm realizarea acestei lucrări de către Aquabis, dar nu s-a putut… Nu a intrat în cadrul activităților pe care cei de la Aquabis le au. Au programe foarte încărcate și nu am reușit să ajungem la o înțelegere cu ei s-o reabiliteze, așa că am revenit și vom realiza noi această lucrare”. Dar ce sa vezi, primaru i-a mintit din nou pe cetateni, in mintea lui fiind alte priorităti: struti, veverite si alte găinării, pe care a tocat banii publici fara rusine.
    Un primar responsabil (nu-i cazul lui Cretu) ar trebui să stie că atât pe strada Mihai Viteazu cât și pe străzile adiacente ar trebui să existe canalizare pluvială separată, fiind o zonă în pantă, deoarece apele provenite din precipitații abundente sau din topirea zăpezii nu pot fi preluate de canalizarea menajeră, aceasta inundând atât strada, cât și curțile și subsolurile caselor. Ori, canalizarea pluvială nu intră in atributiile Aquabis.
    Vezi: https://www.timponline.ro/directorul-aquabis-sandru-pana-face-santuri-garda-ploaie-bistrita/

  • Pai numai str.Mihai Viteazu este asa? Nici vorba, tot orasul este cu pluvialele in canalizare si acestea subdimensionate, e jale mare pestd tot.Dar zcuma sunt tristi se incearca sa se resemneze.
    Sttiga domnul acela
    cu str. Leonida Pop, dar il aude cineva?

  • Jhon draga, consilieri
    locali aproba investitiile nu secretara.
    Tot consilieri locali au aprobat si acel imprumut de 49 milioane lei tot pentru mega obiective, unde mai pui si izolarea blocurilor private.
    Se vede ca ai un dinte impotriva ei draga lucian pardon jhon .

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS