Simbolul Bistriței, în șantier. Continuă lucrările de restaurare a Bisericii Evanghelice

Holistic

(FOTO) Biserica Evanghelică din Bistrița, cel mai important monument istoric al orașului, este în șantier, în plin proces de restaurare. Lucrările din proiectul ”Restaurarea Bisericii Evanghelice CA Bistrița în vederea introducerii sale în circuitul turistic internațional”, în valoare de 3 milioane euro bani europeni, sunt executate de Iasicon SA Iași cu MIS Grup SRL Anieș, având ca subcontractanți Facility Instal SRL Iași, Success SRL Botoșani, Clima Therm Center SRL Iași, Generalsting SRL Șieu Măgheruș, Construcții de Orgi și Tâmplărie SRL Brașov.

Ce se realizează la Biserica Evanghelică: lucrări de restaurare arhitectură și dotări aferente (semize, mobilier expunere și altele), lucrări de consolidare structuri istorice – rezistență, lucrări de restaurare componente artistice – metal, piatră, picturi murale, vitralii, lucrări de restaurare mobilier bisericesc, lucrări de restaurare orgă, lucrări de organizare de șantier, lucrări instalații electrice-curenți slabi (efracție, PSI, sonorizare și altele), lucrări instalații electrice de forță, lucrări instalații sanitare – hidranți.

Obiectivul a fost predat constructorului în luna octombrie a anului trecut. Procedurile de achiziție publică au durat circa 9 luni din cauza contestațiilor la CNSC și instanțe, câștig de cauză având asocierea de firme menționată.

Descrierea lucrărilor interioare: Consolidarea şi restaurarea interiorului bisericii: pereţii de anvelopă, bolta peste tribună, reabilitarea pardoselilor din nava, cor şi galerie, restaurarea vitraliilor şi tâmplării noi; Restaurarea picturii murale şi componentelor artistice din piatră; Instalaţii pentru detecţia, semnalizarea şi stingerea incendiilor, instalaţie de semnalizare efracţie, instalaţii electrice de iluminat şi prize, instalaţii electrice de forţă (încălzire şi orga), instalaţii de amplificare sunet şi iluminat scenă; Restaurarea corpurilor de iluminat, a mobilierului bisericesc (altar, strane, bănci); Amenajarea interioară pentru concerte de orgă şi alte manifestări culturale la parterul bisericii, şi expunere la nivelul galeriei; Mobilierul restaurat va prezenta publicului larg ceea mai bogată colecţie de mobilier bisericesc săsesc in situ cuprinzând secolele XVI – XIX; Amenajarea unor platforme de vizitare şi iluminarea podului; şarpanta gotică peste nava şi cor este unicat, având cea mai mare deschidere dintre şarpantele păstrate şi datate în Transilvania, dar şi în Europa de Est.

Descrierea lucrărilor exterioare: Consolidarea şi restaurarea exteriorului bisericii: pereţii de anvelopă cu contraforturile la nava şi corul bisericii, incluzând frontonul vestic care a suferit degradări în incendiul din 2008, restaurarea celor două portice de intrare la nivel de pereţi portaluri, pardoseli, tâmplăria istorică de la portalurile de intrare, re-zugrăvirea unitară a bisericii, inclusiv turnul; Restaurarea picturii murale la bolţile porticurilor şi a cadranului solar de pe contrafortul sudic din axul 9; Conservarea şi restaurarea componentelor artistice din piatră din exteriorul bisericii şi a turnului; Protejarea golurilor la turn împotriva intemperiilor; Conservarea şi restaurarea componentelor artistice din fier din exteriorul bisericii; Instalaţii electrice de iluminat arhitectural la exterior.

Obiectivul proiectului: reabilitarea şi valorificarea patrimoniului cultural prin  Restaurarea edificiului prin: • repararea elementelor de finisaje si recondiţionarea tuturor elementelor decorative cu valoare istorică, păstrând soluţiile istorice; • reparaţii capitale la instalaţiile electrice, de încălzire, apă şi canalizare; • reabilitarea şi restaurarea navelor bisericii, a vitraliilor, picturii si a mobilierului;  Realizarea unui punct de atracţie turistică de referinţă prin restaurarea, consolidarea şi refuncţionalizarea clădirii de patrimoniu – monument istoric;  Consacrarea monumentului istoric ca destinaţie turistică prin sporirea vizibilităţii.

Principalele categorii activități din cadrul proiectului: a) Intervenții structurale – intervenții la bolți intermediare și ziduri; consolidarea arcelor de la porticele dinspre est; b) Intervenții la subansamblurile nestructurale – intervenții de asanare; intervenții de reabilitare a finisajelor; intervenții de reabilitare a închiderilor de goluri; intervenții în vederea vizitării podului; c) Restaurarea componentelor artistice- conservarea si restaurarea componentelor de epocă și a picturilor murale; conservarea și restaurarea componentelor artistice în piatră; conservarea si restaurarea tâmplăriei si a mobilierului de epocă; restaurarea vitraliilor; restaurarea elementelor de fier forjat; restaurare mobilier bisericesc, orgă şi amvon; d) Intervenții privind siguranța la foc; e) Dotări: PSI; mobilier pentru expunere și protecție obiecte de patrimoniu; sistem de sunet; sistem de scenă; sistem de lumini; totem informativ pentru interior/ exterior, cu ecran tactil; audioghid portabil pentru vizitatori; f) Reabilitarea instalației electrice.

(Foto: Facebook Cristian Niculae)

Eugen Gheorghe

A absolvit Facultatea de Litere, Secția Română-Engleză, a Universității București. A debutat în presă în 1996 la publicația Steaua Sport Magazin. A lucrat, de-a lungul timpului, la ziarul ProSport, postul de radio Europa FM, agenția de presă Mediafax, dar și la clubul de fotbal Gloria Bistrița, unde a fost purtător de cuvânt. Din 2011 scrie la Timp Online.
Eugen Gheorghe

Google Ads-sub articol

Comentarii

  1. Dana z

    Eu îl admir sincer pe omul ăsta. Se implică cu adevărat in viața orașului. Orice ar spune opozanții lui, el merge peste tot, deci vede tot si știe tot.
    Dacă stai in pat nu ai cum sa știi ce se întâmplă în orașul tău.
    Succes domnule Cristian!

    (-19)
  2. Mirela

    In 2008 am plans la imaginea bisericii sub flacarile mistuitoare. Astazi dupa atata timp avem un simbol cu adevarat frumos cu care ne putem mandrii.
    Felicitari domnule viceprimar pentru ce faceti pentru cetateni.

    (-17)
    • viceprimarul bistritei

      pentru mirela
      mirel c. te cheama?
      tu ai depus cererea de angajare la primaria bistrita?
      bine…vino ca s-a aprobat…la copiator!
      acolo la copiator trebuie sa dai repede paginile si-ti trebuie…limba…dar dupa cum scrii se vede ca ai…folosit-o …INDELUNG!!!!

      (1)
  3. Ferry

    vorbim despre un adevarat simbol al Bistritei si nu cred ca e nevoie de comentarii de genul tau.
    Un edificiu care merita toata admiratia noastra si o masura din partea administratiei locale care de asemenea merita tot respectul!

    Felicitari pentru initiativa si proiect!

    (-13)
  4. Natalia

    Un proiect măreț. Felicitări pt implicare domnului viceprimar! Un om căruia se vede ca îi pasă de acest oraș!Mult succes în toate proiectele pe care vi le propuneți!

    (-15)
  5. Pop Dan Florin

    Din cele mai vechi timpuri, simbolul care i-a unit pe oameni foarte repede și necondiționat a fost, este și va fi, credința în nemurire. Indiferent că vorbim despre perioada creștină sau de cea precreștină, credința în nemurire a reprezentat și reprezintă pentru om certitudinea continuității, certitudinea dăinuirii ca individ, ca neam sau ca entitate spiritual-culturală. Când spun entitate spiritual-culturală mă refer, în primul rând, la conservarea identității ca neam prin conservarea tradițiilor, credințelor și obiceiurilor, dar și a clădirilor de patrimoniu. Observăm foarte clar că acest cuvânt, ,,patrimoniu”, are rădăcina ,,patri” de la cuvântul de bază ,,PATRIE”. Deci, putem afirma cu încredere că Biserica Evanghelică din Bistrița vorbește timpului despre patria bistrițenilor, fiind simbolul central al orașului. De prea mult timp, acest simbol care vorbește despre speranță, istorie și viitor a fost uitat în nepăsare de foștii edili ai orașului. Până acum! Acum avem un om căruia îi pasă de istoria acestui oraș și care privește cu încredere spre viitor : Cristian Niculae. Domnul viceprimar sau ,,vicele”, cum îi spun bistrițenii, este omul care a scos din negura ignoranței proiectul reabilitării Bisericii evanghelice. Fiind conștient că doar cunoscându-ți și respectându-ți trecutul poți construi cu încredere pentru viitor, domnul Cristian Niculae dovedește încă o dată că este un om căruia îi pasă de Bistrița și de locuitorii acestui oraș transilvănean. Mulțumim, domnule viceprimar, pentru curajul de a vă apuca de acest proiect sensibil pentru bistrițeni! Vă doresc multă putere de muncă pentru a putea implementa cât mai multe proiecte pentru bunăstarea orașului!

    (-16)
    • cc

      Laudă în stilul limbajului de lemn comunist.
      Odă mărețului conducător.
      La rece, ar trebui recapitulate, încercările de reabilitare și sumele investite în renovarea bisericii evanghelice, de la revoluție încoace se tot repară , s-ar ajunge la prețul construirii la nou, al unei noi biserici de dimensiunea catedralei Notre Dame(aici exagerez desigur).
      Întrebarea e.
      Fiecare bănuț alocat din fonduri publice, a fost folosit pentru destinația reală(reabilitarea bisericii??)
      Eu sincer, nu cred.

      (16)
  6. Nemulțumita

    Despre incalzirea in biserica nu se fac prea multe referiri…sau vom rabda frig in continuare????,sau intervine incalzirea globala si nu mai este nevoie de sisteme de incalzire????

    (5)
    • Tamplaru

      Cucuano,

      Ce este mai important? Sa-ti fie cald matale, sau sa reziste stranele si orga inca cateva sute de ani? Afla ca o incalzire ar dauna masiv lemnului! Din cauza incalzirii lemnul se va usca si va crepa. Toate investitiile in restaurare vor fi de prisos. Acestea sunt experientele facute in biserici vechi, unde a fost montata o incalzire.

      Tamplar artistic

      (0)
  7. Toni

    Cu o floare, nu se face primăvară . Restaurarea Bisericii Evanghelice din Bistrița în vederea introducerii sale în circuitul turistic internațional, este necesară dar nu si suficientă. Pentru integrarea bisericii in circuitul turistic internațional trebuie ca si celelalte clădiri din Piata Centrală să fie reabilitate. Este vorba in primul rând de Ansamblul Sugălete, de Primaria Veche dar si de clădirea Vechiului Tribunal. Pe de altă parte , printre lucrările prevăzute la Biserica Evanghelică figurează si re-zugrăvirea unitară a bisericii, inclusiv turnul, operatiune care trebuie tratata cu foarte multa atentie pentru a nu denatura valoarea istorică a monumentului de arhitectură asa cum s-a intâmplat cu turnul care după incendiul din 2008 a fost reparat si vopsit cu vopsea lavabilă. Iata ce spunea Nicolae Iorga in lucrarea sa intitulata „Neamul romanesc in Ardeal si Tara Ungureasca la 1906 ” despre păstrarea trecutului istoric al Bistritei: „Bistriţa nu este nici pe departe o Sighişoară , căci n-a păstrat din zidurile ei decât ce se mai vede în marginea râului printre copacii bătrâni ai unei frumoase plimbări şi din trecut nu-ţi vorbeşte nici un alt martur decât biserica de pe care tocmai se rădea , în călătoria mea din urmă , spoiala neagră a veacurilor , care aminteşte mai mult decât pătează”.

    (6)
    • Oana

      Şi mie îmi e frică de modul în care se fac „restaurările”. Din păcate nu avem încă maturitatea ca neam să le facem cu respect şi nici înţelepciunea să învăţăm de la alţii care au dat deja cu capul. „Omul nou” se pare că s-a elevat şi are doar lifturi în cap:(

      (5)
  8. sam

    Bagati multi bani in ea, doar este a sasilor, 2 % din populatia Bistritei daca mai sunt sasi, la un recensamant este bunul lor si romanasii raman cu investitia ! Ardealule te asteapta vremuri grele, vezi Covasna , Harghita !

    (-6)
    • Alex

      Se vede ca nu intelegeti absolut nimic din ce inseamna Transilvania 🙂

      (4)
    • Podanu

      Auzi tovarasu´ Sam,

      Dumneata cu siguranta nu esti bistritean de bastina, iar istoria Ardealului o cunosti din „almanahele” lui Vanghelie, respectiv din opera tov. Corneliu Vaccin Tudor! In rest, multa sanatate!

      Podanu

      (0)
  9. cc

    Dle, Bistrița a fost în mare parte dezvoltată de saşi. Centrul Bistriței e modelul topic arhitectură săsească.
    Apoi ar trebui menționat că sunt fonduri europeene.
    Pe care cetățenii U.E ( germani francezi etc) le injectează în România.
    Statisticile oficiale spun că România a cotizat mai puțin decât a oferit.
    https://www.startupcafe.ro/bani-europeni/fonduri-absorbtie-romania-2007-2018-euroimpact.htm
    Modul cum au ales să-i cheltuiască ( ineficient, neorganizat ) practicând birocrația politică şi corupția îi priveşte strict pe români.
    Mai nou se pare nici criticile nu mai sunt permise.
    Dl Moldovan ar sări la gâtul dlui Weber iar dna Pană le-ar ține o cură de brânză tradițională eco obligatorie la Bruxelles.
    Ce să-i faci.
    Cu ăştia îi ai cu ăştia defilezi.
    Şi proşti, da şi fuduli.
    PS Îngrijorător e să realizezi că presa aşa zis liberă şi independentă nu e chiar atât de liberă pierde publicitate dacă critică prea mult un om al sistemului.
    Mici fragilități. Copii de 17 ani amendați de şefi ai jandarmeriei cercetați la ONU pentru că dintre toate contingentele, nu ştiu cum numai la români le-au fost gloanțele de cauciuc expirate- 2 victime umane. La Topoloveni , vajnicii apărători locali sub comanda unui alt comandant educat şi şcolit pe la celebra Bioterra unde a învățat cică engleza..au băgat în dube 10 oameni ce protestau-că sunt ordine de sus unde merge dna Dăncilă şi se plimbă Dragnea să fie linişte pace şi consens.
    Ah nu e timpul să criticăm atribuirea contractelor de renovare a Bisericii Evanghelice cu 3 milioane euro, cu un şantier a cărui desfăşurare din vizual denotă munca a 5 specialişti în restaurări medievale cu câteva lopeți. Adică tradus din imagini, MĂGĂRIE PE FAȚĂ. De demolat s-a putut rapid. De aşteptat refacerea respectând autenticitatea, nu ştiu de ce cred că vom aştepta mult şi bine.
    Nu-i aşa?

    (7)
    • ptr CC

      romania a cotizat mai putin decat a investit?
      vorbesti prostii!
      CE STII TU…decat ce gasesti pe GOOOGLE????
      cati bani au fost scosi cu multinationalele europene?
      cati bani sunt facuti in romania de europeni?
      iti spun ca foarte multi bani in raport cu ce primim!
      …ceea ce ai spus tu este identic ce a spus primarul in legatura cu locuitorii din ghinda care nu platesc impozite pe masura unui pod!…fara a tine seama ca acei oameni fac parte din statistiti, platesc TVA si accize pe combustibil, alcool, tutun DE CARE PRIMARU NU ARE STIINTA….asa cum nici tu nu ai stiinta DE CATE IMPOZITE PLATESC ROMANII PLECATI AFARA STATELOR EUROPENE CARORA LE ADUC PLUS VALOARE PRIN MUNCA LOR!

      (1)
  10. ecologistul

    Acuma trebuie aleasa cu grija o LAVABILA de exterior si alta de interior si cu trafaletul totul va fi ca in secolul 21. Afara cu vechiturile poate aduceti si niste termopane.?

    (4)
    • Speranta

      Stie cineva sa spuna ,cat aur,sare,cupru,lemn si multe altele au luat de la romanii din ardeal si nu numai austroungarii ? cu japca fara sa cotizeze nimic..Prin urmare putinul pe care (din vina conducatorilor,..e putin)reusim sa -l atragem e din ce au luat cu japca inaintasi UE..

      (1)
    • raspuns

      doar bcr si petromul din zilele noastre
      CA SI PARADOX …
      STIATI CA AUSTRIECII AU LUAT PANA LA URMA PETROMUL GRATIS??????
      OMV-ul este si STATULUI AUSTRIAC!

      De asta avem benzina cea mai scumpa dintre toate statele care au ….petrol…ca cineva a luat spaga…si ghici cine a fost????
      CHIAR GUVERNUL P….S…..D… plin de hotomani!
      Aflati cum s-a privatizat SNP PETROM SA in 2004. OMV Austria a obtinut, pe nimica toata, cea mai importanta societate de petrol si gaze din Romania si exploateaza resursele noastre petrolifere contra unei redevente derizorii. Inca din primul an, OMV Austria a obtinut un profit mai mare decat pretul platit pe actiuni. Romania a pierdut peste 20 miliarde euro (Contractul)

      Acceptarea Romaniei in Uniunea Europeana nu s-a facut inainte ca importante resurse strategice nationale sa fie instrainate unor mari puteri. Lumeajustitiei.ro va prezinta in premiera clauzele ascunse din contractul incheiat, in 23 iulie 2004, intre Statul roman si OMV Austria pentru vanzarea companiei Petrom SA, instrainare motivata de Guvernul Romaniei prin HG nr.556/2002, care prevedea ca privatizarea Societatii Nationale a Petrolului Petrom SA (SNP PETROM SA) se va face in cadrul Programului PSAL 2, convenit cu Banca Mondiala.

      Statul roman a vandut aproape pe degeaba pachetul majoritar de actiuni ale Societatii Nationale a Petrolului Petrom SA (SNP PETROM SA), companiei OMV AKTIENGESELLSCHAFT – Austria, in care 35% din actiuni erau detinute de Guvernul Austriei. Initial, s-au vandut, conform contractului, doar 33,34% din actiuni contra sumei de 668,8 milioane euro (adica mai putin cu cateva milioane euro decat profitul pe care OMV Austria l-a obtinut din primul an de exploatare).

      Majorare de capital cu bani ramasi in conturile societatii – asa s-a dat resursa petrolifera a Romaniei pe mana austriecilor
      In doar cateva luni de la incheierea contractului, companiei OMV Austria i s-a permis sa majoreze capitalul social al SNP PETROM SA cu 830 milioane euro (suma ramasa in conturile SNP PETROM SA) astfel incat, prin noul calcul al capitatului social, OMV Austria sa obtina inca 17,55% la suta din actiuni, si sa ajunga sa detina 51% din capitalul social al SNP PETROM SA.

      Adica, stapana peste:

      – 145 depozite petroliere;

      – 690 benzinarii, din care 200 modernizate;

      – 320 autocisterne si 401 autotractoare;

      – 350 semi-remorci;

      – 464 autocisterne GPL;

      – 5 camioane GPL;

      La care s-au adaugat:

      – 35 de benzinarii si 2 depozite petroliere situate in strainatate;

      – numeroase cladiri, inclusiv sediul din Str. Budisteanu din Bucuresti.

      La momentul privatizarii, OMV Austria a preluat exploatarea in Romania a:

      -306 zacaminte petrol si gaze;

      -1450 puturi de gaz productive;

      -13856 puturi de titei productive;

      -771 instalatii de colectare;

      -15.000 kilometri de conducte de transport titei gaz si apa;

      -2 platforme maritime (Prometeu si Atlas);

      La care se adauga:

      -puturi de exploatare in Kazahstan;

      -Rafinaria Arpechim;

      -Rafinaria Petrobrazi;

      -Uzina de ingrasaminte Doljchim.

      Conform unei evaluari anterioare privatizarii, valoarea SNP PETROM SA era cotata la 1,8 miliarde euro (la valoarea istorica a activelor), pentru ca imediat dupa privatizare Guvernul Romaniei sa anuleze toate datoriile acumulate de SNP PETROM SA, ceea ce a reprezentat o facilitate nemaintalnita, acordata OMV Austria.

      Si acum, atentie, OMV Austria a primit si dreptul, prin concesiune, sa exploateze, timp de 99 de ani, resursele petrolifere ale Romaniei (mai exact, campul petrolifer Suplacu de Barcau). Asta, contra unei redevente situata intre 3,5-13,5% in timp ce, in alte state europene, valoarea redeventei era dubla, respectiv, intre 5-35%.

      Si chiar daca artizanii privatizarii – din timpul Guvernarii Adrian Nastase – au pretins, ca sa justifice pretul mult subevaluat, ca SNP PETROM SA a fost privatizata cu tot cu datorii, Guvernul Romaniei a anulat toate datoriile SNP PETROM SA. In plus, SNP PETROM SA detinea, la momentul privatizarii, numeroase sume de bani.

      Contractul dezastruos pentru Romania a fost incheiat in numele Statului roman de un adjunct al Sefului Oficiului Participantilor Statului si Privatizarii in Industrie
      Contractul de privatizare referitor la achizitionarea de actiuni ale Societatii Nationale a Petrolului Petrom SA nr. 5 din data de 23 iulie 2004, a fost incheiat intre Ministerul Economiei si Comertului prin Oficiul Participantilor Statului si Privatizarii in Industrie si OMV AKTIENGESELLSCHAFT, in care 35% din actiuni erau detinute de Guvernul Austriei.

      Contractul care contine 64 de pagini – 8 sectiuni – si 31 de anexe care se intind pe alte 405 pagini, a fost semnat de:

      Din partea Romaniei: – de Constantin Nedelcu, adjunct al Sefului Oficiului Participantilor Statului si Privatizarii in Industrie

      Din partea OMV AKTIENGESELLSCHAFT: – de Wolfgan Ruttenstorter, Chief Executive Officer si Gerhard Roiss, Deputy Chief Executive Officer.

      Probabil ca sefilor Guvernului PSD din 2004 le-a fost mult prea frica sa isi puna semnatura pe acest contract si l-au impins in fata pe un adjunct de la OPSPI.

      Anumite conditii contractuale pot fi interpretate ca favoritisme facute OMV Austria de catre Statul roman, precum:

      –nivelul redeventei sa nu se modifice timp de 10 ani – sunt informatii ca, pana in prezent, nimeni nu s-a invrednicit, incepand cu 2014, (la expirarea celor 10 ani) sa mareasca redeventa, astfel incat Statul roman sa castige cu adevarat de pe urma exploatarii resurselor petrolifere de pe teritoriul Romaniei.

      –in cadrul contractului de privatizare, OMV Austria a primit unda verde sa vanda Rafinariile Arpechim si Petrobrazi, de pe urma carora poate obtine alte importante sume de bani, de ordinul zecilor de milioane de euro.

      In fiecare an, OMV a obtinut profituri mai mari decat pretul platit
      Conform datelor oficiale obtinute de la Ministerul Finantelor, OMV PETROM SA – agent economic cu codul unic de identificare 1590082 – a obtinut profituri uriase, din care statul nu a incasat decat cota legala de 16%. Restul banilor s-au scurs, evident, in conturi straine, sub forma de dividende.

      Iata profiturile anuale obtinute de OMV PETROM SA.

      -Anul 2006 – profit 671 milioane euro (suma platita pentru privatizare a fost 668 milioane euro), conform datelor existente intr-un Raport al Comisiei de ancheta a Senatului privind privatizarea SNP PETROM SA;

      -Anul 2008 – profit de peste 1,6 miliarde lei

      -Anul 2009 – profit de 1,7 miliarde lei

      -Anul 2010 – profit de 2,2 miliarde lei

      -Anul 2011 – profit de 4,5 miliarde lei

      -Anul 2012 – profit de 4,6 miliarde lei

      -Anul 2013 – profit de 5,6 miliarde lei

      In toti acesti ani, reprezentantii OMV Austria aflati in functii de conducere din cadrul companiei au incasat lefuri exorbitante de zeci de mii de euro/lunar, ca si cand ar fi fost sefi de mari banci internationale.

      Traian Basescu a recunoscut ca afacerea OMV Petrom nu sta in picioare. De ce nu renegociaza Guvernul Romaniei redeventa?

      Problema care se ridica la ora actuala, din punctul de vedere al intereselor Romaniei, este redeventa pe care OMV Petrom o plateste pentru exploatarea resurselor petrolifere nationale.Aceasta redeventa trebuia renegociata in 2014, la expirarea clauzei de 10 ani, conform prevederilor din contract, insa pana la acest moment niciun guvernant nu a manifestat vreo intentie in sensul acesta.

      Singurul care “s-a spart” ca lucrurile nu sunt in regula cu OMV Petrom este fostul Presedinte Traian Basescu care, pe fondul scandalului cu cotele de imigranti arabi impuse Romaniei, a explodat:

      “Daca domnul Cancelar al Austriei spune ‘va luam banii daca nu primiti refugiati’, atunci spunem si noi ‘va luam si noi OMV Petrom, pentru ca nu s-a intalnit hotul cu prostul’.”

      Numeroase voci publice care au studiat privatizarea Petrom in favoarea OMV au apreciat ca prejudiciul suferit de Romania de pe urma acestui contract vadit dezavantajos ar fi de peste 20 miliarde euro.

      De ce DNA nu cerceteaza afacerea OMV Petrom?
      In pofida rapoartelor SRI, in care s-au semnalat probleme grave cu privire la privatizarea SNP Petrom SA, in raport de prevederile art. 136 din Constitutie, potrivit carora “bogatiile din interes public ale subsolului… fac obiectul exclusiv al proprietatii publice”, precum si in pofida unui raport al Comisiei de ancheta a Senatului, care a cerut, in octombrie 2007, Guvernului Romaniei sa renegocieze de urgenta redeventa, Directia Nationala Anticoruptie condusa de Laura Codruta Kovesi nu a deschis nicio ancheta. Procurorii anticoruptie chiar nu sunt interesati sa afle daca a mai beneficiat cineva de pe urma acestei privatizari, si cine, si daca au fost dati bani pe sub mana pentru facilitarea vanzarii? Sau sunt mai preocupati procurorii de oua negre si mite de 500 de lei?

      Legea sigurantei nationale a fost modificata – daca Guvernul Romaniei nu renegociaza redeventa, atenteaza la siguranta nationala

      La finele anului trecut, Senatul Romaniei a adoptat o modificare la Legea nr.51/1991 privind Siguranta Nationala, astfel incat “orice actiune sau inactiune care lezeze interesele economice strategice ale Romaniei” reprezinta o amenintare la adresa sigurantei nationale. Legea a fost deja promulgata de Presedintele Klaus Iohannis.

      Practic, in urma acestui act normativ, daca Guvernul Romaniei, condus de premierul Dacian Ciolos, nu va lua masuri urgente de renegociere a redeventei stabilite cu OMV Petrom, astfel incat Statul roman sa obtina pretul corect pentru resursele petrolifere exploatate de aceasta companie, riscam sa ne aflam in fata unei inactiuni de natura sa atenteze la siguranta nationala.
      In mod ironic, desi Romania are resurse petrolifere proprii, cetateanul roman plateste la pompe unul din cele mai mari pretul la carburanti din toate statele Uniunii Europene.

      (2)

Lasă un răspuns la vicele Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.