”MAI aproape pentru siguranţa cetăţeanului”, la CN ”Liviu Rebreanu” (FOTO-VIDEO)

Holistic

Instituţiile Ministerului Afacerilor Interne (MAI) s-au prezentat în faţa a 500 de elevi. Jandarmii, poliţiştii, pompierii, reprezentanţii Instituţiei Prefectului, ai Centrului Antidrog şi cei ai Serviciului Anticorupţie Bistriţa au fost prezenţi în mijlocul celor 500 de elevi şi cadre didactice de la Colegiul Naţional ”Liviu Rebreanu” Bistriţa.

După prezentarea atribuţiilor fiecărei instituţii, a urmat în curtea liceului expunerea materialelor din dotarea fiecărei insituţii pe ateliere specifice: pompierii-SMURD, Jandarmerie şi Poliţie. Poliţiştii au prezentat în faţa elevilor şi un exerciţiu demonstrativ de recuperare a unor ostatici iar colegii de la Antidrog le-au oferit elevilor posibilitatea de a proba ochelarii care simulează starea simţită după consumul de stupefiante.

Prezenţa reprezentanţilor instituţiilor Ministerului Afacerilor Interne în unităţile de învăţământ are loc în cadrul campaniei ”MAI aproape pentru siguranţa cetăţeanului”, care se derulează la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud.

”Campania este iniţiată de către Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bistriţa-Năsăud şi reuneşte toate instituţiile Ministerului Afacerilor Interne de la nivel judeţean. Scopul acesteia este creşterea gradului de siguranţă prin informarea tinerilor, elevi de liceu cu privire la delincvenţa juvenilă şi victimizarea minorilor, din mediul urban şi mai ales cel rural, de pe raza judeţului. În cadrul acestei campanii instituţiile partenere prezintă elevilor aspecte de interes privind atribuţiile şi modul de a accede în aceste instituţii, prin admiterea la unităţile de învăţământ specifice. Ulterior, au loc ateliere de prezentare a autovehiculelor şi materialelor specifice fiecărei instituţii implicate, pentru o mai bună cunoaştere a activităţii acestora. Campania se desfăşoară pe parcursul acestui an iar partenerii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bistriţa-Năsăud în cadrul acestui proiect sunt: Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Bistriţa-Năsăud, Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud, Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa al judeţului Bistriţa-Năsăud, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud, Centrul de Prevenire Evaluare şi Consiliere Antidrog Bistriţa-Năsăud şi Serviciul Judeţean Anticorupţie Bistriţa-Năsăud”, informează instituțiile organizatoare.

(Foto-Video: Instituția Prefectului)

Google Ads-sub articol

Comentarii

    • citizen

      bine ca n-au dat si cu gaze.
      copiii aia ridica serios de tot IQ-ul judetului, era naspa sa-i ameteasca în asemenea hal încât sa se identifice din punct de vedere intelectual cu organele.
      s-au uitat copiii ca la circ, putem spune ca de fapt a trecut circul si pe la ei.

      (1)
    • in fata unor copii de 14 ani sunt eroi

      si in fata unui hot de benzina sunt mielusei!
      (de acord cu comentariul de mai sus)

      (1)
  1. Ioan Jalea

    Sa inteleg ca astfel de manifestari sunt niste ACTIUNI DE INTIMIDARE ????
    (au aplicat metoda bunicilor…EU SUNT BAU BAU-UL vostrul daca nu sunteti cuminti!)

    (4)
    • dottore

      categoric,vor sa le inspire frica unor eventuali viitori oponenti ai sistemului

      (0)
    • Curios...

      Exact! De ce la Liviu Rebreanu și nu la Grigore Moisil, de exemplu?…

      (0)
  2. POLITIA ROMANA SE INSPIRA DIN BANCURI

    Un urs bătrân îi zice colegului mai tânăr:

    – Mă, ești imberb, ascultă la mine! Când vrei să mănânci oameni, nu te duci pur și simplu la cort, iei omul și îl mănânci! Nu se face așa…

    – Dar cum să fac, șefu?

    – Măi puștane, ascultă la mine. Întâi și întâi, te ivești pe după copac, apoi te ascunzi, te itesti din nou… Ei o să fugă, tu după ei, îi alergi un pic prin poiană…

    – De ce, șefu? Sunt mai gustoși așa?

    – Cum ar veni! Așa o să îi mănânci fără rahat în ei!

    (2)
  3. Balan Marius-ecologist PV

    Ca cetatean exponent al soc. civile admir tot ce fac acesti oameni, angajati ai unor institutii care au in fisa postului, ordine publica, coruptie droguri etc. Un cuvant de multumire si multe felicitari JANDARMERIEI ROMANE despre care am numai cuvinte de apreciere si cu care am colaborat excelent de-a lungul anilor pe diverse situatii . Avem mare nevoie de aceste institutii care sa performeze in lupta lor cu toate neregulile ivite de azi pe maine. BRAVO lor !!!

    (-2)
    • domnule balan

      ai auzit de 10 august 2018?
      sarbatorim ceva anul asta?
      ai auzit ca atunci jandarmeria raspuns politic impotriva cetateanului exponent al societatii civile care VREA DOAR SA TRAIASCA MAI BINE?
      (iar iti sufli mucii de frica sa nu faci pe tine!)

      (-2)
    • scuze

      acum am citit comentariul tau si am folosit si eu mucii domnului balan , oare e racit?

      (-1)
  4. Politist

    Sa arate ipj cojile ruginite si politistii fara echipament de protectie nu niste imagini de fatada! In situatii reale actioneaza politisti imbracati in haine casual! Hai sictir!!!!

    (-3)
    • raspuns

      pentru ca nu au conditii/echipament protesteaza…dar cand le-au marit salariile au stat ascunsi…”poate scapam cu salariile marite”

      (0)
  5. Balan Marius-Horea

    Domnilor. Am facut referinta stricta la JANDARMERIA BN. Cu ei am avut rezultate bune. Cetatenii au fost respectati si aparati pe toata perioada mitingurilor si nimeni nu a capatat nici un PULAN peste spate si nici o imbanceala. Avem si protocoale pe linie piscicola cu jandarmii. Stiu ce vorbesc. Asa ca JANDARMERIA …JOS PALARIA ! Pretind ca stiu buine cand afirm asta despre ei. Dosarul 10 august priveste capitala si sigur ca am fost la randul meu revoltat. Cine a gresit sa plateasca. In nici un caz jandarmii din Bistrita.

    (-2)
    • ptr domnul balan

      DE UNDE STII CA IN BUCURESTI NU AU FOST MOBILIZATI SI JANDARMI DIN BISTRITA?

      (0)
  6. Balan Marius-ecologist PV

    Chiar daca nu aveti un nume va raspund la intrebare pt ca este una corecta si civilizata. In toata TRANSILVANIA s-a vazut clar o alta abordare. Asa ca acolo au fost chemati doar batausii cei din sud. A se vedea calendarul evenimentelor foarte clar descrise de Realitatea tv si explicate cu lux de amanunte de Rares Bogdan. Oricum DNA-ul cerceteaza evenimentele si daca va fi facut public acest dosar asa cum este normal vom sti cu totii cum au evoluat evenimentele. Demn de luat in seama este faptul ca nici la Cluj, Brasov, Sibiu, Oradea, Timisoara, Arad etc nu au fost nici un eveniment care sa puna in lumina proasta JANDARMERIA si romanii din TRANSILVANIA s-au dovedit ca sunt civici si pasnici si cu respect fata de lege si oamenii de ordine. Nici macar o provocare nu a fost. Asa a fost si la Bistrita si va pot spune cu certitudine ca nimeni nu a injurat pe nimeni, ba din contra in doua randuri jandarmii au primit flori chiar de la mine. Va relateaza toate acestea eu Balan care am participat absolut la toate mitingurile de la ordonanta 13 incoace. Am solicitat de fiecare data in numele BISTRITEI CIVICE aprobari pt. mitinguri si am fost la Primarie la aceste aprobari primite de la Politia Locala, Primar si Jandarmerie. Ceea ce am discutat in particular si felul in care ne-au simpatizat oamenii legii, ce discutii serioase si fratesti am avut si aprecierile lor fata de organizatori asta nu vi le mai descriu cu lux de amanunte. Am primit o incredere reciproca si am fost apreciati pt. civism si respectarea normelor. In tot cazul ,cele mai frumoase vorbe despre Romania si poporul roman venite dinspre Europa si din intreaga lume s-au intamplat tocmai in urma acelor evenimente. Romania s-a schimbat mult cu votul a sute de mii de tineri care s-au trezit in 26 mai . Europa trateaza altfel aceasta tara cu raul produs de politrucii din parlamentul si guvernul prieteni ai penalilor. Romania nu este nici guvernul corupt nici parlamentul cu penali si cu sustinatorii lui. Romania este poporul roman sarac si cinstit si credincios si primitor care l-au intampinat cu mare caldura si pe PAPA FRANCISC.

    (0)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.