Actualitate

Şi cerul le-a zâmbit inocenţilor! (FOTO)

În centrul Bistriţei, în centrul atenţiei! Aşa au fost astăzi aproape 400 de copii şi adulţi cu nevoi speciale care au participat la cea de-a şaptea ediţie a Olimpiadei Inocenţilor, pentru unii singura ocazie să iasă dintre zidurile între care îşi petrec viaţa în scaune cu rotile. Voluntari din Olanda, Franţa, Marea Britanie şi Statele Unite s-au alăturat sutelor de tineri bistriţeni care şi-au petrecut ziua împrietenindu-se cu inocenţii.

„Ieşi copile cu părul bălai şi râde la soare, doar s-a îndrepta vremea!”. E o replică din cărţile lui Ion Creangă, de care ne-am adus aminte azi când, la Bistriţa, au venit aproape patru sute de suflete nevinovate ascunse în trupuri imperfecte.  „Inocenţii”, aşa cum îi numim de ani buni, au râs din toată inima bucuroşi nevoie mare că au feţele pictate, că se pot întrece în concursuri sportive, la desenat sau pur şi simplu că sunt în compania altora ca ei. Şi cerul le-a zâmbit printre razele soarelui strălucitor.

„Olimpiada Inocenţilor”, ajunsă la cea de-a şaptea ediţie, a adunat un număr record de participanţi, mai mulţi de la un an la altul, dovadă că tot mai multe familii înţeleg cât de multă bucurie le aduce această întâlnire de o zi copiilor, dar şi adulţilor cu nevoi speciale de la Beclean şi Nuşeni, veniţi pentru prima oară la acest eveniment. La început, îi ascundeau, de ruşine, dar mentalitatea s-a schimbat între timp şi datorită evenimentelor organizate de Fundaţia Inocenţi, iar olimpiada pentru persoane cu nevoi speciale este văzută acum ca un moment ce nu trebuie ratat sub niciun chip.

alexiaTocmai de aceea, ne-a onorat cu prezenţa şi Alexia, o fetiţă care a suportat mai multe operaţii decât numărul anilor pe care i-a trăit, cinci. Spunem că ne-a onorat fiindcă din micul ei scăunel cu rotile, pictat cu floricele, a împrăştiat veselie în jur. S-a fotografiat cu toată lumea, a râs, s-a bucurat. Ziua petrecută printre inocenţii ca ea îi va rămâne mult timp în minte chiar şi atunci când se va întoarce la Cluj, în saloanele spitalului în care-şi petrece firava copilărie, abandonată de părinţi, dar în grija Fundaţiei Inocenţi.

Vestea bună este că, până la a şaptea ediţie, şi percepţia societăţii s-a schimbat. Aşa se explică de ce numărul celor care se oferă voluntari pentru „Olimpiada Inocenţilor” este şi el în creştere. Elevi, tineri, adulţi, vor să fie aproape de inocenţi măcar într-o zi din an când ei merită să se simtă speciali şi în centrul atenţiei.

Ce dacă stau în scaune cu rotile, nu au toate degetele de la mâini, au sindromul Down sau nu pot vorbi? Sunt suflete nevinovate care nu şi-au dorit să se nască aşa, iar datoria noastră ca societate este să ne comportăm cu ei frumos, tratându-i cu respect, dragoste şi atenţie.

Acelaşi mesaj l-au transmis şi autorităţile invitate la eveniment, primarul Ovidiu Creţu şi inspectorul şcolar general Camelia Tabără.

”Societatea europeană este una socială, care încearcă să integreze pe toată lumea, astfel âncăt toţi să avem parte de bucuriile vieţii de zi cu zi. Acest lucru se poate face doar când oamenii au inimă, simt ceva pentru cel de alături, care are probleme. În Bistriţa se întâmplă datorită dumneavoastră, celor care purtaţi tricourile albastre, celor care vă pasă, care vă rupeţi din timpul vostru pentru a avea grijă şi susţine pe aproapele cu probleme. Înseamnă că aveţi ceva în plus faţă de alţi oameni, o inimă mai mare, o genă de bunătate. E important să existe instituţii, însă niciodată aceste instituţii nu vor putea să înlocuiască asociaţiile şi fundaţiile care adună oameni cu inimă mare, care oferă tandreţe”, a spus primarul Ovidiu Creţu.

”Sistemul educaţional, aşa cum este el, are o ofertă pentru fiecare. Mă bucur că s-a reuşit o asemenea acţiune care e tot mai complexă de la an la an. Majoritatea voluntarilor sunt elevii noştri de la şcolile de masă, ei au înţeles că atunci când oferi primeşti în egală măsură”, a precizat inspectorul şcolar general Camelia Tabără.

Pe pagina noastră de Facebook puteţi vedea mai multe fotografii!

inocentio1 inocentio2 inocentio4 ionocentio3 inocentio5 inocentio6 inocentio7 inocentio8 inocentio9 inocentio10 inocentio11 inocentio12 inocentio13 inocentio14 inocentio15 inocentio16

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS