Serbările Cetății Ciceului. Slujbă la Mănăstirea ”Petru Rareș Vodă” (FOTO)

A 49-a ediție a Serbărilor Cetății Ciceului a avut loc la poalele cetății stăpânite de domnitorii Ștefan cel Mare și Petru Rareș. Rolul ultimului, care s-a refugiat la Ciceu în timp ce Moldova era ocupată de turci, a fost jucat în spectacolul ce va fi pus în scenă cu această ocazie de Florin Săsărman.

 

Publicul a asistat și la un spectacol folcloric susținut de Ștefan și Andrei Petreuș, Amalia Codorean Chindriș, Crina Varga Haiduc, Grigore Sâmboan, Alex Vaida, Lorena Clapa, Ansamblul ”Rapsodia Someșană” din Cluj-Napoca.

 

Slujba de la Mănăstirea ”Petru Rareș Vodă” din Ciceu Corabia, comuna Ciceu Mihăiești, situată la poalele Cetății Ciceului șiridicată în cinstea domnitorului Petru Rareș, a fost oficiată de exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului, arhimandritul Dumitru Cobzaru.

De la manifestări nu au lipsit oficialitățile județului.

Aici mai multe fotografii.

Despre Cetatea Ciceului

Cetatea Ciceu este o fortăreață medievală, în punctul de întâlnire al teritoriului localităților Ciceu Corabia, Ciceu Giurgești și Dumbrăveni. În evul mediu a făcut parte din comitatul Belső-Szolnok (Solnocul Interior, integrat în comitatul Solnoc-Dăbâca la 1876). Cetatea a fost ridicată la sfârșitul secolului al XIII-lea într-un punct strategic, pe o colină vulcanică de 683 m altitudine, de unde și numele de Ciceu (din maghiarul csucs – vârf). Dieta Transilvaniei a dispus demantelarea cetății la 1544, iar amplasamentul a devenit ulterior carieră de pietre de moară. Ruinele, deși clasate ca monument istoric, sunt astăzi în stare de distrugere avansată și elementele care se mai păstrează nu permit cronologizarea.

Singura mărturie iconografică este gravura din anul 1866, aceasta fiind mai degrabă o reprezentare romantică, decât una riguroasă, a ruinelor la acea dată. Unul dintre turnurile înfățișate prezintă pe latura de nord o fereastră gotică, al cărui contur s-a păstrat până astăzi. Totuși, ipoteza unei funcții de locuință este pusă sub semnul întrebării, turnul fiind umplut și neprezentând urme ale unei intervenții ulterioare anului 1866. Cel de-al doilea turn are în realitate o poziție diferită față de cea din gravură, el fiind suspendat deasupra prăpăstiei, la 4 m distanță de cel dintâi. În partea de sud a cetății se mai păstrează două mostre de zid, iar la nord-est se disting urme ale șanțului de apărare, cu o deschidere de 3-5 m, precum și a valului de pământ ridicat în fața acestuia. Un zid pornea probabil din partea de nord-est a cetății, până în partea de nord-vest, unde se înfigea în dealul Măgura. Acesta din urmă este legat de dealul cetății printr-o șa îngustă și contribuia la apărarea edificiului dinspre vest. Grosimea probabilă a curtinelor era între 1,3-4 m. În ansamblu, construcția punea excelent în valoare un sistem de apărare natural, fiind foarte dificil de cucerit.

Se cunosc puține despre istoria Cetății Ciceului până în prima jumătate a secolului al XV-lea când aceasta iese din proprietatea familiei nobilare Losonczi. Fusese stăpânită de verii Ladislau Senior, fiul lui Ștefan Dezsőfi, Ladislau Junior și Sigismund, fiii lui Dionisie Dezsőfi de Losoncz până la 1 octombrie 1467 când, în urma unui complot eșuat, le-au fost confiscate de către Dieta de la Turda două treimi din bunuri (inclusiv cetatea și domeniul aferent). Indiviziunea unora dintre aceste bunuri, precum și nevinovăția unui alt văr, Ioan, fiul lui Ioan, lăsat în drepturi, a dus ulterior la procese de revendicare a castelăniei. A beneficiat într-o primă fază de această confiscare Ioan, fiul lui Emeric Szerdahelyi din comitatul Somogy (în Ungaria de astăzi). Acesta a intrat în posesia cetății și a domeniului care întrunea la acea dată 36 de sate și un târg. În 1473 aflăm însă că Ciceul era domeniu regal fără să știm precis ce s-a întâmplat cu fostul stăpân. Știm totuși că la începutul domniei regelui Vladislav al II-lea, Mihail, fratele lui Ioan, a fost despăgubit cu domenii în nordul Ungariei.

Intervalul de timp probabil în care Ștefan cel Mare a luat în stăpânire Ciceul și Cetatea de Baltă este 1486-1490 deși nu trebuie exclusă posibilitatea unei date anterioare, chiar din 1474. Ambele domenii au făcut obiectul unei danii de la regele ungar Matia Corvinul către domnitor și constituiau posesiuni feudale ale acestuia din urmă și nicidecum o extensie a teritoriului Moldovei. A. Rusu contestă tradiția istoriografică conform căreia scopul daniei era compensarea pierderii de către Ștefan a Chiliei și Cetății Albe. Este mult mai pertinentă destinația de refugiu, de loc de azil, în cazul unei pierderi a tronului. O asemenea practică este de altfel bine atestată între Regatul Ungar și principii vecini și în plus Ciceul și Cetatea de Baltă erau departe de a compensa, atât financiar cât și strategic ieșirea la Marea Neagră.

Venirea la tron a lui Vladislav al II-lea în 1490 i-a atras lui Ștefan probleme juridice cu privire la Ciceu. Acesta ceruse după obicei reconfirmarea stăpânirii. Urmași ai familiei Losonczi însă au încercat să recâștige în 1491 castelănia înaintând inclusiv o împotrivire la punerea în stăpânire poruncită de cancelarie. În cele din urmă, la 1500, în urma unui proces, voievodul Moldovei a fost nevoit sa plătească ramurii feminine a familiei Losonczi câteva sute de florini drept despăgubire, un nou act de donație regească fiind întocmit la 1503 pentru a atesta închiderea disputei legale.

Castelan (pârcălab) al cetății era la 1498 un oarecare Bernaldinus, posibil unul și același cu Bernard Vernes, menționat și acesta ca și familiar și castelan al lui Ștefan cel Mare. La 1500 știm că era castelan Petru care intermediază la această dată cumpărarea de către Ștefan și moștenitorul său ales Bogdan cel Orb a 5 sate de la nobilii din familia Bánffy.

Stăpânirea cetății și a domeniilor se perpetuează de la Ștefan cel Mare la fiii săi până la Petru Rareș. Și pentru prima oară Ciceul își îndeplinește efectiv în 1538 rolul de refugiu. Trădat de boieri, cu Moldova ocupată de Soliman Magnificul, Petru se adăpostește cu familia la Ciceu. Urmează cunoscutele eforturi diplomatice pe lângă Poartă pentru redobândirea tronului și în 1541 familia domnească părăsește Ciceul. Pentru cetate sfârșitul era aproape. Devenită un risc pentru Ardeal în condițiile reorientării politicii moldovene, aceasta este demantelată din ordinul lui Gheorghe Martinuzzi în 1544. Petru Rareș reușește ulterior să reintre în stăpânirea domeniului, iar unii dintre succesori săi la tron îl revendică fără succes. Alexandru Lăpușneanu este ultimul domn moldovean care mai reușește să stăpânească, în parte prin forța armelor, posesiunile ardelene.

Sursă istoric: Wikipedia

Eugen Gheorghe

Eugen Gheorghe

A absolvit Facultatea de Litere, Secția Română-Engleză, a Universității București. A debutat în presă în 1996 la publicația Steaua Sport Magazin. A lucrat, de-a lungul timpului, la ziarul ProSport, postul de radio Europa FM, agenția de presă Mediafax, dar și la clubul de fotbal Gloria Bistrița, unde a fost purtător de cuvânt. Din 2011 scrie la Timp Online.
Eugen Gheorghe

Google Ads

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.