Actualitate Recomandări

Ședință extraordinară CL: Modernizare Piața Centrală, piste de cicliști, reabilitare Liceu de Servicii, parc în Subcetate

Consiliul Local Bistriţa este convocat în şedinţă extraordinară miercuri 30 mai, de la ora 15.00. Ședinţa va avea următoarea ordine de zi:

1. Proiect de hotărâre privind actualizarea documentaţiei tehnico-economice a obiectivului de investiţii „Amenajare piste de ciclişti în municipiul Bistriţa–etapa I”

2. Proiect de hotărâre privind aprobarea Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie pentru obiectivul de investiţii „Modernizare Piaţa Centrală” din municipiul Bistriţa

3. Proiect de hotărâre privind aprobarea Studiului de fezabilitate şi a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii “Reabilitare şi modernizare Liceul Tehnologic de Servicii”

4. Proiect de hotărâre privind aprobarea Studiului de fezabilitate şi a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii „Amenajare spaţii verzi în zona Subcetate”

Cele mai aprigi dezbateri le va stârni, cu siguranță, proiectul de modernizare a Pieței Centrale. Documentația care va fi suspusă aprobării va fi publicată până atunci pe site-ul Primăriei Bistrița.

La începutul acestei luni, Coaliția pentru Biodiversitate și Partidul Verde au depus la Primăria Bistrița, în atenția primarului și a Consiliului Local, petiția ”Nu vrem Piața Centrală din Bistrița ”mineralizată” și o listă de 1.370 de semnături, prin care solicită ”renunțarea la eliminarea perimetrelor înierbate, a rondourilor pentru flori și tăierea aproape în totalitate a celor 104 arbori existenți, din care 64 de aliniament în cadrul proiectului „Modernizare Piața Centrală”, restrângerea la maxim a suprafeței de teren care se dorește „mineralizată” – maxim 20% din cele 2 hectare cât reprezintă Piața Centrală, oganizarea mai multor sesiuni de dezbatere publică și consultare a specialiștilor din cadrul ONG-urilor de profil înainte de stabilirea propunerii finale de proiectare”, precum și să nu aprobe în CL documentațiile tehnico-economice aferente proiectului în această formă.

Împotriva unui proiect care presupune tăierea arborilor și renunțarea la spațiile verzi s-au pronunțat și Asociația Bistrița Civică, PMP, USR, PNL și PER .

2 comentarii

  • Acum este momentul sa fie plina sala de CL, de cetatenii care doresc ca PIATA CENTRALA sa nu fie betonata, dalata si copacii sa fie rasi odata cu iarba si rondourile cu flori. Administratia a incalcat si va incalca sase legi. Le vom aminti la momentul potrivit. Fac apel la bistriteni sa fie prezenti la aceasta dezbatere si sa isi sustina parerile lor privind acest proiect total aberant si neprietenos cu MEDIUL.

  • Ca sa informam corect cititorii, mai adugam la semnaturile direct pe liste(1370) inca 3320 inscrise pe aplicatia online ; NU VREM PIATA CENTALA MINERALIZATA. Aplicatia este valabila si in prezent.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS