Actualitate

Ce sectoare din industrie au mers bine în prima parte a anului şi care au înregistrat pierderi

Producţia industrială a judeţului a scăzut cu 0,5% în mai 2018 comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent, potrivit buletinului statistic lunar dat publicităţii de Direcţia Regională de Statistică Bistriţa-Năsăud, însă faţă de luna anterioară, aprilie 2018, s-a înregistrat o creștere de 16,4%.

În primele cinci luni ale anului producția industrială s-a situat la același nivel cu cea înregistrată în aceeași perioadă din anul precedent.

În luna mai 2018, s-au înregistrat creșteri față de luna corespunzătoare a anului trecut la: prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi plută, cu excepţia mobilei (31,3%), fabricarea echipamentelor electrice (29,3%), fabricarea produselor din cauciuc și mase plastice (15,3%) și industria construcțiilor metalice și a produselor din metal, exclusiv mașini, utilaje și instalații (2,1% ).

Scăderi faţă de luna corespunzătoare din anul precedent au înregistrat activităţile: industria metalurgică (-32,9%), fabricarea de mașini, utilaje și echipamente n.c.a. (-16,2%), fabricarea pieselor pentru autovehicule de transport rutier (-8,5%), fabricarea produselor textile (-4,7%) și industria alimentară (-4,1%).

Faţă de luna precedentă s-au înregistrat doar creșteri la: fabricarea echipamentelor electrice (29,9%), fabricarea produselor din cauciuc și mase plastice (27,5%), industria metalurgică (23,4%), prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi plută, cu excepţia mobilei (19,8%), fabricarea produselor textile (18,4%), industria construcțiilor metalice și a produselor din metal, exclusiv mașini, utilaje și instalații (14,7%), industria alimentară (11,6%), fabricarea pieselor pentru autovehicule de transport rutier (10,8%) și fabricarea de mașini, utilaje și echipamente n.c.a. (4,2%).

Cifra de afaceri realizată de agenţii economici cu activitate preponderent industrială a crescut în luna aprilie 2018 cu 2,2% faţă de aceeaşi lună a anului anterior.

Faţă de luna precedentă s-a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri cu 16,3%. În perioada 1.01-31.05.2018 cifra de afaceri a crescut cu 3,3% față de aceeași perioadă din anul trecut.

Mai mult de o treime din cifra de afaceri realizată în industrie în luna mai a anului curent a fost realizată din livrări interne (39,2%). Din totalul cifrei de afaceri realizată din exporturi (60,8%), cea mai mare parte (92,0%) a fost realizată în zona Euro.

Agenţii economici cu sediul în judeţul Bistriţa-Năsăud au realizat în luna martie 2018 exporturi în valoare de 76479 mii euro, cu 0,2% peste nivelul lunii corespunzătoare a anului anterior şi cu 16,1% peste nivelul lunii precedente.

Distribuţia pe principalele ţări partenere a exporturilor judeţului în primele trei luni ale anului este următoarea: Germania (38,8%), Italia (17,4%), Ungaria (11,8%), Franța (6,4%) și Republica Moldova (6,2%).

În perioada 1.01-31.03 2018, volumul exporturilor realizate a fost de 212196 mii euro, cu 2355 mii euro (1,1%) mai mare comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.

Volumul importurilor realizate de agenţii economici din judeţ a fost în luna martie 2018 de 62922 mii euro, cu 7,3% mai mare comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent. Faţă de luna anterioară volumul importurilor a crescut cu 9,6%.

Repartiţia pe principalele ţări partenere a importurilor judeţului în perioada 01.01-31.03.2018 este următoarea: Germania (20,9%), Ungaria (11,9%), Italia (11,0%), China (9,0%), Republica Moldova (8,5%), Turcia (7,6%) și Republica Cehă (4,7%).

În perioada 1.01-31.03. 2018, volumul importurilor realizate a fost de 174763 mii euro, cu 8956 mii euro (5,4%) mai mare comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Soldul balanței comerțului exterior în luna martie 2018 a fost pozitiv (13557 mii euro).

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS