Actualitate Recomandări

Secţia Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa din care vin cele mai multe reclamaţii

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa primeşte în continuare reclamaţii dintr-o anumită secţie în care aparţinătorii sunt mai sensibili adesea decât cei internaţi, a spus managerul Gabriel Lazany într-o conferinţă de presă.

„La mine apar foarte multe sesizări pe Pediatrie. Cred că, la ora actuală, cele mai multe sesizări îmi vin de la Pediatrie exact pe considerentul că mamele sunt sensibile când este vorba de copiii lor. Am adunat informaţii, am aflat care sunt nemulţumirile lor, iar treptat am început să le corectăm”, a spus Gabriel Lazany.

Chiar pe pagina de Facebook a SJU, o mămică a postat următorul mesaj: „Bună ziua! Scriu aici mai ales să vadă conducerea spitalului şi să ia măsuri. Cum îşi permit, domnilor din conducere, asistentele şi infirmierele să ţipe la copiii internaţi în spital? Acolo copilul este în suferinţă şi vine să se vindece, nu să se ţipe la el. Propun asistentelor şi infirmierelor care se poartă urât să facem schimb de locuri o săptămână şi să fie tratate la fel. Cunoaşteţi proverbul Ce ţine nu-ţi place altuia nu-i face? Să vă fie RUŞINE!”.

Gabriel Lazany s-a referit şi la deficitul de medici: „Avem posturi de medici pediatri scoase la concurs, vrem să acoperim cu medici pediatri şi partea de UPU-Pediatrie pentru că, la ora actuală, funcţionează doar cu medici de familie în regim de contract de gardă, ceea ce nu este un lucru normal, dar lucrurile acestea se fac treptat. Sunt lucruri elementare pe care spitalul trebuie să le asigure”.

Tot în ce priveşte Pediatria mai este o problemă: „Suntem descoperiţi un pic pe partea de chirurgie pediatrică. Este un domeniu medical neprofitabil, care nu are o adresabilitate foarte mare, dar care va trebui să existe. Noi ne facem prioritizarea activităţilor şi avem în vedere să aducem încă unul sau doi medici chirurgi pediatri ca să putem asigura măcar o gardă la domiciliu, astfel încât să nu mai fim nevoiţi să apelăm la Cluj sau la Mureş”.

Managerul SJU a menţionat că, în mai bine de un an de mandat, au fost angajate peste 100 de persoane la spital, medici şi personal medical.

9 comentarii

  • Taranoii au mofturi. tratati-i domnilor pe estia la cort ! Cata nesimtire la acesti impostori. Nu vad odata un domn, doamna adevarata sa bage atata de vina. Golani de oras care nici dupa o viata traita aici adusi de comunisti la blocuri si nu au reusit sa devina oraseni cu acte si comportament in regula. Da sangele apa nu se face si prostia ramane.

  • Problemele au existat, dar se pare ca sunt adresate de noul director. Se observa.
    E o abordare mai naturala si apropiata de clienti decat cea a directorului anterior care in sfarsit si-a gasit adevarata vocatie. Fotografiile de grup si scrisul cartilor care putrezesc pe rafturi.

    • Fiecare are un sâmbure de adevăr în ceea ce spune , dar nu discutați despre lucrurile cu adevărat importante cum ar fi mirosul de canal care se propagă în salonul 13 de la pediatrie care le provoacă greață la copii , copii internați cu enterocolită sau rotavirus le provoacă o stare de disconfort , cum poți trata simptome de vărsături intr-un mediu care el în sinea lui îți provoacă greață.
      Eu cred că responsabilii spitalului , doctorita responsabila cu salonul și asistentele care trec nepăsătoare prin mirosul de dejecții spitalicești ar trebui sa fie primele persoane implicate în remedierea acestei binecunoscuta problema și să nu mai joace rolul de victime că la salarul pe care îl primesc nu se pretează.
      Și vizavi de șpagă , bineînțeles că nu o să dispară niciodată din peisaj , atâta timp cât o persoană care lucrează în sistemul spitalicesc te întreabă ” cat valorează viața copilului tau sau doar atât valorează” este și normal sa umpli buzunarele acestor minunați actori de culise , doar vrei sa vezi zâmbete in loc de joaca aia acră ☹️

  • Nu are rost sa mai mergem cu copilași noștri la urgenta la Bistrița deoarece este un sistem comunist nici nu se uita la tine și îți vorbesc urat ,te trimit acasă să ai tu grija de copil chiar daca el avea nevoie sa fie ținut sub observație,la urmă să îți spună sec că în caz că se agravează boala sa mergem la Cluj că nu este de competența lor .Noi am patit-o acum 3 luni.

  • oare chiar se da spaga?eu tind sa cred ca noi ,romanii,dam spaga pt.ca asa ne-am obijnuit.sunt si medici care isi fac datoria cu drag,nu pentru beneficiile banesti pe care le-ar primii de la pacienti.acelasi lucru valabil si pantru asistente.

  • Bună seara în special conducătorilor Spitaluliu Județean Bistrița!Știu ca nu o să-mi fie băgat în seama acest OF…dar totuși as vrea sa remarc și eu câteva neplăceri…Ca vorba aia:Raul se vede dar binele nu…..Fiind internata cu cel mic la pediatrie…..vai….deci nici nu vreau sa ma gândesc:1 la mâna:căldură irezistibila domnule dar se poate asa ceva?Sa stai tu într-un salon micuț fără aer? Se poate așa ceva?acuma înțeleg ca nu ai pus aer condiționat în salon ca poate nu ști cei ăla…..dar sa nu aibă voie infirmiera să-ți deschidă măcar 10 minute geamul larg deschis?Ca vai de mine sa nu te arunci pe geam….
    Se poate asa ceva?eu stau și ma gândesc pe ce lume trăiește conducerea asta….sa ți tu atâția oameni fără aer domnule….dacă nu avem voie cu geamuri deschise…asa ceva….sa va fie chiar rușine….și nu doar pt mine și băiețelul meu pt toți copiii internați…..și pt personalul vostru….de la doctori pana la omul de la poartă….sper sa nu mai ajung pe la voi….și chiar dacă o sa mai ajung o sa știu ca am nevoie sa aduc de acasă aer condiționat….ma rog și un ventilator…..

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS