Actualitate Recomandări

”Se preconizează un nou an ratat din punct de vedere economic”, spune Robert Sighiartău

”Până la sfârșitul anului viitor, PSD duce euro la 5 lei. Haosul fiscal-bugetar, lipsa investițiilor și avalanșa de importuri cu produse agroalimentare slăbesc leul zilnic. Practic asistăm la o depreciere economică pe ansamblu, creșterea PIB nu aduce direct și bunăstare”, a postat pe pagina sa de Facebook secretarul general al PNL, deputatul Robert Sighiartău:

”Cu mici excepții, toate categoriile sociale sunt afectate de aceste politici non economice.

În acest moment, Guvernul e în repaus. Până nu se întorc șefii din vacanță nu mișcă nimic, iar Dragnea și Tăriceanu nu par grăbiți.

Până pe 15 februarie nu vom avea buget, iar primăriile își vor vota bugetul din martie încolo, fiind obligate să aștepte votul bugetului la consiliile județene. Se preconizează un nou an ratat din punct de vedere economic, din cauza incompetenței actualei guvernări”.

PNL a anunțat că a solicitat convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare pentru dezbaterea şi respingerea OUG 114/2018, ”ordonanţa lăcomiei”, abrogarea sau modificarea legii recursului compensatoriu şi dezbaterea şi aprobarea bugetului de stat pentru anul 2019. În cazul în care conducerile celor două camere ale Parlamentului refuză să convoace o sesiune extraordinară, PNL demarează strângerea de semnături necesare pentru convocare, la solicitarea unei treimi din numărul total al deputaţilor şi senatorilor, aşa cum prevăd regulamentele celor două Camere şi Constituţia.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS