Marți se închide circulația în zona trecerii la nivel cu CF Slavici – Colibiței – Eroilor

Holistic

Primăria Bistrița are în derulare execuția lucrărilor pentru obiectivul de investiții ”Creare acces auto între strada Arțarilor și str. Colibiței, inclusiv modernizare str. Colibiței”, fapt pentru care aduce la cunoștință tuturor cetățenilor:

”Închiderea circulației în zona trecerii la nivel cu calea ferată de la intersecția cu str. Ion Slavici, str. Colibiței și str. Eroilor pentru intervalul 18.06.2019 – 28.06.2019.

În acest sens, rugăm ca toți participanții la trafic și riveranii să dea dovadă de înțelegere și să respecte noile reglementări cu privire la devierea circulației”. 

După ce în 2018 s-au făcut lucrări în valoare de 1,6 milioane lei pentru crearea accesului auto între străzile Arțarilor și Colibiței, inclusiv modernizarea străzii Colibiței, anul acesta s-a alocat de la bugetul local încă pe atât, pentru finalizarea lor. Lucrările generale constau în: realizarea/amenajarea carosabilului, parcări, trotuare, pistă pentru cicliști, rețea de iluminat public, modernizarea a două treceri de cale ferată, devierea rețelelor electrice de pe amplasament. Constructor este SC Lucrări Drumuri și Poduri SA.

Strada Colibiței, situată în partea de nord-vest a orașului, se întinde de la intersecția cu str. Ioan Slavici până la intersecția cu str. Andrei Mureșanu.

Eugen Gheorghe

A absolvit Facultatea de Litere, Secția Română-Engleză, a Universității București. A debutat în presă în 1996 la publicația Steaua Sport Magazin. A lucrat, de-a lungul timpului, la ziarul ProSport, postul de radio Europa FM, agenția de presă Mediafax, dar și la clubul de fotbal Gloria Bistrița, unde a fost purtător de cuvânt. Din 2011 scrie la Timp Online.
Eugen Gheorghe

Google Ads-sub articol

Comentarii

  1. Sergiu

    Despre breteaua de legatura între strada Arțarilor și strada Colibiței, se discuta de prin anul 2010 , dar nici pana in prezent lucrările nu s-au finalizat. In acest interval de timp se putea face mai mult daca ar fi existat o viziune de ansamblu pentru sistematizarea unitara a strazilor aflate de o parte si de alta a liniei ferate incepand din zona garii, pana la intersectia cu DN17C , dat fiind faptul ca pe aceasta portiune a orasului, circulatia auto este practic strangulata din cauza liniei ferate care duce spre Bistrita Bargaului, cu toate ca traficul feroviar pe aceasta ruta este extrem de redus. Cea mai importanta este legatura intre strada Garii si Tarpiului, unde problema poate fi rezolvata cel mai simplu printr-o trecere la nivel cu calea ferata. Ideea de a construi un fel de sarcofag de beton peste liniile din gara Bistrita este lipsita de sens si in loc sa rezolve, complica si mai mult situatia circulatiei auto in zona. De altfel a existat chiar ideea devierii caii ferate care duce spre Bistrita Bargaului din gara Bistrita prin zona industriala, ceea ce este mai greu de realizat. In acest sens, o solutie mai realista si posibil de realizat ar putea fi eliminarea tuturor liniilor secundare de manevra care ies din gara spre Unirea, astfel incat sa ramana doar linia principala care duce spre Bistrita Bargaului. Operatiunile de manevra feroviara ar putea fi mutate in partea de vest a garii prin construirea unui triaj intre pasarela veche si pasarela noua. Tot aici, in zona fostei Intreprinderi de Morarit si Panificatie ar putea fi mutata si activitatea transcontainer din gara Bistrita care ar putea fi amenajata precum Gara de Nord din Bucuresti in care intra si ies doar trenurile de calatori.
    In felul acesta s-ar putea deschide circulatia auto intre Strada Garii si Tarpiului prin trecere la nivel cu calea ferata peste o singura linie, la fel ca pe strada Cuza-Voda.
    Pana atunci, ar putea fi amenajata foarte repede o trecere la nivel in zona strazii Romana, ceea ce ar fluidiza si mai mult circulatia auto de o parte si de alta a caii ferate. In felul acesta legatura dintre strada Garii si drumul de centura s-ar putea realiza printr-un viraj pe strada Artarilor pana la intersectia cu Strada Romana, apoi printr-o bucla pe strada Cantemir pana la intersectia cu strada Tarpiului .
    Ba mai mult, acum dupa demolarea intreprinderii „Teracota”, chiar strada Romana ar putea fi prelungita pana la intersectia cu Drumul Crtatii, fara a mai fi nevoie de acea bucla pe strada Cantemir .

    (12)
  2. Stefan

    Iar pe str dumitrei vechi la trecerea cu calea ferata accesul era iar interzis azi la 15.10… oare ce au uitat sa faca? De toata minunea suntem!

    (3)
  3. Bariera

    Era buna modernizata si trecerea de cale ferata daca tot se inchide zona… si montata si semnale luminoase si acustice

    (3)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.