”Scoaterea trenului, bucuria păcătoșilor”

”Un efort comun de a redeschide un tronson de cale ferată, Ilva Mică – Rodna Veche, a fost stopat. Este o voluptate a răutății să te bucuri că un beneficiu al zonei a fost întrerupt de parcă eu aș fi circulat zilnic cu trenul și am fost privat eu. Am insistat ca aces tronson să fie redeschis, pasul doi urmând să fie un traseu turistic. Am aflat ce s-a întâmplat, orarul a fost făcut special ca să nu se potrivească cu orarul elevilor și așa mai departe. Știu cel puțin un primar și angajați CFR care s-au bucurat că s-a închis. Sunt oameni la Sîngeorz-Băi, în frunte cu primarul, care s-au bucurat când trenul a fost scos. Doar pentru că nu era marcă ”Împreună reușim”. Ce n-au înțeles unii este că pentru a circula un tren trebuie să ai infrastructură feroviară adecvată. Într-o primă etapă, trenul circula cu 35 km/h. În 4 decembrie era programată o licitație pentru cumpărarea de traverse astfel încât trenul să poată circula cu peste 50 km/h”, a declarat deputatul PSD Daniel Suciu.

El a afirmat că tot ce s-a vehiculat legat de pierderi și rentabilitate sunt ”povești de adormit copiii”. ”Foarte mulți oameni circulau cu trenul, duminica nu aveai loc. Știu de bucuria unuia care jubila că ”trenul lui Suciu” nu mai circulă. Schimbarea șefului, bucuria nebunilor, scoaterea trenului, bucuria păcătoșilor. Transportul feroviar este subvenționat de stat, nici trenul Iasi – Timișoara nu este rentabil. Voi relua subiectul la București, e foarte grav că au fost puse piedici de către niște oameni din sistem. Cine crede că mi-a făcut mie un rău se înșeală, le-a făcut rău oamenilor care circulau cu trenul și un mare bine ”rechinilor” care așteaptă în fața Primăriei sau a școlii. Totul este un interes economic, pentru unii banul este mai important decât onoarea”, a spus Daniel Suciu la Sîngeorz TV.

Trenul „Săgeata Albastră” pe ruta Cluj – Ilva Mică – Rodna Veche şi retur și-a încetat cursele începând cu prima zi din noul an. Trenul a circulat cu ordin special. Tronsonul de cale ferată Ilva Mică – Sîngeorz-Băi – Maieru – Rodna (20,6 km) a fost inaugurat de fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, la 1 august 2017.

Eugen Gheorghe

Eugen Gheorghe

A absolvit Facultatea de Litere, Secția Română-Engleză, a Universității București. A debutat în presă în 1996 la publicația Steaua Sport Magazin. A lucrat, de-a lungul timpului, la ziarul ProSport, postul de radio Europa FM, agenția de presă Mediafax, dar și la clubul de fotbal Gloria Bistrița, unde a fost purtător de cuvânt. Din 2011 scrie la Timp Online.
Eugen Gheorghe

Google Ads

Comentarii

  1. silviu

    Dupa mintea unui individ ca Daniel Suciu scoaterea trenului „Sageata Albastra” de pe ruta Ilva Mica- Rodna Veche, la doar 4 luni de la inaugurare a fost doar ambitia unora de a-i face lui in ciuda. In realitate, introducerea trenului respectiv in luna august, 2017 s-a facut ca orice
    treaba romaneasca -a pune carul inaintea boilor. In primul rand trebuia mai intai reabilitata calea ferata pentru a putea circula cu viteza sporita. In al doilea rand, trenul circula pe ruta Ilva Mică-Cluj-Napoca deoarece nu există posibilitatea alimentării și reviziei Săgeții Albastre în Bistrița-Năsăud, iar trenul trebuie dus până în Cluj-Napoca pentru aceste operațiuni. Altfel spus, inaugurarea cu atata fast in urma cu 4 luni a Săgeții Albastre s-a facut in pripa fara minimum de pregatiri prealabile.
    Vezi: https://www.timponline.ro/calatoria-trenul-ruta-ilva-mica-rodna-veche-jumatate-pretul-fata-autobuze/

    (17)
  2. Alex

    Caraghiosul asta vorbeste de parca s-a schimbat guvernarea. Da’ cine l-a stopat musiu??? Desigur ca trebuiau facute investitii si trenul tinut chiar cu subventii daca vrem sa tinem tara laolalta, dar cine sa faca asta? Voi sunteti buni numai la dat din gura si adunat lumea cu popi si calareti pe peroane ca sa aplaude pe marimile lor pesedisti la inaugurare si dupa aia, fugutza toti in boscheti ca poate uita poporul pana la urmatoarele alegeri.

    (11)
  3. Nicu Algeorge

    Reintroducerea trenului a fost o decizie buna. Era plin mai ales catre cluj, la sfarsit de saptamana. In schimb, orele nu erau corelate cu programul elevilor. Pacat ca s-a scos, cei care se bucura sunt romanii autentici…sa moara capra vecinului!

    (-6)
  4. Ceferist

    Noi, cei din CFR stim exact cine a pus bete in roate. Din regionala de la Cluj, un sefulet nascut in Sangeorz, un altul din Ilva Mica. In cele 4 luni aproape 5 mii de calatori au circulat pe acest tronson, asta inseamna tot atatia care nu s-au urcat la rechini sau pe autobuze. Si de aici au inceput presiunile. Oricum, fara sustinerea si subventionarea statului, transportul pe cfr este mort. Cine vorbeste de rentabilitate nu stie ce vorbeste

    (0)
  5. Nea Ion

    Asta înseamnă să fi ,,mic la stat și mic la sfat”.Cum doamne să mai creadă lumea ca tot acarul Paun este vinovat? Sa schimbat cumva guvernarea ,nu tot cei care au luat decizia de a introduce trenul sunt și cei care au decis scoaterea lui? Dacă introducerea a fost o greșeală cine plătește? Dacă a fost util introduceti-l naibi inapoi ,politruci incompetenti.
    PĂREREA MEA!

    (6)
  6. Kublai_khan, impresii dupa ultima vizita in zona

    …suciule,tren turistic ???…..hahahaha !
    …esti in afara realitatii, individule !….se vede ca n-ai avut o copilarie fericita in Sangeorz- Bai ;
    ….luati- va de mana toti psd-istii si cind creste Somesul – ” testati-l ” ….
    ( cucoana pana ( ex ministru ) si ponta chiar isi mai doresc o excursie cu barca )
    ….se vede ce grija ati avut de acest orasel……inca iti stergeai nasul ,cind
    vening administra – cu acordul celor de la centru , prost si fara….barbatie !
    ….daca nu ati obs ,toti cei amintiti aici ,au fost scrisi cu litere mici,asa cum
    sunt si ca oameni politici ;

    …asa, ca idee,daca nu v-ati prins – COMPETENTILOR ,in denumirea oraselului se regaseste solutia de renastere economica si sociala a zonei ….

    (0)

Lasă un răspuns la Misu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.