Recomandări Social

Școală de iarnă în Munții Rodnei. Ce vor învăța participanții

Amatorii de drumeție sunt invitați să participe, începând de miercuri, la o ”Școală de iarnă în Munții Rodnei” unde, timp de patru zile, vor învăța să meargă, în siguranță, iarna pe munte.

Organizatorii vor ține lecții despre echipamentul tehnic de iarnă, cele mai importante noduri în alpinism, rapel și asigurarea unei persoane în coardă, cățărat pe coardă, ancorări în zăpadă, realizarea de scripeți pentru extragerea unei victime dintr-o zonă periculoasă, asigurarea cu ajutorul echipamentului tehnic într-o zonă cu risc de cădere în gol, oprirea alunecării cu ajutorul pioletului, mersul cu colțari și mersul în coardă.

De asemenea, cursanții vor mai afla lucruri interesante despre mersul iarna pe munte, prevenirea avalanșelor, salvarea victimelor din avalanșă și construirea unui adăpost în zăpadă.

Cursul de patru zile este organizat de Terra Mont. Începe miercuri, 23 ianuarie și ține până în 27 ianuarie a.c.

Cursul se va ține la Cabana Diana din Munții Rodnei, în satul Valea Blaznei, comuna Șanț.

Tura este un program practic al proiectului de educație montană ”Școala Naturii” și este liberă să participe la ea orice persoană, de orice vârstă care îndeplinește condițiile din descrierea evenimentului.

Organizatorii au cerut ca fiecare participant să aibă un echipament din care să nu lipsească bocancii semi-tehnici sau tehnici, colțarii, pantalonii termici, șosetele groase și mănușile.

Cei care participă la această tură vor contribui, implicit, la plantarea de copaci și la marcaje de poteci montane întrucât o parte din banii pe care îi plătesc pentru acest curs vor avea această destinație.

1 comentariu

  • Aveti si dumneavoastra interzis la politicieni?
    Pentru ca am inteles ca sunt alte scoli ca nu vrea sa-i invete pe politicieni sa se salveze in fata avalanselor pentru cand merg la ski in alte tari!
    Consider ca e bine sa faceti la fel!
    ……..
    Propunere electorala
    Daca-i mai lasam inca vreo 3 ani sa ne fure toti… o sa aiba bani majoritatea sa mearga la ski in austria si daca nu au acest curs de supravietuire la avalanse avem sanse foarte mari sa scapam de ei!!!!
    Suuuccccces!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS