Actualitate

Scandal în ședința de buget a Consiliului Local Bistrița. Polițiștii locali, chemați să facă ordine

(VIDEO) Scandal în ședința Consiliului Local Bistrița la dezbaterea pe buget care s-a soldat cu intervenția polițiștilor locali și cu amenințarea că ședința va fi suspendată. S-a întâmplat în timp ce la microfon a ajuns președintele Partidului Verde Bistrița, Marius Bălan, care a depășit cele trei minute alocate pentru intervenție.

Marius Bălan a spus că vorbește în numele a peste 60 de cetățeni care au protestat duminică și au scris pe o listă ce vor să se facă din banii publici.

”Vorbesc în numele celor 60 de cetățeni care au participat duminică la protest. Aveți 25 de scrisorele de la ei. Vă cer să renunțați la Alpin Coaster, la așa-zisa modernizare a Pieței Centrale. De asemenea, vă cerem să renunțați la pasarela suspendată de pe Independenței. Dacă e nevoie, aducem 5000-6000 de semnături de la cetățeni care nu își doresc o asemenea investiție. E de ajuns un semafor cu buton, nu să ne cățărați ca mâțele pe pasarelă. Oamenii vor să-și facă cumpărăturile pe jos. Cerem să se facă treceri de pietoni subterane. Lăsați sania de vară și alte prostii și faceți parcări supraterane ”, a spus Marius Bălan.

Intervenția lui a fost întreruptă mai întâi de primarul Ovidiu Crețu care i- a spus, ironic, lui Marius Bălan că i-ar mai trebui 1500 de voturi să ocupe un loc la masa Consiliului Local, apoi de aplauze din sală. După ce a amintit însă de parcări supraterane, președintele de ședință Alexandru Bria l-a întrerupt spunând că timpul alocat intervenției sale, de trei minute, a expirat. Atunci a izbucnit scandalul.

Marius Bălan a continuat să vorbească, sala să vocifereze și să ceară să fie lăsat să-și spună punctul de vedere, în timp ce Alexandru Bria insista să îl oprească. La un moment dat, în sală a intrat șeful Poliției Locale, Florin Frandeș, iar apoi doi polițiști în uniforme.

Cei doi polițiști locali au fost întrebați de avocatul Diana Morar în baza cărei legi îl evacuează pe Marius Bălan. Au sărit în apărarea lui și ceilalți reprezentanți ai PNL, iar Filip Moisil a spus că nu va mai lua cuvântul în ședință cu condiția ca timpul să-i fie alocat lui Marius Bălan. Polițiștii au făcut un pas înapoi, timp în care reprezentanții PSD, în frunte cu primarul, s-au ridicat de pe locuri și au amenințat că suspendă ședința.

Totuși, după câteva discuții aprinse în sală, lucrurile s-au mai calmat, iar la microfon a  fost chemat și președintele Asociației Bistrița Civică, Florin Chereji, care a cerut ca dezbaterea bugetului să fie amânată. Apoi, la microfon a venit și profesorul Tiberiu Cămăraș care și-a spus și el punctul de vedere.

Cei doi au fost ascultați, iar în final, primarul Ovidiu Crețu a reiterat ideea sa veche că PSD a primit votul majorității cetățenilor din Bistrița și are dreptul să-și impună punctul de vedere asupra bugetului. El a spus că, de la un mandat la altul, Bistrița a dat tot mai multă încredere PSD, dovadă cele 11 fotolii de aleși locali ocupate de social-democrați.

”Bugetul este viziunea majorității din Consiliul Local. În campania din 2016, am ieșit în fața cetățenilor cu proiectele care sunt acum în buget. Le-am cerut: Votați-ne și vom rezolva aceste lucruri! Eu cred că același lucru trebuie să-l spună toate partidele politice, ce au de gând să facă și să încerce să lămurească cetățenii. Dacă ne uităm puțin mai în spate la alegerile din 2012 și cele din 2008 o să vedem că încrederea cetățenilor în administrația condusă de mine și consilierii PSD și ALDE a crescut cu fiecare nouă rundă de alegeri. Am ajuns în 2016 când cetățenii ne-au dat 11 mandate astfel încât să avem o majoritate cu care să putem trece proiectele. Ne-au dat această majoritate fiindcă am explicat înainte cât de dificil este să rezolvi problemele când nu ai majoritate în Consiliu, când fiecare încearcă să își rezolve problemele politice în CL sau pe seama CL. Faptul că unii dintre vorbitori fac previziuni care nu au nicio bază e problema lor. Trebuie să se ducă să îi lămurească pe cetățeni că ceea ce spun este în regulă, dar trebuie să se ducă atunci când trebuie, în campanie, pentru că noi nu putem discuta problemele a 23 de cetățeni, 60 sau 70, o sută să fie. Fiecare dintre cei care sunteți aici reprezentați un număr important de cetățeni, ceea ce înseamnă că vă preocupă problemele reale ale orașului, aveți soluții pentru ele și sunteți capabili să le rezolvați. Sunt foarte multe afirmații pe care nu am de gând să le comentez fiindcă le consider pierdere de vreme pentru noi și pentru cetățenii municipiului Bistrița. Am fundamentat un buget pentru dezvoltare. Faptul că avem excedent bugetar asta se întâmplă la aproape toate municipiile reședință de județ din România. Cred că sunt două excepții. Municipiul Cluj-Napoca a avut un excedent bugetar de 364 de milioane de lei și a luat un credit de aproximativ 500 de milioane de lei. Am dat exemplu pentru că e la îndemână și eu sunt interesat de ce se întâmplă la Cluj”, a spus Ovidiu Crețu.

Secretarul municipiului, Floare Gaftone, a intervenit în discuții și i-a rugat pe consilieri să încurajeze democrația participativă, dar a fost întreruptă de consilierul Alexandru Bria, președinte de ședință.

52 comentarii

  • Iar vine Crețu-seamănă-panică,
    Iar bărbierește lumea botanică,
    Iar taie panglici, retează burice,
    Iar țaca-țac parcă joacă popice…

  • Jos PSD-ul, HUUUOOOO, din cauza lor am luat salariul mai mic cu 400 lei in Ianuarie, din cauza lor au crescut preturile la paine, oua, carne, etc.

    • Vino cu detalii , că astfel tind să cred că esti un bugetar cu salariu nesimțit, doar acolo au scăzut, dacă esti la privat foarte probabil te.a „țepuit” patronul fiindcă aceleasi costuri are cu salarizarea ta …sau esti un dezinformator.

    • @Theodor
      Esti IT-ist, cercetator sau persoana cu dizabilitati? Doar acestor 3 categorii le-a scazut salariu prin transferul contributiilor, deoarece erau scutiti de impozit. Cercetator nu pari a fi, dar nici IT-ist.
      La ale cui oua a crescut pretul din cauza PSD? La ouale gainilor? :))
      A fost o criza datorita faptului ca in EU s-au descoperit pesticide in oua si au fost retrase de pe piata. Aceasta a coincis cu perioada in care gainile se oua mai putin. Dar preturile au revenit la normal. Nu ai aflat? Nu vi se face update?

  • De o vreme încoace se spune tot mai des că fierarul Georg Pfaffenbruder s-ar răsuci în mormânt la Bistrița. Adică tu aperi cetatea de dușmani ca să ajungă burgmeister aici un bovide pesedist? Asta nu se poate. Așa ceva nu-i permis.

    • Care dictatură? Dacă regulamentul prevede 3 minute , tocmai Bălan fiu de procuror să.l încalce ? Dacă e din partea cealaltă e normal să se încalce regulile iar dacă vine din partea astalaltă si se impune respectarea regulamentului deja e dictatură. Poate nici scandalul procurorilor din DNA nu.l vezi …Ducule

    • Flavius draga, mi-e mila de tine. Punctual ai oarecum dreptate, dar pierzi imaginea de ansamblu. Nu e normal ce se intampla in tara asta.
      Oricum, cele peste 80 de voturi negative ne mai dau ceva speranta. La vot sa va vad!

    • Da, asta ar fi un lucru bun. Chiar nu inteleg de ce nu se transmit live toate sedintele, asa ar fi si cetatenii mai conectati si implicati in problemele municipiului. Dupa parerea mea, toate sedintele ar trebui transmise, atat cele de la primarie, cat si cele de la CJ.

    • Nu inteleg de ce comentariul meu are 100 de voturi pozitive si al lui alan dala care spune acelasi lucru 100 negative. Ceva imi scapa

    • Eu am 112 negative si tu ai 109 pozitive. =))
      Nu se dau likeuri pe ceea ce scrii, se dau in functie de persoana, e de la partid. Au prea multa treaba si nu mai stau sa citeasca. Au fost situatii cand am zis si eu „Felicitari!”, „La multi ani” sau „Aveti dreptate” alor lor si ma umpleau de minusuri. =)))
      Dar pe mine nu ma deranjeaza, doar ma amuza. :))

    • mda, si pe mine ma amuza. doar ca asta explica situatia in care suntem:majoritatea e…asa cum e :)))

    • Daca as posta cu numele de Ducu, chiar daca i-as injura, tot as lua o gramada de voturi pozitive. Cred ca ei au liste cu nume. Nu voteaza pentru a descuraja pe cel care voteaza, ci sa dea impresia ca cititorii sunt de acord sau nu cu cineva. Pacat ca nu citesc si mesajele.

  • Foarte bine a punctat dl primar Cretu.Sa faca bine bistritenii si sa iasa la vot.Tocmai de aia isi permite cu majoritatea din CL sa propuna tot felu de proiecte aiuristice

  • Acustica in sala este precara. Trebuie investit nu in boxe ci in masuri antifonice,antireflectie… Acustica asta si amplifica urlatul si creaza un climat ostil.
    Primarul este mai elocvent si are mai multe argumente, nu poti zice ca nu are dreptate. Votul este vot si de asta exista CL ca representanti ceteteniilor sa aiba locuri dupa numar de voturi primite.
    Iar totusi imi pare rau ca nu exista o cultura de dialog mai putin agresiv din ambele parti ale baricadei. Este vizibil si in presa ca exista mai multi omeni care nu sint deacord cu cea ce sa intimple. Singura solutie, daca se crede ca este nevoie, faceti o ca si cei din Sangeorzi.
    Imi pare rau si pentru dnl Balan, ca e activist bun, doar citeodata nu se afla la loc potrivit si lipsesc argumente. Daca chiar este ceva de atacat, cautati pe cineva care este la nivelul argumentativ si intelectual mai inalt ca cel a lui dnl. Cretu. Exista.
    Din pacate nici din partea PNL nu prea auzi nimic constructiv.
    A propo, ce ziceau cei doi de la PER?

  • S-a trezit si vrea sa vorbeasca mai mult in ședință ca este mandat de 60 de persoane. Ce vorbești dom’le? Pe aia 60 daca ii intrebi de doua ori cum ii cheama una dupa alta a doua oara le trebuie timp de gândire!

  • As vrea sa vad si eu acea transmitere online a sedintelor CL si CJ.Pe mandatul Cretu sigur nu le vom vedea.Tanarul Bria poate primi un premiu de ienicer credincios,Cu astfel de sluj…poti trece orice hotarari.INANTE CU TUPEU!

  • cu alde Flavianus și alandala portocala așteptăm schimbarea lucrurilor ?
    Aștia, dacă nu-s nici securiși nici comuniști atunci nu-s nimic.
    Traiască următorul congres PSD de realegere a lui Dragnea in funcția de… !

  • Ducu dragă, cum nu înțelegi de unde provin plusurile la tine si minusurile la mine ? Poi de inceput zic să.ți întrebi degetul ….app. de el ar trebui sa.ti fie milă =)))

  • Rog Timp Online sa dea daca are inregistrarile cu cele trei interventii concrete la microfon. Cei trei cetateni care au luat cuvantul Balan, Chereji si prof. Camaras au avut ceva de spus. Multumesc !

  • Suntem ca pe vremea colectivizari cand comunistii si securisti faceau ce vroiau. Asa si cretu care daca este primar poate face ce vrea… tov cretu nu mai suntem demult in comunism. Daca bati campii te dam jos. Ii multumesc primarului ca a pus taxe pe parcarile din oras si ca el sparge banii pe dealuri iar orasul arata mediocru.

  • Sunt un contributor la
    bugetul primariei si mi se pare o bataie de joc ce se intampla cu banii mei si a toti bistritenii.Parcările prioritatea zero ,străzile la fel, iar noi pensionarii ne putem catara pe pasarele? Daca asa gândeste primarul atunci vai de noi.

    • Doamna Aurelia , pasarela va fi prevăzută cu lift pt. persoanele vârstnice , cu handicap si mamele cu cărucioare. Se pare ca nu ați fost informată complet.

    • Mie pasarela mi se pare o prostie si o uratie, indiferent cat s-ar chinui sa o faca de frumoasa. Sper sa nu se faca.

  • Ambiția prostească a crețului de a fi primarul celor 12.825 inși care l-au votat și nu al celor peste 80.000 de bistrițeni cărora le toacă banii și nervii, îl va duce la PUȘCĂRIE ! Dar până atunci, te vom da JOS! Auzit-ai?

  • Doamne ce mai debitati unii! Nu vedeti ca sunteti caraghioși! Daca nu ati fost la vot trebuie sa taceti, nu sa va ascundeti după diverse nume si sa comentați pe toate siturile! Voi nu vedeti in poza si film cine reprezinta soc.civila ? Doamne păzește!

    • Daca eu nu merg la vot pentru ca nu am domiciliul in Bistrita dar platesc la Primaria Bistrita impozite mai mari decat tine atunci ce trebuie sa fac?
      Atunci normal sa se faca o lege ca cei ce nu voteaza sa nu platesca patru ani impozite pentru ca tu sa te simti bine.

    • Eeeeh, astia au fost primii la vot. Ar fi culmea ca niste militanti mai incrancenati decat fostii activisti comunisti, sa nu fi fost la vot. Ei aburesc ca nu au fost la vot sau ca au votat cu Cretu/PSD, doar pentru a parea ca la cei care au fost la vot se adauga si acesti „nemultumiti”.

    • Mai degrabă v-ați dedica cratiței, d-na Andreea, subiectul pare prea complicat ptr înțelegerea dvs. Legea electorală cu referire la alegerile locale nu permite votul ,,de la distanță”, unii trebuie să ne rupem spinarea la dracu’n praznic pentru că nu trăim din șpăgi, combinații și mișculații. Simplul fapt că plătim taxe și impozite primăriei din Bistrița ne dă dreptul să cerem socoteală asupra modului în care se cheltuie BANII PUBLICI . Înțelegeți? În occident până și o chiflă mâncată de către primar sau un angajat al primăriei trebuie justificată, orice proiect este supus dezbaterii publicului larg, nu doar al votanților de serviciu. Ce se întâmplă în Bistrița este de domeniul ANTOLOGICULUI , o bătaie de joc și o nesimțire la adresa populației cum nu a existat vreodată .
      Cu toții știm în ce fel se derulează licitațiile, concursurile pentru ocuparea unor posturi , cum trece ȘPAGA dintr-un buzunar în altul , și NIMENI nu ia atitudine. Nici măcar instituția doamnei Kovesi . Rămâne de văzut până când.

    • La început, la proteste se numărau pe degete.
      Acum sunt vreo 60 care s-au adunat la ceas de seară să protesteze.
      În fond au dreptate despre alocările bugetare.
      Proiectul intermodal de transport e prost conceput.
      Nu poți plasa un punct vital central într-o zonă unde accesul rutier e relativ dificil datorită traficului și limitat datorită capacității șoselelor. Ideea era să decongestionezi și să asiguri o fluiditate a transporturilor.
      De asemenea administrația locală și județeană care generează trafic, datorită hârțăgoriilor și ștampilelor, vizitelor oficiale fizic ar fi fost recomandabil să fie mutată la periferie într-un loc care să comaseze cele mai multe instituții plus cu o parcare mare corespunzătoare….un fel de minicartier administrativ accesibil prin toate mijloacele de transport(tren, autobus, mașini) iar centrul orașului unde este Primăria să fie transformat într-un adevărat centru cultural și comercial.
      De exemplu o soluție posibilă.
      Pe strada Valea Rusului la nordul căii ferate există un teren încă disponibil pentru construirea unui asemenea minicartier administrativ.
      Cu mici amenajări rutiere și un plan bine gândit.
      Acces facil de la calea ferată…(de la Bârgăie) Acces facil de la drumul europeean și acces facil de la drumul către Dumitra. Complementar liniei ferate în oraș, se poate imagina pe o distanță de câțiva km un sistem modern de transport rapid (cale ferată electrică automatizată-între intersecția dinspreTiberiu Grădiceanu Libertății (viișoara) și Valea Rusului sau chiar un mic metro scurt..fără să vorbim de SF, cu câteva stații Gară, Decebal Subcetate, Calea Moldovei și stație finală Valea Rusului) care să permită atât circulația în oraș cât și dinspre oraș.
      Orașul are potențial de dezvoltare cu timpul în zona fostei Stațiuni Pomicole.pe lângă cartierul administrativ se poate construi cu timpul un cartier universitar..iar noua infrastructură va fi ca și o coloană vertebrală pe care perpendicular se pot imagina trasee pentru miniautobuze pe anumite căi.
      Bun, știu că unii consideră irealizabil, dar e posibil.
      Cu o planificare inteligentă și administratori inteligenți.

  • AZI LA PLATA IMPOZITELOR LOCALE NU AI AVUT DE UNDE TRAGE O GURA DE AER LA CAT DE AGLOMERAT ERA…
    VREU SA LE SPUN BISTRITENILOR CARE STAU LA ACELE COZI CA SUNT „ca NISTE prosti”, AU AJUNS MAI RAU CA ANIMALELE… (cauta pe google cat aer si cati mp are o vaca intr-un grajd si cat aer cati mp ai tu cand platesti impozitele la primaria bistrita!!!! )
    platim impozite pentru ca aia din primarie si din parlamente sa se distreze si sa-si petreaca concediile pe nu stiu ce schiuri …fac ce vor cu banii nostri…fara ca voi sa aveti vreo IESIRe…
    cum p.la mea poti sa accepti sa muncesti ca prostu la leoni in trei schimburi si sa vii la taxe si impozite si sa stai apropape ca o vita 4 ore sa le dai bani moka??
    si pe deasupra si sa apara ministrul ala ….si sa-ti spuna ca vei sta asa ..pana ti se face un grajd mai mare… (vom trai mai bine in romania cand….vom trai!!!)
    CE PARADOX E SI LA SEDINTA ASTA..SA PLATESTI POLITIA LOCALA SA-TI DE-A IN CAP!!!!!!!!!!!
    pentru cei tineri care citesc…plecati din atara asta ca ajungeti slugile lor….
    ve-ti plati impozite copiilor acestor politruci!
    in romania daca ai furat si vrei sa ai un spate te duci si te inscri in PSD, e singurul PARTID CARE-TI GARANTEAZA LIBERATATEA!!!!!!!!!!!!!!!

    • Eu chiar nu inteleg cum sustineti o grupare mafiota, care planteaza probe, pentru a scapa de cei care ii deranjeaza. In rest se fura bine-mersi. Avem atatea grupari de crima organizata, printre care: mafia lemnului, mafia tigarilor, mafia alcoolului si multe altele. Acestea sunt de competenta DNA, nu doar a DIICOT, prin sumele pe care le invart si prin legaturile politice transpartinice pe care le au. Ar avea asa de mult de lucru, fara a fi nevoie sa planteze probe.
      Il puteti intreba pe domnul Balan si sunt sigur ca va va confirma ca nici tatal sau si nici procurorii din subordinea tatalui sau nu plantau probe si nu se comportau precum gruparea de procurori de la Ploiesti. Deci domnul Balan va va confirma ca nici procurorii comunisti din anii 60 nu procedau asa.

      Eu ma tot intrebam cat de ticalosi puteau fi cei care au sustinut abuzurile din aniii 50, abuzuri care au facut posibile dictaturile comuniste care au urmat. Dar vad ca si acum sunt destui care sustin abuzuri, doar pentru satisfactia pesonala de a-i vedea la puscarie pe cei pe care ii urasc. Ganditi-va ca nici cei abuzati in anii 50 nu erau maicute de la manastire. Inclusiv Maniu era implicat in contractul Skoda, unul dintre cele mai paguboase contracte din istoria tarii. Dar, cum ziceti voi, la fel ca pe Al Capone, nu l-au condamnat pentru contractul Skoda, deoarece era prea dificil de adunat probe si prea mult de munca. Liderilor taranisti li s-a intins o capcana ca vor sa fuga din tara si au prins tot lotul cand s-au dus la avion. Pe urma stiti ce a urmat, daca procurorii de atunci au reusit sa faca curatenie. Toti politicienii erau bogati, toti aveau legaturi cu industriasii, care aveau in principal contracte cu statul. Coruptia era la un nivel care nu va mai putea fi atins niciodata, populatia era la limita saraciei, mai ales dupa doua razboaie mondiale si o mare criza mondiala. Ultimul razboi gasindu-ne in tabara invinsilor. Ma ingrozesc cand vad ca toti cei care sustineti orbeste actiunile procurorilor, va doriti sa fie inchise televiziuni, ziare, sa fie arestati oameni pentru delict de opinie, chiar aveati pancarte cu „Serban Nicolae, du-te la parnaie”, omul nefiind vreodata nici macar suspectat de ceva, va doreati sa il vedeti la parnaie doar pentru ca avea alte opinii decat voi. Am mai vazut ca v-ati dori cu orice pret sa fie dizolvat si scos in afara legii PSD-ul.
      Voi credeti ca noi suntem nebuni si ne dorim sa ne conduca hotii sau ca hotii sa sacpe? Ce interes as avea eu, mai ales ca nu sunt membru de partid, nu lucrez la stat, nu am contracte cu statul, nu am nici rude care sa fie in situatiile acestea.
      Nciodata nu se va ajunge la ceva bun prin acceptarea abuzurilor.
      Amintiti-va ca si cele mai mari atrocitati au fost facute in numele unor scopuri nobile si de aceea, pentru realizarea lor au fost acceptate abuzurile. Istoria se repeta sau tinde sa se repete.
      Norocul nostru este ca sunteti putini, chiar daca sunteti foarte agresivi … din ce in ce mai putini. Se pare ca dupa atatia zeci de ani de abuzuri, poporul roman a dezvoltat anticorpi.
      In ce-l priveste pe Al Capone, el a fost condamnat pentru evaziue fiscala, deoarece numai evaziunea fiscala a putut fi probata. Nu i-au plantat probe si dupa condamnare a trait intr-o celula de lux.
      Hai sa zicem ca doamna doctor K e foarte bine intentionata, dar s-a vazut ca multi procurori din subordinea ei sunt niste mafioti ticalosi.

    • Alan Dala, nu te iluziona ca suntem putini. Gruparea infractionala sunteti voi, PSD-ul cu Dragnea in frunte. Nu e nevoie sa planteze nimeni probe impotriva lui Dragnea. Le-a plantat singur si se vad din spatiu. Noi suntem multi, puternici si ne-am cam saturat de voi, infractorilor si avem incredere ca Codruta si Justitia va vor veni de hac.

    • @Alex
      Mie nu are cu ce sa imi vina de hac. in primul rand ca nu am nicio functie si nu sunt nici membru de partid, nu lucrez la stat si nu am nici contracte cu statul. Aaah, daca supar pe cineva si imi planteaza ceva probe, atunci da, normal ca imi pot veni de hac in orice moment.

    • @Alex
      Portocala si cu Onea sunt sigur ca il pot acuza si pe Dalai Lama de abuz in serviciu sau trafic de influenta.

    • Da, impotriva pasarelei ar trebui sa se stranga semnaturi si chiar sa se faca proteste. demiterea nu prea ar avea sens, dupa parerea mea.

  • Asa cum au mers cetatenii orasului asa ar trebui sa facem toti cei care suntem in potriva regimului cretu. Spun regim pt. ca acest primar face ce vrea si cum vrea el fara sa tina cont de nevoile cetatenilor. Strazile orasului sunt dezastru iar el cheltuie banii pe tampenii impreuna cu psd-ul. Sunt strazi fara iluminat public iar ei, pesedisti vor avioane.

  • Istoria se repeta sau tinde sa se repete.

    Dle Alan Dala aceasta e un citat pur adevărat .

    Istoria nu mai surprinde cu nimic . Razboaiele pentru resurse , ororile , etc sunt întreținute de un …spirit mort dar in același timp mai bătrân decât lumea de la începuturi , mai bătrân decât îngerii . Înțelepciunea lumii e mândria lui. El se fălește cu căderea acestei lumii in păcat , in mocirla .
    E un final in tot si toate .
    Sănătate tuturor .

  • Da, primarul a spus adevărul „Bugetul este viziunea majorităţii din Consiliul Local.”, aşa cum rezultă din cele spuse de el, iar vorba din popor zice cam aşa: „gura păcătosului adevăr grăieşte”. Numai că prin această afirmaţie a dat cu bota în baltă, a dorit să „limpezească” lucrurile, dar le-a tulburat mai rău, arătându-şi „dinţii”, voind a arăta că, conform locurilor ocupate în Consiliul Local ei sunt „stăpânii”, ceea ce e drept (al lor), dar nu cunoaşte faptul că alegătorii, propulsându-i în fotoliile călduţe, conform regulilor democraţiei reale, i-a tocmit ca să slujească patru ani, dar nu interesele majorităţii aleşilor, ci a tuturor cetăţenilor urbei, deci sunt „slugile” mulţimii şi nu ai majorităţii. Aceasta este „democraţia reală” şi nu aceea pe care o tot proclamă. „Mulţimile”, ale căror interese primează în faţa intereselor „majorităţii” învingătoare în urma alegerilor, de fapt şi-a băgat capul în jugul pregătit de „mulţime” şi trebuie să tragă în direcţia în care îi mână, îi cere stăpânul, iar dacă stăpânul comandă „cea” trebuie să o ia în dreapta, în cazul că-i comandă „hăis” e musai să o ia în stânga. Poate astfel explicată „democraţia” vor înţelege, odată pentru totdeauna, că aceasta este democraţia, aşa cum au gândit-o cei din „agora grecească” în antichitate şi nu cea atât de mult proclamată democraţie a „majorităţii”, care de fapt e autocaraţie. În ceea ce priveşte opiniile exprimate în comentariile citite de mine, majoritatea celor care şi-au exprimat părerile au fost cei care cred în adevărata democraţie şi nu în sloganurile prin care „majoritatea”, de altfel legal obţinută, crede că au obţinut puterea de a comanda şi nu cea de a executa cererile, interesele celor mulţi, care le plătesc „prămânda” aceea nesimţită pe care şi-au autoacordat-o, prin care nu se exprimă de loc eficienţa muncii lor, ci incompetenţa, care nu-i ajută să se ridice la nivelul scopurilor dictate de către cei în drept, adică cei mulţi, care le asigură bugetul. Opiniile exprimate, oricum nu sunt măcar citite, dar mai pricepute de către slugi, deoarece nu au înţeles esenţa „democraţiei”, nu au educaţia necesară pentru acest lucru, o ţin întruna cu minciuna pe care au ridicat-o la rang de adevăr. Singura cale de a-i face pe cei din „jug” să înţeleagă ce au de făcut, nu este vorba bună, ci „biciul” criticii şi al schimbării percepţiei celor mulţi, că trebuie să-şi exprime interesele cu ocazia alegerilor, că au acest drept, dar că acesta reprezintă şi o obligaţie civică, deoarece este singurul mijloc de avea slugi ascultătoare. Prin manifestaţii, aşa cum s-a dovedit până în prezent, nu se obţine niciun rezultat, din această cauză sunt atât de puţini participanţi, şi nu din nepăsare faţă de interesul comun, nici din comoditate, cum o spun unii prin comentarii. De mult timp mi-au stat aceste vorbe în „guşă”, dar uite că a sosit prilejul să le fac cunoscute prin acest comentariu.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Răsucit în mormânt Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS