Social

Scandal cu iz politic la Liceul Agricol Beclean

Liceul Tehnologic Agricol Beclean este zguduit zilele acestea de un scandal intern cauzat de organizarea concursului pentru postul de contabil şef al unităţii şcolare. La el s-au prezentat doi candidaţi dintre care unul a fost eliminat pentru tentativă de fraudare, iar altul nu a obţinut media necesară ca să-l ocupe.

Dănuţ Pop, administrator financiar patrimoniu la Liceul Tehnologic Agricol Beclean, este unul dintre cei doi candidaţi care s-a prezentat la concursul pe postul de contabil şef, cu toate că, susţineDanut Pop el, ştia că nu este agreat de conducerea şcolii să ocupe această poziţie, preferata directorului fiind Daniela Cicedea care lucrează, în prezent, la o sucursală a Băncii Transilvania din Beclean.

Pop a declarat pentru Timp Online că, din informaţiile sale, Daniela Cicedea a ştiut dinainte subiectele şi, cu toate acestea, în timpul concursului, a încercat să copieze. El a reclamat-o însă comisiei de concurs care nu a avut ce face şi a eliminat-o. Deşi a rămas singurul competitor, Dănuţ Pop nu a reuşit să devină contabil şef întrucât nu a obţinut media necesară, respectiv peste 7, cât avea nevoie să ocupe un post de conducere. Convins că a fost sabotat de comisie, el a contestat rezultatul şi a depus o acţiune în instanţă. Totodată, spune că va face şi plângeri penale, intenţia sa fiind inclusiv aceea de a se adresa DNA.

Economistul, o vreme preşedintele Partidului Mişcarea Populară Beclean, consideră că unul din motivele pentru care Daniela Cicedea bunnu este agreat de conducerea şcolii este de ordin politic, directorul instituţiei de învăţământ fiind susţinut de PSD, iar la rândul lui, acesta preferând-o pe Daniela Cicedea (foto stânga) care apare, la rândul ei, pe Facebook, în unele fotografii alături de social-democraţi.

Contactat în legătură cu acuzaţiile pe care i le aduce Dănuţ Pop, directorul Liceului Tehnologic Beclean, Florin Magdea, a declarat pentru Timp Online că a organizat concursul pentru postul de contabil şef conform legii şi nu are nimic să îşi reproşeze.

„Am organizat concursul pentru postul de contabil şef conform procedurii şi normelor în vigoare. Au fost doi candidaţi,Director agricol Beclean unul din şcoală, Dănuţ Pop, care ocupă postul de administrator financiar patrimoniu, care avea dreptul să participe, la fel cum puteau merge şi alţii care îndeplineau condiţiile, şi doamna Daniela Cicedea de la Banca Transilvania. Doamna respectivă a fost prinsă în examen cu fiţuică având intenţia de a copia, a fost dat afară din examen, iar domnul Pop a rămas singurul concurent. A luat puţin peste 5, parcă 5,30. A făcut contestaţie, s-a întrunit respectiva comisie de contestaţie şi i-a dat mai puţin, a luat 5 şi ceva. Ca să poată obţine postul trebuia să ia minim şapte fiindcă acesta este unul de conducere şi control. E foarte nemulţumit, însă nu înţeleg de ce. Mi-a spus şi mie că va face plângeri la DNA, nu ştiu unde. Să meargă unde vrea. Între timp,  ne-a spus că ne-a acţionat în contencios administrativ. Noi nu putem face procesul verbal de încheierea concursului până nu primim o soluţie de la instanţă dacă aşa stau lucrurile”, a declarat prof. Magdea.

Întrebat dacă a preferat-o pe contracandidata lui Dănuţ Pop aşa cum susţine acesta din urmă, directorul Liceului Tehnologic Beclean a răspuns: „Nici vorbă! Eu am nevoie de un om bun ca să meargă şcoala bine în continuare. Eu mi-aş fi dorit să fie zece candidaţi la concurs, nu doi sau unul ca să-l putem selecta pe cel mai bun. Am respectat toată procedura, am dat anunţ în Monitorul Oficial,peste tot, cum cere legea, am făcut tot ce trebuie. Vom vedea de acum ce se va întâmpla”.

Deocamdată, Liceul Tehnologic Agricol Beclean nu are contabil şef, iar conducerea nu va putea organiza un nou concurs până când nu se va pronunţa instanţa sesizată de Dănuţ Pop.

48 comentarii

    • Domnul POP DANUT este un om capabil un om care are o familie de invidiat,o famile educata si ingrijita de el.Dl POP DANUT a demonstrat ca hoti nu au ce cauta in tara lucrului bine facut si acum ripostati .RUSINE SA VA FIE.

    • pENTRU MARIUS SI LATRAI. Nu poluati articolul cu vorbe urite adresati-va organelor competente.dACA NU INCETATI AM SA VA SPUN SI DIN CE TITA ATI SUPT .CHIAR CA NU O SA VA PLACA.

  • Domnul Danut Pop este un reclamagiu de profesie. Din pacate este si un slab profesionist. Inca dinainte de desfasurarea concursului ameninta in stanga si dreapta ca el face reclamatii la DNA. Si la acest concurs a reusit performanta de a iesi pe locul doi candidand singur (ceilalti fiind eliminati).
    Comisia de reevaluare a lucrarii a fost cu totul alta decat prima si a obtinut aceleasi rezultate. Domnul este zero profesional, ca si contabil. N-a stiut decat sa se implice in politica, sa sara de la un partid la altul, sa reclame, sa ameninte. Acum vad ca apeleaza si la presa…

    • Stiu dle Marius…. de asta nu am spus nimic, doar am ras :-p.
      Danutz fura curent, cam tot timpul :-p

    • Marius ai mintea scurta.POP DANUT este un om prea competent pentru gasca voastra de latrai.Lucru reiesit din faptul ca nu la-ti putut prosti ca sa rezolvati problemele de acolo .Sa furati pentru o functie este lucru urit. „”Ai dat seama DOAMNA”””.uRIT DIN PARTEA VOASTRA.Numai prin oameni ca voi a ajuns ROMANIA unde a ajuns si sintem cine sintem.

    • Agricultorule, poate pentru ca este prea competent a luat numai 5 la proba scrisa si a schimbat vreo 5 partide :))

    • sI PE VOI V-AM VERIFICAT ORATANIILOR….a demonstrat omul ca sinteti HOTI si nu va place….RUsine sa va fie.

    • Domnule te invit sa discutam despre domeniul in care esti calificat,ca sa faci fata ,sa-ti vedem competentele.

    • Domnule te invit sa discutam despre domeniul in care esti calificat,ca sa faci fata ,sa-ti vedem competentele.I-ti ofer totusi o parte din timpul meu sa discutam,mi-ar face mare placere.

    • Despre contabilitate la orice ora.
      In plus, este absolut irelevant ce spuneti din moment ce eu nu umblu cu amenintari de DNA cand nu sunt in stare sa obtin nota de trecere. Mai invatati si…rasfirati!

    • domnu dănut, verificaţi-vă un pic gramatica înainte de a scrie la DNA :)) Poate „i-ti” ofera cineva o carte de gramatica :)) Câte probleme o avut liceul în timp ce eraţi Contabil şef si îl aveaţi lângă dumneavoastră pe progenitura profesoarei Baias? amândoi eraţi de râsul oraşului Beclean. Să nu mai zic de traseismul dumneavoastră politic prin toate partiduleţele de buzunar. Că doar ăia mari nu vă bagă în seamă :))

    • La ce afirmatii faci denota faptul ca esti un tip superficial ,de conditie mediocra,doar cineva ca tine poate spune despre cineva lucruri neverificate.

  • Si inca o sugestie…cand postati, publicati ceva asigurati.va ca e adevarat, inclusiv poza care ati publicat.o e irelevanta, iar cei care cunosc stiu despre ce vorbesc.

  • Pentru cei care nu cunosc POP DANUT ESTE UN OM CU FAMILIE FRUMOASA CAPABILA DE LUCRURI FRUMOASE.A realizat multe lucruri FRUMOASE in viata.Cei care srieti urit de el sinteti niste incompetenti si niste LUZARI.

    • Ce legatura are familia cu incapacitatea lui de a lua un examen? Si mai ales cu amenintarile pe care le face.
      Adica, sunt prost si va reclam la DNA.

    • MARIUS AICI E VORBA CA PARTICIP LA EXAMEN SIN PROST SI FUR.v-A FACUT DE COMANDO DL POP DANUT.incompetentilor.

  • Daca tot doriti sa stiti despre Pop Danutva putem spune ca este tatal a cinci copii,fata cea mare absolvind chiar anul acesta universitatea la Oxford,a doua tot absolventa de universitate in Anglia,lucrand ca manager de evenimente la o companie in Oxford.Se spune caci copii prin ceea ce realizeaza arata ce parinti au.

    • felicitari copiilor care au ales sa fie altfel decat el. Au avut atat de suferit din cauza lui. Sunt in scoala asta de multi ani si vorbesc in conostinta de cauza. Profesional este 0, din cauza lui nu s/au luat salariile la timp, au fost foarte multe controale pe partea de contabilitate care s/au lasat cu amenzi, asta acum 6,7 ani cand era contabil sef. Toata comunitate il stie ca un om alunecos, periculos ,fara scrupule si datorita instabilitatii psihice in stare de orice.(vedeti si articolul) Mai am cativa ani pana la pensie si mi/as dorii sa nu/I mai vad figura de sarpe prin SCOALA NOASTRA de care si/a batut atata joc….

    • Stimate coleg sau colega,cred ca vorbesti in necunostinta de cauza,cred ca tu esti unul din cei mai slabi profesori pe care ii are scoala noastra.Cu regret raspund la aceasta acuzatie,ar fi fost ok daca o facea un om de profesie economist.Eu nu am platit nici o amenda ,poate altii,incerc sa cred ca candidata ti-a fost apropiata ca avea neamuri apropiate in scoala.

    • Ar fi fost mai onorant sa-ti spui numele adevarat,sa nu te ascunzi dupa altenume,mai ales ca spui ca esti cadru didactic.

    • Draga cadru didactic, ‘Emil’, am impresia ca tu esti in suferinta, iar daca simti ca nu mai rezisti pana la pensie, gaseste-ti si tu o alta ocupatie in timpul tau liber, una benefica psihicului tau. S-ar putea sa nu mai simti nevoia sa aduci insulte la adresa unor oameni buni si corecti.
      Ani lipsiti de rautate, cu fericire in suflet pana la pensie va doresc!

  • Pot spune ca nu a fost vorba de note ci de puncte la notarea lucrarii.Va doresc sa incercati dumnevoastra sa invatati pt. un concurs la care ti se spune daca nu ai vrea sa o lasi pe doamna sa castige mai mult daca se poate sa nu mai participi.Toate acestea spuse de directorul unitatii.

  • Eu nu am adus prejudicii scolii ,pentru ca nu predau dar te invit sa vezi rezultatele de la bacalaureat si sa te privesti in oglinda,sa vezi daca ai meritat salariul.

  • Pop Danut…un om de nimic, care a fraudat bacalaureate. Si exista dovezi! Si tot el e cel care ameninta cu DNA-ul? Oare nu ii e frica de Dumnezeu? Se vede clar dovada cat de josnic este. E un papagal sindoar gura e de el. Si aici fac referire strict la el, nu amestec si familia.

    • M-as bucura sa le vad dovezile mai ales ca eu nu predau,nu sunt implicat in desfasurarea bacalaureatului,dar daca tot ai pomenit pot spune caci destul de repede va fi o ancheta despre cum se dadeau bani pentru bacalaureat.Parca dumneata le spui acestea din rautate si cu siguranta nu esti elev.

    • Sunt unul din elevii care au avut de suferit acum cativa ani datorita tie, ca nu meriti atata respect din partea mea ca te te iau cu forme de politete. Si ciudat… nu s-a putut face nimic. A fost o confuzie intre doua nume si doua prenume. Partea amuzanta e ca unul era baiat, cealalta…fata. Si s-au inversat note. Ca sa ce? Sa isi ia cineva bacul cu nota care ii trebuia pentru admitere? Sa fim seriosi… si ma repet, notele au ramas asa, nemodificate.

    • O familie de nota 10, dar ca (FOST) profesor de nota 2. Acesta e adevarul, pt ca am facut contabilitate in liceu cu dansul si ne punea sa ne conspectam SINGURI, lectiile la contabilitate. Sa imi spuna mie careva, daca e normal asa ceva. Imi amintesc foarte bine, cand un elev l-a intrebat cum ne dam seama ca un cont bifunctional, functioneaza dupa regula de Activ, sau dupa regula de Pasiv, iar explicatia dansului a fost: pai nu exista o regula. pur si simplu in aceasta problema este de pasiv. Asta ii contabilitatea pe care am facut-o noi, cu acest domn si nu doar noi ci si colegii din alte clase. Sincer preferam sa castige concursul ala, decat sa riscam sa se intoarca la catedra.
      P:S. Pana la urma am aflat cum functioneaza conturile bifuncionale, doar ca explicatia a venit din partea unei profesoare, pt care atat eu cat si fostii mei colegii, avem un mare RESPECT si careia ii multumim si in ziua de azi ca ne-am luat bacu la conta datorita ajutorului dansei.

    • MAICAELA daca ai facut liceul la agricol asa profesor ai meritat . Puteai alege allt liceu. Imi pare rau ca ai invatat acolo.Acolo sant multi DANSII precum spun moldoveni la ceva….si precum tu personal ii numesti.Referitor la activ si pasiv lasi de dorit.Cum ai putut tu sa rabzi atit pana acum sa nu vorbesti de Pop?POP ESTE CUNOSCUT UN OM DE MARE VALOARE SI ARE CU CE SE LAUDA. Tu MAICAELA cu ce?

    • In primul rand MIHAELA, nu MAICAELA!! Si apoi de unde pana cand daca am facut liceul la agricol asa profesor am meritat. Adica cine se duce la Agricol nu are dreptul sa invete sau cum? Un PROFESOR, e acela care te invata, indiferent de liceu, ca doar pt aia si-a ales aceasta meserie: pt a-i invata si pe altii. Referitor la Grup Scolar Agricol sa sti ca au profesori de mare valoare care chiar isi dau interesul. Ca..dansul NU sunt asa multi asa cum crezi tu. Daca erai cu adevarat ”Colegul meu” ai fi stiut despre ce vorbesc si le-ai fi recunoscator (ca multi altii care au terminat la Agriclol) acelor profesori in fata carora chiar poti sa spui ”JOS PALARIA”.

    • Lasand la o parte aceastea, ca deja am deviat de la subiectul principal, eu vroiam doar sa confirm in vreun fel, ceea ce spunea ”Fost elev” despre competentele dansului ca profesor. Am adus aceste argumente, ca sa nu-i mai aud pe altii, care habar nu au (ca n-au facut conta cu dansul) ca spunem doar minciuni.

  • Domnu POP DANUT va rog sa nu cadeti intr-o cursa a incompetentilor.Ei au dat iama in ocupare unor functii prin nemunca si incompetenta.Lasati ca eu cunosc mai bine stuatia si am sa explic cititorilor cine sint aceste nonvalori.

  • fELICITARI DL POP DANUT cunosc ca stiti si mai multe de incompetenti.Nu rabdati va rog spuneti . .Posibil organele abilitate sa se sesizeze mai ales cind este vorba de infractiuni.

  • Pentru fost elev ,cred ca ma confunzi ca deja vorbesti de lucruri care nu au avut de aface cu persoana mea,mai ales ca eu nu am corectat la bacalaureat.

  • Reusitele noastre au multe de spus pentru gradul de inteligenta si profesionalism al tatalui noastru Danut Pop. Daca am fi fost primit aceiasi educatie ca majoritatea elevilor de la Liceul Agricol nu am fi reusit sa ne dezvoltam pe plan profesional la nivelul la care ne-am dezvoltat pana in momentul de fata. Doar un om inteligent poate sa isi sustina si indrume copiii si sa le ofere posibilitatea sa isi indeplineasca visele. Din pacate tatal meu e inconjurat de oameni care isi invata copiii sa dea bani la Bacalaureat si sa nu se streseze sa invete.

    Mi-ar face mare placere sa fiu de fata cand ‘marius’ o sa aiba o converatie cu tatal meu despre contabilitate. Draga Marius, lasa-ma sa iti spun ca teoria are mult mai putina importanta decat ceea ce esti capabil sa faci in practica.

    A schimba partidele politice nu ar trebui vazut ca un lucru rau, la urma urmei tatal meu si-a dat seama ca in orice partid ai fi se fura, ca doar asa e in Romania.

    Hai sa ne uitam intai la noi insine inainte de a judeca pe altii fara cunostere de cauza.

    • Nu ajungeai unde esti, daca ai fi fost educata la fel ca ”majoritatea elevilor de la Liceul Agricol” si nu numai, as mai spune eu :). Poate e un profesionist in viata de familie, dar ca profesor a lasat mult de dorit. Tu il sti ca parinte si asta nu inseamna ca sti tot.

    • Daca eu ti-am fost profesor si din cauza mea nu ti-ai dezvoltat cariera,imi cer scuze.Predarea la clasa se face sa inteleaga si cei mai buni si cei mai putin buni.O zi frumoasa.

    • Mi-am dezvoltat cariera, dar din pacate nu pot sa spun ca e meritul dumneavoastra. Lasand trecutul acolo unde e, vreau sa stiti ca va sustin in acest caz. Poate sunteti un sarlatan, alunecos. mincinos, prefacut si multe altele pe care le-am citit in comentariile altora, dar pana la urma nimeni nu e perfect si indiferent de ce ati facut sau nu, ceea ce s-a intamplat la acest concurs e revoltator. Din pacate nu e singurul concurs la care se procedeaza asa dar multa lume prefera sa taca din frica de a face ceva in acest sens, frica de a se face auzit. Sper ca ceea ce faceti dumneavoastra sa le dea si altora curaj sa vorbeasca atunci cand sunt pusi fata in fata cu o nedreptate pt ca nu-i normal sa inchidem ochii la aceste lucruri.

  • Mai” domnu” MAGDEA tu spui ca ai nevoie de un om bun sa mearga scoala bine in continuare.Eu te corectez si iti spun ca noi avem nevoie de un om bun.Scoala nu este a ta este a noastra.Scoala nu ai adus-o tu de pe rasadurile din Cociu.aICI AI GASIT-O SI O VEI LASA IN CONTINUARE SCOALA NU ESTE PROPRIETATEA TA ESTE A NOSTRA.

  • MAGDEA TU POVESTESTI SA MEARGA SCOALA BINE,SI O FOLOSESTI CA O FEUDA.aI UITAT CIND FOLOSEAI fochistul sofer pe masina ta in timpul serviciului pentru a-ti transporta la piata la Dej rasadurile.

  • m AGDEA CAT MAI AI DE STAT ACOLO FI corect .Stim cat ai fost de bun si in politica./Sintem curiosi daca vei mai fi confirmat in functie in organizatia politica din care faci parte.

  • Oameni buni, personajele lui Caragiale există, sunt reale, trăiesc printre noi! Dar nu pot să mă distrez şi să râd de „comicul de situaţie” creat de cei care sunt în „gâceavă” mai sus.

    • daca a ajuns director trebuia sa aiba grija de functia primita.Vad ca pozitia din umbra avuta in politica si profesie i-a daunat foarte mult.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS