Recomandări Social

Sărbătoarea Sf. Pahomie de la Gledin: Slujbă oficiată de IPS Andrei, lansare de carte

(FOTO) Sf. Ierarh Pahomie, de la a cărui canonizare se împlinesc zece ani, a fost prăznuit în satul în care s-a născut, Gledin. Și anul acesta, IPS Andrei Andreicuț, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie la Gledin, alături de un sobor de preoți.

Deoarece anul acesta ziua de 14 aprilie a căzut în Vinerea Mare când este zi aliturgică, pomenirea sfântului s-a facut în data de 19 aprilie. Protopopul Bistriței, Alexandru Vidican, parohul localității, pr. Ioan Titieni, soborul numeros de preoți invitați, primarul comunei Monor, Ioan Cira, alături de mulțimea credincioșilor care au venit pregătiți de sărbătoare în costume tradiționale și cu brațele pline de flori l-au întâmpinat pe Mitropolitul Clujului la intrarea în sat.

”Avem această îndatorire sfântă de a cultiva, de a mări, de a amplifica cultul Sfântului Pahomie de la Gledin și al Sfinților Mărturisitori Năsăudeni. Omul acesta, care s-a născut în Gledin, face cinste Bisericii noastre! Lumea se secularizează, slăbește credința și dragostea față de neam, de valorile, de tradițiile lui. Și atunci, aducându-ne aminte de Sfântul Pahomie de la Gledin, dorim să și întărim în sufletele oamenilor convingerea că merită păstrate aceste sfinte tradiții, cultivate de sfinții noștri înaintași”, a spus IPS Andrei.

Răspunsurile la strană au fost date de Corul Seminarului Ortodox din Cluj, condus de pr. prof. dr. Petru Stanciu.

Preotul paroh, pr. Ioan Titieni, a mulțumit ierarhului pentru prezență și pentru purtarea de grijă față de credincioșii satului, dar și pentru implicarea în continuarea cultului Sfantului Pahomie de la Gledin. De asemenea, s-a angajat să ducă mai departe proiectele pe care le-a început.

La slujbă au asistat și președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, și prefectul Ovidiu Frenț.

”Chiar dacă vremea a fost una destul de urâtă și friguroasă pentru această perioadă, credincioșii au venit în număr mare la Sfânta Liturghie săvârșită de ÎPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei împreună cu un sobor de preoți. Sfântul Pahomie a fost socotit ca ,,cel mai de seamă cărturar dintre clericii moldoveni din acel timp” el fiind mai înainte de toate, un trăitor, un monah cu ,,smerită cugetare” și multă dragoste pentru Hristos. Sfântul Pahomie este născut în satul Gledin, comuna Monor și reprezintă unul dintre cei mai mari sfinți canonizați ai poporului român”, a menționat Radu Moldovan.

Cu ocazia sărbătorii de la Gledin a fost lansată cartea ”Sfântul Pahomie de la Gledin, un deceniu de la canonizare”, scrisă de Dorin Arsinte. Volumul parcurge cei zece ani scurși în parohia Gledin, prezentând numeroasele evenimente culturale, religioase și nu numai întâmplate în localitatea de pe Valea Șieului, pornind de la momentul canonizării Sf. Pahomie.

După încheierea Sfintei Liturghii, s-a desfășurat un concurs de pricesne organizat de Centrul Cultural din Gledin împreună cu Inspectoratul Școlar Județean, având înscriși peste 145 de elevi.

În 2012 a fost inaugurat aşezământul cultural-spiritual ”Sfântul Pahomie”, care include o capelă, Casa Episcopului Pahomie şi biblioteca ”Iacob Stamati Mitropolitul”.

Centrul Cultural ”Sf. Pahomie” de la Gledin are un altar de vară sub care se găseşte o capelă închinată Sfântului Pahomie ce aminteşte de peşterile din Lavra Pecerska, ”Casa Sfântului Pahomie” care găzduieşte biblioteca ”Iacob Stamati Mitropolitul”, camere de odihnă, sală de mese, 20 de locuri de cazare pentru pelerini, precum şi teren de joacă. În 2014, IPS Andrei a pus piatra de temelie la viitorul centru social Casa ”Sfânta Ana”, care va avea 12 camere unde vor fi găzduite peste 20 de persoane nevoiaşe, precum şi copii cu probleme sociale. Începând din 2012, la centrul din Gledin se organizează tabere pentru copii.

În fiecare an pe 14 aprilie în Biserica Ortodoxă este pomenit Sfântul Cuvios Ierarh Pahomie de la Gledin, canonizat în anul 2007. Sfântul Cuvios Pahomie s-a născut în anul 1674, în satul Gledin, primind la botez numele Petru. A intrat de tânăr ca frate la Mănăstirea Neamţ, apoi l-a cunoscut la Lavra Pecerska pe Sf. Dimitrie al Rostovului, căruia i-a devenit ucenic. În 1706 s-a întors la Mănăstirea Neamţ, alegând ulterior sihăstria într-o pădure din munţi. A păstorit Episcopia Romanului între anii 1707-1714. Întors la Lavra Pecerska, a murit în 14 aprilie 1724, după ce a îmbrăcat marea schimă sub numele Pimen. Moaştele sale sunt păstrate în Paraclisul ”Sfântul Ştefan” din aşezământul monahal Lavra Pecerska (Kiev, Ucraina). În 14 aprilie 2007, la slujba de canoniozare a Sfântului Pahomie au participat preşedintele României, Traian Băsescu, mitropolitul Kievului, însoţit de trei episcopi şi trei clerici din Ucraina.

7 comentarii

  • Ne-am saturat de toți sfinții ăștia ca nu aduc nimic bun pentru oamenii de rand.Observam ca de la an la an crește numărul de preoți plătiți din banul public.Putem sa tot sărbătorim tot ce spun acești preoți ca viata noastră e mai grea de la an la an.Noroc cu Occidentul ca au unde sa muncească romanii ca sa poată să-și țină familiile.Oameni buni bunăstarea nu vine dintr-o societate condusa de biserica, ci dintr-o societate cu reguli,în care este apreciat și plătit cel ce muncește.Parca ne place sa credem ca cine știe ce minune din cer se va intampla și o sa o aducem mai bine.Amagire oameni buni.Sa fie clar doar munca tuturora ,poate duce la progres.

    • perfecta dreptate ai,bor-ul e unealta diavolului,toti vechii securisti si turnatori de sate sunt mari coratori acuma,oare de ce?????

  • Există diferențe , însă cu toate acestea fundamentalismul ortodox nu este prea departe de cel islamic. Io unul nu voi pricepe niciodată ce are a face un popor latin cu ortodoxia, spun asta din postura de credincios și nepot al unui episcop.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Filip Ioana Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS