Cultură

Sânzienele lui Marcel Lupşe şi alte flori de leac pentru suflet, în expoziţia „Ia. Poartă spre infinit”

În noaptea magică de Sânziene, pictorul Marcel Lupşe este invitatul special al Galeriei de artă şi design Galateca din Bucureşti. Lucrările artistului din ciclurile "Ierburi de leac" şi "Buchetul miresei" integrează instalaţia de artă “IA. Poartă spre infinit". E prima oară când expune aici, dar momentul va fi unul special.

În noaptea când se deschid cerurile, de 23 spre 24 iunie, la Galeria de artă şi design Galateca, începând cu ora 20.00, pictorul Marcel Lupşe va deschide o seară culturală memorabilă, care se va sfârşi în zorii zilei. Artistul va vorbi despre cununile de sânziene aruncate pe case, despre cum se culegeau florile pentru descântece, iar lucrările lui din ciclurile „Ierburi de leac” şi „Buchetul miresei” ce integrează instalaţia de artă “IA. Poartă spre infinit” vor depune mărturie că „nemurirea poate fi o chestiune de har”, scrie Jurnalul Naţional.

Publicaţia îl numeşte „unul dintre ultimii romantici ai picturii de la noi”, în timp ce se declară încântată de buchetele de ierburi şi flori, „uneori într-o cromatică tulburătoare, dramatică, alteori aproape monocromă, suavă, dar întotdeauna în compoziţii riguros studiate, în care desenul concurează culoarea”.

„Rafinat analist al imaginii plastice, pictorul bistriţean ne reconectează cu o lume pe care suntem în pericol de a o pierde şi, totodată, ne invită să fim parte a poveştii lui. Mesajul pictorului e simplu: ne dăruieşte ierburile, nu leacul, buchetul, nu nuntirea, păpădia întreagă, surprinsă o clipă înainte ca puful ei să-şi ia zborul într-un superb “dans al îngerilor”. De aici înainte, totul depinde de fiecare dintre noi. Descântecul lui Lupşe e culoarea, ritualul străvechi răzbate de dincolo de pânză ca ecoul unui clopot încremenit. Critica de specialitate spune că este unul dintre cei mai importanţi pictori contemporani ai lumii vegetale”, mai scrie JN.

Contactat telefonic cu puţin înainte de verinsaj, pictorul Marcel Lupşe ne-a spus: „Va fi o noapte albă, aici, la Galeria Galateca. Expun  11 picturi şi 10 acuarele, printre care şi nişte lucrări mari. Sunt nu doar sânziene, ci şi ierburile mele de leac. Prima oară am pictat sânziene în urmă cu 30 de ani, iar anul acesta împlinesc 60 de ani. E o expoziţie altfel, nu e panotată ca orice altă expoziţie. Unele lucrări sunt sus, altele jos, între nişte panouri cu oglinzi, iar iile sunt puse pe nişte stative, parcă sunt statui. Sunt al cincilea artist căruia i se face aici portretul, în această galerie”.

Marcel Lupse lucrare 1 Marcel Lupse lucrare 2 Marcel Lupse lucrare 3 Marcel Lupse lucrare 4

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS