IPJ BN: Sancțiuni pentru lipsa anvelopelor de iarnă, permise reținute, amenzi pentru drumari

Transmixt

În săptămâna 15-21 ianuarie, polițiștii de la Rutieră au desfășurat zilnic acțiuni pentru combaterea evenimentelor rutiere, pe diverse paliere. Având în vedere condițiile meteo din această perioadă, o atenție deosebită a fost acordată zonelor Pasul Tihuța și Dealul Ștefăniței, unde polițiștii monitorizează și supraveghează în permanență circulația, în trei schimburi, informează IPJ Bistrița-Năsăud.

Astfel, în perioada menționată, polițiștii împreună cu reprezentanții Registrului Auto Român au organizat acțiuni pe linia prevenirii și combaterii evenimentelor rutiere produse pe fondul neechipării corespunzătoare a autovehiculelor cu anvelope de iarnă și a defecțiunilor tehnice.

Cu ocazia verificărilor efectuate au fost retrase 19 certificate de înmatriculare, dintre care 5 pentru lipsa anvelopelor de iarnă. De asemenea, au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 7.090 de lei, ca urmare a nerespectării de către persoanele juridice responsabile a obligației de întreținere a drumului public, pe timp de iarnă, conform reglementărilor în vigoare.

De asemenea, au fost organizate acțiuni pentru combaterea accidentelor rutiere cauzate de viteza excesivă şi pentru conştientizarea participanţilor la trafic cu privire la pericolul la care se expun prin încălcarea normelor legale, ocazie cu care au fost reținute 10 permise de conducere pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

Împreună cu pompieri din cadrul ISU Bistrița, polițiștii au verificat autovehiculele care transportă materiale periculoase.

Eugen Gheorghe

Eugen Gheorghe

A absolvit Facultatea de Litere, Secția Română-Engleză, a Universității București. A debutat în presă în 1996 la publicația Steaua Sport Magazin. A lucrat, de-a lungul timpului, la ziarul ProSport, postul de radio Europa FM, agenția de presă Mediafax, dar și la clubul de fotbal Gloria Bistrița, unde a fost purtător de cuvânt. Din 2011 scrie la Timp Online.
Eugen Gheorghe

Google Ads

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.