Salariile medicilor din spital, de nivel occidental. Lazany: Nu este necesar să se mai dea atenţii

Merigo

Medicii care lucrează la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa vor câştiga salarii de nivel occidental şi nu este cazul să mai primească niciun fel de atenţii din partea pacienţilor, spune managerul unităţii, Gabriel Lazany, care vrea să schimbe încadrarea actuală a spitalului cu una superioară pentru ca să atragă şi mai mulţi bani de la bugetul asigurărilor sociale.

„De la 1 martie a.c., vor creşte şi salariile personalului medical. Eu am speranţa să dispară orice practică de genul acesta (de oferit atenţii -n.r.). Pe noua lege a salarizării, medicii vor fi remuneraţi foarte bine, salariile sunt mari. Nu cred că este necesar să se mai dea atenţii suplimentare, cel puţin din punctul meu de vedere, care nu sunt medic. Nimeni nu va spune că e o problemă dacă, după ce ai salvat un pacient şi i-ai făcut un bine, iar acesta vine cu o ciocolată sau cu flori. Problema este atunci când se condiţionează actul medical de primirea unor foloase. Eu cu asta nu sunt de acord”.

Întrebat care e salariul maxim al unui medic, Gabriel Lazany a spus: „Un medic primar de gradaţia a cincea va avea salariul de încadrare 16.700 de lei la care se adaugă sporurile de secţie, gărzile şi ce mai face. Părerea mea este că nu va fi medic care face gărzi care să meargă acasă cu un salariu de sub 3000 de euro. Eu cred că sunt salarii la nivel de vest. Dacă scazi cheltuielile pe care le ai acolo în Germania, trăieşti în România şi salariile sunt pe măsură”.

De altfel, anul acesta, după toate investiţiile făcute în dotări şi modernizări, conducerea SJU a făcut un memoriu adresat Ministerului Sănătăţii prin care a cerut schimbarea încadrării spitalului de la una superioară tocmai ca să poată primi bani mai mulţi de la Casa Judeţeană a Asigurărilor de Sănătate.

„Ministrul Sănătăţii a dispus să se formeze o comisie de evaluare care sper să vină înainte de 1 aprilie când va fi contractarea cu CJAS. Acum suntem spital de urgenţă de categoria a treia. În funcţie de categoria spitalului se dă un tarif pe caz. Noi nu suntem plătiţi pe ceea ce facem, ci pe categorie. Tariful actual este de 1500 de lei/caz care se înmulţeşte cu coeficientul de complexitate a cazului. Am cerut majorarea tarifului la 1600 de lei/caz, tariful superior. În felul acesta putem obţine în plus 3,8 milioane de lei de la bugetul CJAS şi mai putem obţine încă circa 4 milioane de lei prin creşterea indicatorilor de performanţă, ceea ce e rezultatul muncii medicilor. Fiecare caz se codifică şi, în funcţie de ceea ce scriu medicii în foaie, se stabileşte un coeficient de complexitate a cazului. Un caz banal poate fi 0,2, iar o traheotomie 14. Decontarea se face la indicele mediu care se stabileşte anual de Şcoala Naţională de Sănătate Publică. Prin conştientizarea medicilor care s-au implicat foarte mult în codificarea folilor – fiindcă până am venit eu erau subcodificate foile, adică treceau diagnosticul principal, iar pe cele suplimentare care îţi aduc alţi bani le neglijau – situaţia s-a schimbat. S-au implicat total şi se vede grafic cum a crescut calitatea codificării în spital”, a spus Gabriel Lazany.

Cristiana Sabău

Cristiana Sabău

A absolvit Universitatea "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca, Facultatea de Litere, secţia română-franceză. În 1996 a debutat în mass-media. A colaborat de-a lungul timpului cu mai multe instituţii de presă printre care Ziua, România Liberă, Europa FM, Radio 21,Radio România, Mediafax, NewsIn, Realitatea TV. În 2011, anul în care a fondat publicaţia Timp Online, a primit distincţia "Jurnalistul bunei guvernări", decernat de Asociaţia pentru o Românie Curată pentru investigaţia care a dus la demisia unui ministru din Guvernul României.
Cristiana Sabău
SMS

Google Ads

Comentarii

    • raul adrian

      Inseamana ca pina acum a fost rupere.
      De acum mai usor baieti cu pianul pe scări.

      Asta certifica ceea ce stiam noi roti de mult……dar se nega continuu.

      (-7)
  1. Carla

    Da, la asa salarii platite de la buget ar trebui bagati in puscarie cei care pretind bani. Cum explica dl director faptul ca dupa o operatie trimitem in aceeasi zi pacientul acasa, cu masina proprie… motivand ca nu sunt locuri… Oare nu s-a cotizat cat trebuie? E normal pacientul, operat abdominal si abia putand sa articuleze cateva cuvinte sa fie trimis acasa in pozitie sezut?

    (18)
  2. Marius

    Sa le dea 10000 de euro,tot vor lua ca sunt nesimtiti si nesatui.Dati pe mana legii inchisi ani grei si apoi sa mai vedem daca mai baga mana in buzunarul saracilor!

    (13)
  3. Martin

    Tot personalul din spitalul judetean, in afara de medici este angajat cu spaga…ATENTIE!!!!! SPAGA….TOTI…toti s.au angajat pentru banii care ii primesc de la pacienti si nu pentru salariu..nimeni nu pleaca de la serviciu fara sa produca ceva…inclusiv portarii

    (11)
  4. Dr. Ciomu

    Chiar crede cineva că doctorii nu o să mai condiționeze actul medical de șpagă ? Mai grav e că o să continue bătaia de joc din policlinică unde bolnavii sunt tratați cu foarte multă superficialitate spunându-lise să meargă la cabinetele particulare ale acelorași doctori.

    (13)
  5. Paul Mircan

    In primul rand medicii insisi trebuie sa fie constienti ca la un salar de 150 de milioane,a-ti permite sa te uiti in portofelul rablagit al unui taran sau muncitor este o crima.Cand omul ala are 1000 pe luna.In al doilea rand va trebui sa dispara si gandul ca nu-l operez pe amarat ca nu-mi iese nimic.Ar tebui sa nu-i intereseze nici cum il cheama pe om.Un mare rol in ingrijirea bolnavilor il au asistentele.Afirmatiile dinainte sunt valabile si pentru ele.Va fi greu la inceput,dar nu dorim sa credem macar ca politia si penitenciarele vor schimba mentalitatile,ci constiinta unei nobile profesii.

    (9)
  6. Asistenta

    Si cu asistentele cum stam??? Ele mai iau??? Lasa ca iau ele si pt doctori. E plin orasul de asistente. Aproape toate tinerele se fac asistente. Oare nu le duce capul sa faca altceva??? Putine isi merita statutul de asistenta.

    (5)
  7. loro

    La oftamologie in policlinica , program pana la ora 19.
    La fisier cand am solicitat programare pentru ora 17 , mi s-a spus ca d-na medic nu ramane dupa 16. Adica sta, pardon lucreaza la cabinet, de la 13 la 16 si este platita de la 13 la 19 din bani nostri.
    Si da o putem gasi pe d-na medic la cabinetul privat dupa ora 16.
    La fel si la alte cabinete din policlinica, exista cabinetul dar nu are ecograf, iar tu ai nevoie de ecograf si esti directionat catre o clinica privata.
    Daca tot nu se poate desfasura actul medical asa cum trebuie in policlinica sa se scoata specialitatea si sa nu se mai deconteze servicii care tehnic nu pot fi oferite.
    Iar policlinca sa angajeze medici tineri care sa vrea sa munceasca la stat nu sa fie cu gandul la cabinetele private,plus o verificare adecvata a activitatii de acolo.

    (4)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.