Actualitate

S-a stins Saporo, o legendă a Bistriţei. A pierdut bătălia cu o boală necruţătoare

Saporo, pe numele lui adevărat Valentin Chira, o adevărată legendă a Bistriţei, a decedat, duminică 10 iulie, la vârsta de 57 de ani, din cauza unei boli necruţătoare. Bolnav de cancer, internat în repetate rânduri la secţia de oncologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, Saporo a pierdut bătălia cu viaţa şi s-a stins. El va fi înmormântat miercuri 13 iulie, ora 12.00, la cimitirul de pe str. Tărpiului.

„Avea cancer de colon şi nu a vrut să se opereze. Sâmbătă a intrat în comă, iar duminică la ora 15.00 a decedat la secţia de oncologie a spitalului. În ultima vreme a fost internat, l-am lăsat acasă, iar l-am internat. Starea lui era destul de gravă. A fost însă foarte bine îngrijit la noi. Dumnezeu să îl ierte şi să-l odihnească în pace! A fost un personaj al Bistriţei”, a declarat pentru Timp Online prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa.

„De azi dimineață bucătaresc întruna. Mă pregăteam pt. masă cu familia cu ocazia zilei de naștere a mamei mele. În urmă cu 15 minute sună telefonul. Sunt anunțata că te-ai dus din această lume. După o lungă suferința și o boală necruțătoare, azi ai decis să pleci…Ne-ai părăsit. Ne așteptăm la asta, dar totuși doare. Cum să îi spun mamei mele că verișorul ei pe care îl consideră ca un frate a murit chiar de ziua ei? Încă un bărbat din viața ei s-a dus de ziua ei…pe tata l-am îngropat tot de ziua ei. Acum ești în ceruri alături de prieteni și de Toia. O să îi bucuri pe ei cu glumele și povestioarele tale. Aici, în lumea asta, nu cred că nu există copil sau bătrân care să nu fi râs la poveștile tale cu porumbelul sau cu miliția. Nu te vom uită niciodată, unchi drag. Dumnezeu să te odihnească în pace!!”, a scris pe Facebook Alina Moldovan de la „Te pui cu blondele”, nepoata lui Saporo.


„Azi a murit o legendă a Bistriței!!! Sapi nu mai e printre noi. Un băiat bun, un om modest, un om pozitiv….pentru mulţi un proscris, pentru alţii mai bătrâni un vagabond… Eu zic ca era un rebel si un om care mereu a fost aparte de societate. Drum bun „nepoate” si să-ți fie țărâna ușoară! RIP Sapporo 10.07.2016″, a scris pe Facebook Călin Farcaş

O adevărată vedetă a oraşului nostru în anii comunismului, Saporo a participat la manifestaţiile de la Revoluţia din  decembrie 1989 şi a fost primul care a fluturat drapelul României din balconul Prefecturii.

Saporo a participat şi în ianuarie 2012 la protestele din faţa Prefecturii.

Saporo, Sapy pentru apropiaţi, era un împătimit al patinajului.

Într-un interviu, Saporo povestea un episod din viața sa petrecut în 1983, atunci când purta blugi, avea părul lung și cercel în ureche. El a fost oprit de o patrulă și a fost reținut deoarece era considerat un pericol de către structurile comuniste. Saporo a stat atunci șase luni la Gherla pentru ținută indecentă și nesupunere față de regimul comunist.

Dumnezeu să îl odihnească în pace!

86 comentarii

    • Printre alte semnificaţii cuvântul „legendă” o mai are şi pe aceasta „poveste minunată și puțin credibilă”. Despre acest om, s-au spus multe lucruri (le enumeră şi Călin Farcaş în postarea lui). Asta despre „legendă”, domnule „ne-idiot”.
      În ce priveşte făcutul, acest om a ieşit din tiparele turmei, a fost un „personaj”, un nume propriu de care se va vorbi mult şi bine. „Ionuţ” e, din păcate, un substantiv atât de comun încât puteţi fi lesne identificaţi cu o turmă.

    • Adevarat, Cristina. Sunt din generatia lui si nelipsita din discoteca. Era un adept al bunelor maniere.
      Parul lung si rolele, nonconformismul lui in general l-au facut deosebit de lichele lingusitoare ale comunismului.

    • Bravo,Cristiana !
      E greu pentru unii sa inteleaga cat e de greu sa fii diferit !Si mai ales ce inseamna sa-ti asumi asta!!!!
      Dumnezeu sa-i dea liniste, suflet nelinistit !

    • Ionut, du-te si sterge-ti mucii ca probabil esti un pustan din generatia facebook care habar nu are ce a fost si este in orasul acesta,

    • Sapi m-a invatat cand eram un copil de 8 ani sa patinez. Eram o pustpaica intr-un colt care era teama de gheata si se uita cu drag la ceilalti cum patineaza. Ma luat de mana cu un glas calm si mi-a aratat cum sa imi tin echilibrul si sa fac primii pasi pe patine…apoi dupa mai multe zile pe patinuarul CFR…zburam si eram copilul fericit de pe patinuar. Am crescut si m-am intalnit prin oras cu el dar niciodata nu i-am multumit pt. gestul facut. RIP suflet bun.

    • Si eu mi-l amintesc tot de la patinuar, mai ales pe Metalul din Parcul mare, dadea adevarate reprezentatii de maiestrie, la care noi copiii mai mici, ne uitam cu gurile cascate. Aflu acum cu stupoare ca era doar cu 8 ani mai in virsta ca mine. Il credeam mult mai in virsta… Dumnezeu sa-l odihneasca-n pace.

    • Ma bucur pentru tine,putini au avut norocul sa il cunoasca personal,eu l-am cunoscut asa mai la distanta cand se intalneau „gastile” intre noi!Oricum e intradevar o legenda,e mult mai presus ca orice primar dea lungul timpului sau vreo alta fatza bisericeasca sau orice alt om de „vaza”!Acum da lectii ingerilor cum te-a ajutat si pe tine!

    • Ce legenda a fost Saporo tu idioata ?!Ce a facut Saporo pentru noi ?! Ba fenta genetica, zi ma numele langa prenumele de ionut, sa-ti zic ce o facut el si tu nu, cine esti tu ba gasca si cum iti permiti ma sa jignesti pe cineva vierme rosu mic comunist cu familia ta… Boule, zi ma numele si prenumele daca ai tupeu, eu sunt Andrei Suciu…astept nesimtitule

    • Ba idiotule.. Andrei Sfântul … până acum nu a fost nici un Sfântul Andrei până în anii 92-93. Tastează …. frumos de saporo. Asa te-a învățat mama ta să respecți lumea. ….

    • ba ionuțe..ti-as da o palma cu piciorul daca ai fi langa mine, sa-ti intre mintea in cap idiotule ! saporo e un simbol al libertatii precum statuia din new york cretinule.tu esti un simbol al prostiei,ignorantei si nonrespectului tot mai des intalnit in ziua de azi.cap de plumb

    • Felicitari pentru comentariu!Esti total!Ma bucur cum gandesti si cum iti respecti oamenii si prietenii din jurul tau!

    • Du-te naibii măi Ionut! Ești un om de nimic. Fiecare oraș are câte o legendă. Acest om nu a făcut nimănui vreun rău.

    • Dar oare Ionut, dragalasule cu diminutivul tau dela „ma, Ioane”, ce-ai facut pentru noi? Ceva important, semnificativ, , de iti permiti sa dai cu piatra? Sau vrei sa devii legenda si nu prea ai cu ce?!

    • Voi, astia care-l blamati, poate reusiti sa va amintiti ce rele a facut Sapporo? Talharie, viol, pedofilie, batai, scandaluri, furturi si alte infractiuni, pe care le intalnim la tot pasul, fara sa ne revoltam? A facut puscarie pentru lungimea parului, pentru rolele pe care n-a vrut sa le predea militianului, pentru blugi si tricouri nonconformiste, pe care, daca suntem sinceri, ni le-am fi dorit si noi, pentru dragostea pentru muzica rock…Am fost vecini si buni amici. Si-a adorat mama, pe care a ingrijit-o fara sa se planga vreodata, daca pleca undeva era cu telefonul in preajma tot timpul, sa poata comunica cu mama. Boala i s-a declansat la putin timp dupa moartea mamei. Mi-aduc aminte ca era iarna grea, ningea toata noaptea, dar eu imi gaseam dimineata masina curata. Dupa un timp am aflat ca Sapi era ” vinovatul”.

    • Dar tu, Ionutu` mamii tale, ce-ai facut semnificativ la viata ta? Ai primit cumva vreun premiu de excelenta de pe-undeva? Esti cumva medic, academician, sportid de aur si noi n-am aflat? Esti un dobitoc marlan, fara cei 7 ani de-acasa, care te adresezi unei femei cu ” tu, idioata”. Sapporo n-a jignit niciodata o femeie, iar apelativul fata de aceasta era ” printeso”.

    • I tripped over his name in the widening of the net and remembered him blandly.
      I’m having flashbacks, pictures of his crooked smile and his chesty voice makes me turn back in time. The time when the good, the bad and the ugly were all we had.
      Yeah, I know, now and even then, he was a legend.
      ‘Patru Monumente are Bistrita:
      Saporo, Mustiuc, Hedesuc si Turnul Sasilor’
      I know, it’s a joke, an old one. So be it.
      Sa-ti fie tarina usoarä, Sapi

  • Dumnezeu să-l odihnească! A fos un adevărat GOLAN, în sensul bun al cuvântului, bineînțeles! Sigur că da!

  • Nonconformist, un simbol al vremurilor trecute. Un manierat in discoteca cu fetele pe care le invita la dans.
    Dar daca esti deosebit de ceilalti, esti considerat GOLAN. ”Golanul” acesta era in fata Prefecturii din Bistrita in decembrie 1989, infruntand curajos alaturi de alti ”golani”,
    un sistem comunist
    Cei ”SFINTI” si adepti ai tiparelor comuniste, unde ati fost?
    Dormi in pace Saporo!

    • Ca și membru fondator al ,,găștii” de șuete Colțul Vesel și chiar vecin l-am cunoscut bine, am râs de poveștile lui încât se cutremura trotuarul de pe Năsăudului colț cu Cerbului, seară de seară.

      ,,Cine mă strigă? – Occidentul!”- Valentin Chira ( Sapi ) . R I P

  • io era sa l calc odata cu masina pe trecerea de pietoni , m am speriat si io si el ; deatuncia ne am imprietenit – din priviri numa ne salutam –

  • Cristiana, apreciez că i-ai răspuns totuși frustratului într-un mod în care nu-l va înțelege oricum pentru că include bun simț. În ce privește subiectul, Dumnezeu să-l odihnească!, mereu avem nevoie de personaje care să iasă puțin din rând să ne arate că lumea e diversă.

  • prietenul meu drag,am copilarit impreuna ,.Alina Moldovan acum o sa se intilneasca cu Gelu , ,,dormi in pace,
    voi care nu l-ati cunoscut ar fi bine sa taceti,prima sa deschideti gura .voi care nu a-ti trait acele timpuri e bine sa taceti acum si sa spuneti macar o rugaciune,

    • cine vorbeste rau de Sapo nu l-a cunoscut,ce stiu generatia facebook de vremurile bune,cand ne adunam”gasti”si ne distram de minune.

  • Anuntul specifica ar fi avut 52 de ani. Alte anunturi scriu ca ar fi avut 58 de ani. Care e varsta reala cand s-a stins din viata?

  • Dumnezeu sa-l odihneasca in pace ! Nu l-am cunoscut, doar am auzit de el anterior ! Din cate am auzit a fost intr-adevăr ” o pata de culoare”, intr-o perioada de trista amintire !

  • Draga Cristina Sabau, poate chiar nu stii de cine e vorba. Dumnezeu sa-l odihneasca si despre morti numai bine! Dar……acest om a fost unul dintre elementele negative ale orasului, spaima discotecilor si restaurantelor ale anilor 80-86. Personal l-am vazut in „actiune” si nu cred ca ai fi dorit sa fii de fata si cu nici mai putin „subiectul” conflictului. Ai putea sa-l omagiezi si pe companionionul lui MATU/ Matzu/ si multi altii pe care i-am uitat . Dar de la a-l omagia si pana la ceea ce a fost e cale lunga si dureroasa pentru multi din generatia mea.

    • Au fost doar legende… gasca lui facea treaba murdara…clar a fos un interlop la un moment dat….dar a avut un suflet bun… am vazut cu ochii mei cand a scos din apa de la lac un om care se inneca….si i-a certat rau devtot pe cei din gasca lui ca nu l-au ajutat….

    • Elemente negative au fost și încă sunt lingăii comuniști din anii aceia , lingăi pesediști în anii ăștia. În comparație, Sapi a fost Statuia Libertății – cum bine zice cineva pe aici, un om altfel, liber și generos. Despre el se va vorbi peste 100 de ani, despre cei care azi se cred VIP- uri în Bistrița datorită nu’ș cărui partid…sictir și greață!

  • Faptul ca i se cinsteste memoria scriindu-se atat despre el ,dovedeste ca nu a trecut prin viata ca trenul prin gara.Va ramane in memoria multor bistriteni.Calatorie placuta,Saporo!

  • Dumnezeu să te aibă în paza lui saporo. Sa te odihnești în pace. Ai tras mult și nu meritai puteai traii încă 100 de ani de acum încolo. Nu te vom uita niciodată sapy

  • Nu a fost un om rau chiar daca avea gasca mai rai sunt acuma ca nu este wekend sa nu se bata pe la cluburi generatia asta de facebook si coca-cola

  • Tudi ; meri in doba cu IQ tau cu tot, imprumutat de pe Facebook.In rest esti un putregai si tu mai devreme sau mai tarziu.

  • Pentru frustatii comentaci ; Habar nu aveti cine a fost VALENTIN ( SAPORO ) cu adevarat. El facea parte din decorul BISTRITEI, unul de-al nostru ca multi altii bistriteni sadea. Tineam toti unii la altii f. mult. In anii aceia nu se putea vorbi de lume interlopa ci de un fel de golaneala rebela, asa facuta in ciuda militiei si a utecistilor. Cine voia sa fie altfel, imprumuta de la SAPORO. A fost si un mare si impatimit pescar. Avea scule foarte fine si scumpe, si o mana la podut de te lasa cu gura cascata. Ce mai ; patina si pescuia cu mare finete. Era un mare iubitor al naturii, si a l apelor. La tot ce am organizat eu ca ECOLOGIST, a fost prezent si SAPORO.Iubea mult BISTRITA orasul lui, dovada ca nu a plecat din tara sa vagabondeze prin lume, sa sparga bancomate , si sa zugrume babe si mosnegi. Cu el tratai corect orice subiect. Nu imi vinea sa cred ca una se spunea de el, si totul era pe dos, in sensul bun al cuvantului. Ti-am luat apararea prietene, pt. simplu fapt ca ai fost un bistritean autentic, un razvratit al sistemului urat , un curajos al anilor grei, in care se facea usor temnita doar pt. un cercel in ureche. SOMN USOR !!!

    • Ai dreptate,Marius Balan in tot ce spui . Generatia de azi nu stiu cum au fost a cele timpuri si e intutil sa le explici.Acest anunt e pentru CEI care au locuit in acel timp in Bistrita si care l au cunoscut s-au au auzit de el.Rautatile la adresa lui si a generatiei”de comunisti”sunt fara rost.
      Multumesc Cristina Sabau,pentru articol .

  • Militienii si comunisti, de ieri si de azi, il pot pupa in fund acum pe Saporo. KISS KISS BANG BANG

  • Bistrita mai este Bistriţa, (câtă mai este) nu datorită unui turme de râmători i(on)uţi, ci datorită unora ca Saporo.
    Un personaj pitoresc, cu demnitate, rebel dar vizionar în felul lui, un exemplu de curaj civic pentru tineri (câţi ar face puşcărie pentru crezul că pot fi şi ALTFEL ?).
    Jelim – justificat – plecarea dintre noi a unor pământeşti „personalităţi”, dar suntem tentaţi să luăm în derâdere „opera” unui astfel de om.
    Bistriţa îi datorează mai mult lui decât celor mai mulţi dintre noi.
    Respect SAPORO !

  • Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca in pace. A fost un rebel si un neconformist al acelor vremuri dar, nu a facut nimanui vre-un rau nici cu fapta si nici cu vorba.

    Cristiana, din pacate sunt multi „Ionuti” pe lumea asta.

  • Si multi altii ca; (zorro, primarul si popa) si cati altii fitosi de pe FACEBOOK…care nu au curajul nici sa-si dea numele real. Sunteti cu totii jalnici si nu ajungeti nici la degetul mic a lui SAPORAO.

  • Da ma… a mai murit un neica nimeni … bif fking deal :)) … care sunt mai realizarile astuia inafara de stat la bere si holbat dupa femei?! Ce a muncit? Ce a realizat? Un ….. devenit legenda…

    • Tudore dragă, nu fi ignorant. Ca știuca de pe motocicletă din poveștile lui Sapi. Dacă cauți articole cu ,,munci și realizări” , sunt berechet – slavă Domnului…cu tractoriști ajunși ,,prim-vice-primi” sau ,,transporteri” de bălegar cu căruța pe coclauri care bat femei pe stradă fiindcă i-au atins ,,otomobilul” suprem în plin trafic.
      Sapi a fost altfel. Un Diogene bistrițean nu pe înțelesul tuturor, mai puțin cinic, mai mult ironic, umorist extrem de fin . Patinator, pescar , golan, un OM modest și generos imposibil de imitat sau copiat. Unic în felul lui, așa a ajuns legendă. Pricepi?

    • Tudor dar tu ce poti zice de tine cine esti si ce faci pt bistrita daca zici ca Saporo a foat un neica nimeni inseamna ca tu esti „cineva” eu personal il respectam fara sa il cunoac prea bine dar cu bunul simnt care il avea nu aveai cum sa nu il respecti Dumnezeu sa il odihneasca

  • tudorele ; pe vremea noasatra a bistritenilor adevarati, tie ti s-ar fi legat un badoc de glezna si ai fi fost fugarit prin toata Bistrita si apoi trebuia sa ne traduci ce dracu ai scris acolo pe angleza.

  • Sunt surprins plăcut de aprecierile pe care le faceți la adresa lui Saporo! Nici măcar nu aș fi bănuit că acest personaj misterios (pentru mine, dubios) ar fi avut asemenea calități. Da, îl știam de la patinoar „personal”, în rest, pentru mine și cei din generația mea (10 ani mai puțin decât Saporo), era un simbol al golanului, în sensul propriu-zis, negativ. Nu cred că nu aveți cunoștință, cei care îl cunoașteți și ați făcut atâtea aprecieri bune la adresa lui, de bătăile pe viață și pe moarte în care intra destul de ușor cu oricine ar fi îndrăznit să se uite urât la el. Legenda spune că trecut prin atâtea bătălii și-ar fi pierdut toți dinții.

    Însă, mă bucur sincer să aud acum, după atâția ani, și lucruri bune despre acest personaj legendar, Saporo.

  • Au ramas aproape numai golanii si analfabetii in vechea Bistrita.Asa- i cand totii infractorii au technica la mana.Toti arata aici anularea valorii moralr in societatea actuala. Ce- a fost si ce-a ajuns si infractorul ala:mare vedeta postuma!!!RIP anyway…..

  • va mai amintiti si de alte personaje pitoresti ale Bistritei? EX.NAE FRIZERU,LUNGA VARA FERBINTE etc.
    Dumnezeu sa-i aiba in paza!

  • Am citit cu radbare toate comentariile.L-am cunoscut bine pe raposatul,fie-i tarana usoara!Concluzia nu poate fi decat una sigura!
    D-na Sabau,de astazi va trebui sa rebotezati site-ului!
    TimpitiOnline este cel mai potrivit nume!
    Stiam ca manipularea face din prosti idioti,dar niciodata nu mi-am inchipuit ca in Bistrita exista atatia tampiti nemanipulati!

    • Fiecare cu părerea lui. Tocmai tâmpiții nu l-au înțeles pe cel mai pitoresc locuitor al Bistriței contemporane și cu atât mai puțin i-ar fi înțeles poveștile.

  • Dumnezeu sa-l ierte!! A fost spiritul libertatii si nonconformismului in periada comunista!!Pacat ,a murit mult prea tanar…

  • Si eu am avut placerea sa il cunosc pe vremea cind locuiam la Bistrita. Pentru mine a fost un prieten bun. In 1991 l-am vazut ultima oara si m-am bucurat mult ca ne-am intilnit. Dumnezeu sa il odihneasca.

  • am copilarit impreuna.el pe Dornei eu pe Piata Centrala.apoi am fost colegi de clasa la ANDREI MURESANU pana in clasa a patra.am ramas prieteni pana eu m-am mutat departe.l-am intalnit mereu cand veneam in tara.acelasi om acelasi prieten,DUMNEZEU SA TE ODIHNEASCA PRIETEN DRAG,

  • Pe Ionut nu te poti supara , el saracul e un asistat social care asteapta sa faca cineva ceva pentru el , deci asteapta sa primeasca ceva . Are multe frustrari in capul lui de stanga , de aia si jigneste . Saporo a fost un simbol . El simboliza capitalismul in comunism . Cand toata lumea se imbraca in gri , el aparea imbracat in cele mai vii culori . Cand il vedeai pe Saporo pe role iti aminteai ca mai exista si libertate pe lumea asta nu numai comunism . Dumnezeu sa-l odihneasca in pace si sa-i primeasca sufletul in rai .

  • Cat de trista sunt ca ai plecat dintre noi, Sapo. M-a sunat sora mea din Bistrita sa-mi spuna ca te-ai dus. Un rebel, un Scorpion autentic.
    Ultima data te-am vazut prin 2014, inainte de a ma muta in Germania; erai la o terasa in centru. Am schimbat cateva vorbe, ca in vremurile bune. Se vedea ca nu mai esti tu cel de altadata, dar nu mi-ai spus ca esti atat de bolnav…
    Da, aveai si parti negative, ca fiecare dintre noi, de altfel. Mi-ai spus odata, cand ne plimbam cu masina ta la Colibita, ca daca vom cadea in lac, se va scrie despre noi in ziare, ca voi deveni si eu „celebra”. Radeam mult in compania ta, ironia ta era cu adevarat autentica. Nici nu ma puteam supara pe tine, asa erai tu, nu puteai fi schimbat de nimic si de nimeni.
    Ti-am cunoscut si partea intunecata dar si cea pozitiva. Ai fost si vei ramane unic.
    R.I.P. prieten drag. Nu te voi uita niciodata.

  • N-a fost o personalitate,dar a fost un PERSONAJ.Am stat de cateva ori de vorba,in urma cu mai multi ani.Nu multi i-au stiut numele,dar dupa porecla il stie toata Bistrita.Multi ar fi vrut sa aiba notorietatea lui.Nu stiu sa fi facut ceva notabil,cum nu stiu sa fi facut vreodata rau cuiva.Un alt nonconformist al anilor 80 s-a dus.Sa ii fie tarana usoara.Omul si-a pretuit viata si a trait-o in stilul lui.Nu avem sa-i plangem in urma.Nici nu si-ar fi dorit.De remarcat ca a stiut exact ce face si a hotarat ca e timpul sa se duca.

  • Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca in pace! Certurile nu isi au rostul. Dati-va seama dupa comentarii doar ‘cata lume l-a cunoscut. A fost un personaj al orasului nu datorita faptului ca a fost un VIP plin de bani cum sunt multi in ziua de azi care se cred Zei, ci datorita simplitatii sale , modului de a trai liber cu bani putini’ asa cum traiesc multi bistriteni. Nu a fost o personalitate politica, sportiva, vreun pui de bogatan dar a fost cel respectat de smecherii postdecembristi( Polo, Maierean,etc)care au disparut cu timpul si nu a mai stiut nimeni nimic de ei. Dar el a ramas bistriteanul etern. Omul simlu care a trait liber!

  • Mai oameni buni, reveniti-va, moartea unui om este trista, indiferent de cine este el. Dar sa atribui titlul de legenda a Bistritei unui om cum a fost Saporo este deja o abearatie. Ce anume a facut el pentru bistrita pentru a fi o legenda? A fost la prefectura in timpul revolutiei asa cum spune el pentru a fura un pickup si nu sa dea jos comunismul, pur si simplu a fost dus acolo de sefii lui, asa cum recunoaste si el. Au fost altii care au mers acolo pentru a schimba ceva si nu pentru a fura ceva. D-na Sabau, va rog sa nu mai ridicati la nivel de legenda tot felul de nonvalori, ce valoare a avut Saporo asta ca sa fie legenda???

    uite un fragment din interviul dat de Saporo: “Auauau! Păi eram la servici. Atunci mă dezbrăcam să intru în schimb. Şi o venit domnul Viciu care era inginer, şef de schimb, nu era mare sculă pe basculă ca azi. Şi zice ăla “bă nu vă îmbrăcaţi că mergem la Revoluţie”. Şi hai să plecăm la Revoluţie, frate! Ne-am aliniat şi am ieşit pe poartă. Ne-am dus acolo în faţă la Partid. Maică-mea, cum lucra la Partid, io ştiam ce-i pe acolo pe la primul secretar prin birou, că mă mai duceam pe la ea pe la serviciu. Erau tot felul de acareturi. Şi mi-am zis că trebuie să mă aleg şi eu cu ceva din Revoluţia asta, nu? Aşa că am intrat primul pe uşa aia printre nişte fraieri de la Partid, nişte martalogi. M-am certat cu secretara, una de prin Zalău. I-am zis “Doamnă, gata s-o terminat cu comunismul!” şi i-am dat liber. Am intrat peste ei prin birourile alea. Am ieşit pe balcon şi am început să arunc de sus de prin biblioteca aia cărţi cu Ceauşescu. Le-am dat liber de-acolo de pe geam. Şi am vrut să umflu un pick-up mişto de tot, Traviata. Da’ era prea mare şi nu-mi intra sub geacă, că aveam o geacă de aia de rocker. Îmi tot calculam geaca să-l tirez, da nu-mi încăpea nicicum pick-up-ul. Aşa că m-am mulţumit să arunc de pe geam cărţile cu Ceauşescu şi să mă urc în picioare pe birou. Strigam şi eu ce striga toată lumea. Am stat o grămadă pe scaunul primului secretar şi am cotrobăit prin sertare, da’ n-am găsit nimica. Tabloul cu Ceauşescu l-am făcut elicopter pe geam.”

    Acum ce facem, ii facem pe infractori legende.

  • Cu ocazia asta am auzit şi eu de el. Aşa devine legendă 🙂
    Cred că majoritatea comentatorilor de aici nu prea au de lucru de vreme ce au avut ocazia să-l cunoască pe omul acesta.

    • Tocmai că ,,omul acesta” a muncit la viața lui , la fel ca cei care l-au cunoscut, a avut chiar și o firmă în piața de pe Moldovei. Pușcărie a făcut pentru un cercel în ureche, așa cum și alții ar fi făcut pentru un vibrator găsit în geantă de ex pe vremurile alea…Vorbiți doar ca să vă aflați în treabă, d-nă.

  • Am realizat foarte usor ca doar persoanele care nu l-au cunoscut il vorbesc de rau. Sa va fie de bine!:) Va folositi timpul scurt care toti il avem intr-un mod genial.

    Cat despre Sapi… v-ar fi plesnit scurt cu umorul lui LEGENDAR si noi restul am fi ras in hohote.

    O sa imi lipsesti prietenul meu! 🙂

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui bogdan popescu Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS