S-a încheiat prima sesiune de admitere. Cu ce medii s-a intrat la Administrație Publică la UBB BN

Holistic

Prima sesiune de admitere la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării de la Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj s-a încheiat, iar Extensia Bistrița a anunțat rezultatele la Administrație publică, specializarea pentru care s-a dat admitere în orașul nostru.

Astfel, la buget, cea mai mare medie la buget de admitere a fost 9,63, iar cea mai mică 7,26, fiind ocupate toate cele 15 locuri.  Pe locurile cu taxă, cea mai mare medie a fost 9,26, iar cea mai mică 6,05, fiind ocupate 17 din cele 80 de locuri. La învățământ la distanță, cea mai mare medie a fost 9,78, iar cea mai mică 6,08 fiind ocupate în această etapă 39 de locuri din cele 50 cu taxă.

De asemenea, au fost ocupate toate cele 5 locuri pentru rural, cu medii între 9,75 și 6,60.

Locul obținut, la buget sau cu taxă, trebuie confirmat în intervalul 23-25 iulie a.c. altfel este pierdut.

Candidații au depus scrisori de motivație, iar cei care au trecut de etapa aceasta au fost repartizaţi pe locuri bugetate, pe locuri în regim cu taxă sau vor apărea pe lista de aşteptare, în funcţie de media la bacalaureat. În caz de medii egale la examenul de bacalaureat s-au luat în calcul nota obţinută la disciplina Limba şi literatura romană – proba scrisă de la examenul de bacalaureat sau limba maternă, cea mai mare notă la o probă scrisă de la examenul de bacalaureat – excepţie Limba şi literatura română sau maternă, după caz (în funcție de nota luată în considerare ca prim criteriu de departajare; de exemplu, nota obţinută la disciplina Limba şi literatura romană poate fi al doilea criteriu de departajare dacă prima specializare aleasă de student este în limba maghiară sau germană, în așa fel încât primul criteriu de departajare este nota obținută la limba și literatura maternă), a doua cea mai mare notă la o probă scrisă de la examenul de bacalaureat – excepţie Limba şi literatura română/maternă și doar în cazuri excepționale s-a dat test de departajare.

Reamintim că facultatea menționată a devenit mai atractivă după ce au crescut salariile în administrația publică.

Cristiana Sabău

A absolvit Universitatea "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca, Facultatea de Litere, secţia română-franceză. În 1996 a debutat în mass-media. A colaborat de-a lungul timpului cu mai multe instituţii de presă printre care Ziua, România Liberă, Europa FM, Radio 21,Radio România, Mediafax, NewsIn, Realitatea TV. În 2011, anul în care a fondat publicaţia Timp Online, a primit distincţia "Jurnalistul bunei guvernări", decernat de Asociaţia pentru o Românie Curată pentru investigaţia care a dus la demisia unui ministru din Guvernul României.
Cristiana Sabău

Google Ads-sub articol

Comentarii

  1. App Olo.

    Moare și atelierul asta de mâncat bani și de produs someri.
    La anul închideți băcănia, că nu aveți candidați.
    Calitatea slabă a pregătirii, corelată cu recrutarea pe criterii de partid a angajaților din administrație, face domeniul neinteresant.
    Transpare din structura locurilor caracterul ”lucrativ” al intreprinderii. (raportul buget/taxă).

    (16)
  2. Echim Ioana

    legat de comentariu de mai sus:pot face facultatea si sa se inscrie in partide la ciolan si atunci inca e buna facultatea pai nu?
    romanul se descurca cu pile sau politic…..

    (10)
    • Nuinteleg

      De ce trebuie facultate sa te înscrii Intr un partid? Uita de ce bine a ajuns discoteca suciu sau dancila….parca nici nu au facultate!??

      (5)
  3. Cei mai periculoși bugetati

    Sunt aia care au intrat cu 6 ptr că sigur cred că sunt buni de primar și președinte de consiliu județean ptr că au exemple foarte elocvente

    (7)
  4. radu

    foarte bine! ca voi astia de aveti numai 10 pe linie ati facut ….NIMIC!! a ba da! aveti placute suedeze pe buze!!! dovada notelor mari pe care le-ati avut la admitere!!! sau nu????

    (-7)
    • Ptr radu

      De bine de râu am fac facultatea când mama ta avea 7 clase și te făcea pe tine să aibă unde sta….că primea apartament gratis de la ceausescu

      (4)
  5. prof.jurist

    Voi înainte de a comenta vă rog să scrieți dacă ați promovat un bacalaureat, în special cu nota peste 5 la matematică, aveți studii superioare , eventual un concurs de titularizare în învățământ, nota minimă 8 la definitivat și cu ce vă ocupați. Vulpea care nu ajunge la struguri spune că sunt acri. Funcțiile de partid nu sunt profesii, sunt vremelnice, se decontează la vot prin alegeri. Puneți mâna pe carte și vedeți cum funcționează jocul democratic. Piața muncii, competența și apoi relațiile de cumetrenie ne selectează. Nu toți suntem la fel de inteligenți sau motivați să învățăm. Aștept și alte comentarii. Să auzim de bine!

    (0)
  6. seica sergiu

    bine ca esti tu dastept, ca noi nu vedem si nu traim in tarisoara, hai mno, da ne lasi?
    incompetenta crasa in institutiile pe care le stim, daca ai pile reusesti, daca esti la ciolan esti in consiliu judetean, daca cari valiza cu-i trebe! stim si noi!
    Sunt o gramada da o gramada de LICENTIATI la FAST FOOD sau chiar someri…exemple sunt multe, asa ca lasa morala ……mergi in primaria sa vezi mare competenta, vrajeli, soti, sotii, amante, secretare etc

    (5)
  7. Andu

    CHIAR DACA CONCURETNA ESTE UNA ACERBA , COMISIILE DE INITIRE A SUBIECTELOR NU SUNT IN STARE SA-SI FACA TREABA CUM SE CUVINE, FORUMULAND UN ENUNT GRESIT LA PROBA DE INFORMATICA DIN CADRUL CONCURUSULUI DE ADMITERE , ACESTIA PRIN URMARE FIIND NEVOITI SA ACORDE PUCNTAJUL MAXIM DE 60 SUTIMI LA GRILA RESPECTIVA(NR.8).TREBUIE SPECIFICAT FAPTUL CA PRIN ACORDAREA PUNCTAJULUI MAXIM LA UN SUBIECT LA INFORMATICA , AVAND IN VEDERE CA EXAMENUL DE ADMITERE ESTE SUSTINUT FIE LA MATEMATICA , FIE LA INFORMATICA , CEI DE LA MATEMATICA AU FOST CLAR DEZAVANTAJATI PENTRU CA AU PLECAT CU -60 SUTIMI DIN STARTUL PROBEI.

    (0)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.