Actualitate

”Noi, românii, avem această datorie. Să nu ne fie frică, să ne batem pur și simplu”

Zilele trecute a fost organizată o ceremonie la bustul lui Alexandru Vaida-Voevod amplasat în fața Policlinicii Bistrița. Alexandru Vaida-Voevod este cel care în ședința din 18 octombrie 1918, în Parlamentul maghiar, a făcut istorica declarație în care proclama dezlipirea Ardealului de Ungaria. Ulterior, în calitate de prim-ministru al României unite, în timpul tratativelor de pace de la Paris, avea să dezamorseze criza diplomatică dintre Bucureşti şi Paris, obținând, în final, din partea marilor puteri garantarea frontierelor României Mari.

După intonarea Imnului României, prof. dr. Mircea Gelu Buta a spus:

”Cu toții cred că sunteți de acord că a sosit momentul să înlăturăm pseudovalorile care ne sunt livrate în felurite moduri și să aducem în fața națiunii pe oamenii care au făcut ceva pentru români și țara locuită de ei. Este evident că patriotismul a fost, de multe ori, pervertit, banalizat, bagatelizat sau exacerbat, dar asta nu ne dă dreptul să ne hulim țara și valorile ei, pentru că nu poți fi european fără a fi român și, dacă nu crezi în identitatea ta, nu ai niciun respect de la alții. Înțelegând aceasta, francezul nu se rușinează că e francez, englezul că e englez și nici ungurul sau neamțul nu își leapădă apartenența, deși cu ceva timp în urmă, ar fi avut motive să o facă.

Secretul cultivării patriotismului generos și curat, neîndreptat împotriva altor patriotisme, este dat de sinceritatea în credință, iubire, dialog, dreptate și, peste toate, bunătate, însă nicidecum să-ți sacrifici poporul, să sacrifici patrimoniul comunitar și compatrioții, pentru a face pe plac străinului, adică, vorba lui Grigore Alexandrescu, să fii «coadă de topor».

O minte sănătoasă, adică temperată, ghidată de echilibru și cunoaștere, reprezintă „calea împărătească”, pe care Sfântă Scriptură ne îndeamnă să umblăm (Deut. 5, 32; 17, 11), fără să uităm însă că asta este țara noastră. Toți ceilalți au venit din alte părți, iar noi, românii, suntem aici și avem datoria să clădim în continuare această țară și să o facem mai frumoasă. Ca să facem lucrul acesta, este însă nevoie să luptăm pentru adevăr, să nu ne fie frică, să ne batem pur și simplu.

Fiind cel mai reprezentativ absolvent al liceului bistrițean, pentru că nimeni n-a reușit să mai ajungă până acum la înalta demnitate de prim-ministru al unui stat, poate că chipul lui Alexandru Vaida-Voevod ar trebui imortalizat și inclus printre simbolurile prestigiosului lăcaș de învățământ din orașul nostru”.

Pe sunete de trompetă, membrii Asociației Culturale „Alexandru Vaida-Voevod” Bistrița au depus în fața bustului un aranjament floral, purtând imaginea tricolorului. A urmat intonarea Imnului Uniunii Europene. Ceremonia s-a încheiat cu o alocuțiune a prof. Tudorică Răchitan, de la Colegiul Național „Liviu Rebreanu” din Bistrița.

Alexandru Vaida-Voevod, mare politician și om de stat român, s-a născut în anul 1872 la Olpret (Bobâlna), în apropierea orașului Dej. A urmat cursurile Gimnaziului săsesc din Bistrița în perioada 1883-1891, cu o întrerupere de doi ani, când a fost transferat la Liceul Românesc din Brașov.

3 comentarii

  • Foarte interesant, ortodocsi la bustul unui greco catolic cu flori si cuvinte de lauda :))… dar voi nu aveti nici un mare patriot ortodox la care sa-i faceti un bust si sa-i puneti flori?? Toti au fost turnatori si slugi ale comunismului sau tredatori de neam??? Voi vorbiti despre patriotism???? Ne-ati furat biserica si v-ati dat medalii si diplome…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS