Actualitate

Robert Sighiartău: Măsuri disperate. Un dezastru!

Ministerul Finanţelor a redactat un proiect de ordonanţă de Guvern prin care urmează să fie modificat Codul Fiscal, principalele noutăţi fiind majorarea semnificativă a accizelor la carburanţi de la 1 septembrie, ceea ce înseamnă că şoferii vor plăti mai mult pentru benzină şi motorină, în timp ce patronii sau acţionarii companiilor nu mai plătesc deloc impozit pe dividende din 2018.

”Creșterile accizelor la carburanți anunțate de guvernul socialist PSD, la care se va adăuga creșterea prețului la energia electrică, vor avea efecte negative rapide. Prețurile produselor agroindustriale şi aproape tot lanțul comercial vor resimți toate aceste măsuri disperate, prin care PSD încearcă să acopere valul de cheltuieli publice pe care l-au generat şi pe care nu-l pot susține. Guvernarea Tudose este un dezastru pentru România”, spune secretarul general al PNL, deputatul Robert Sighiartău.


Eliminarea impozitului pe dividende era o măsură prevăzută în programul de guvernare, în timp ce creşterea accizelor pe carburanţi nu figura în niciuna dintre variantele programului de guvernare al coaliţiei PSD-ALDE.

Astfel, proiectul de ordonanţă prevede că, de la 1 septembrie, acciza pentru benzina fără plumb va fi de 2.643,39 lei/tonă, respectiv 2.035,40 lei/1.000 de litri, iar acciza pentru motorină va fi de 2.245,11 lei/tonă, respectiv 1.897,08 lei/1.000 de litri.

În prezent, accizele sunt de 1.656,36 lei/1.000 litri pentru benzina fără plumb şi de 1.518,04 lei/1.000 litri pentru motorină, ceea ce înseamnă o creştere a accizei la benzina fără plumb cu 23% şi a accizei la motorină cu 25%.

La benzina cu plumb, mai puţin utilizată, acciza creşte cu 19,5%, de la 1.948,23 lei/1.000 litri în prezent până la 2.327,27 lei/1.000 de litri.

Practic, Ministerul Finanţelor propune revenirea accizelor la carburanţi exact la nivelul din 2016, când era în vigoare supraacciza de 7 eurocenţi pe litrul de carburanţi introdusă de guvernul PSD condus de Victor Ponta în 2014.

În urma majorării accizei, un litru de benzină fără plumb sau de motorină se va scumpi, de la 1 septembrie, cu circa 45 de bani.

O altă prevede dinproiectul de ordonanţă este eliminarea impozitului pe dividende de la 1 ianuarie 2018, ceea ce înseamnă că, pentru profitul obţinut în 2017, patronii sau acţionarii nu mai plătesc nimic pentru dividendele încasate. „Veniturile din dividende sunt scutite de la plata impozitului pe venit”, prevede proiectul de act normativ. Firmele străine vor plăti din 2018 un impozit anual pe reprezentanţă majorat la 22.000 lei (circa 5.000 euro), în timp ce legisaţia actuală prevede nivelul de 4.000 euro, la cursul BNR.

Proiectul de act normativ mai prevede scutirea de impozit pe venit a medicilor şi şi scutirea de impozit pe mijloace de transport pentru „tractoarele, utilajele agricole şi alte mijloace de transport agricole, utilizate efectiv în domeniul agricol”.

6 comentarii

  • dl DEPUTAT Robert Sigartau v-am votat si va sustinem aveti perfecta dreptate actualul guvern SOCIALIST o sa ne ingeuneze viata.La fel si primariil;e socialiste din judet o sa ne omoare cu impozitele .Cu prioritate la orase.

    • Dl deputat, industria auto mondiala se îndreaptă către autoturisme cât mai ECO, hybrid si full-electric iar D-voastră bateți câmpii cu accize prețuri etc… oare se datorează faptului ca aveți o firma prospera de vânzare mașini noi și secound ?? Sau va gândiți la săraci romani care nu mai pot adauga profit la firma D-voastră

  • Păi începeți a face OPOZIȚIE , strângeți rândurile cei care vă considerați ,,de dreapta” și bateți în psd-alde precum surdu’n clopot! Știm cu toții că au promis verzi și uscate din ceva ce nu există , tocmai de asta au trecut la planul B care presupune împovărarea populației.

  • Inflatia se calculeaza dupa 3 indicatori : produse alimentare , produse nealimentare si servicii . Scumpirea combustibilului va creste acesti indicatori si leul se devalorizeaza , anuland partial cresterea salariilor si pensiilor . Politica de a da cu o mana si a lua cu cealalta e echivalenta cu furatul propriei caciuli . Masurile disperate luate de guvern denota incompetenta iar supraindatorarea duce la sanctiuni din partea UE si scaderea ratingului dat de agentiile de rating . In trimestrul 4 va fi jale , nu se vor mai putea imprumuta si vor fi nevoiti sa faca o rectificare bugetara negativa , taind de la investitii evident . E un lant al slabiciunilor care nu se mai termina , pentru ca taierea investitiilor duce la somaj si recesiune .

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS