Actualitate

Replica replicii. Ce mai spune Instituția Prefectului despre referendumul de la Sîngeorz-Băi

Disputa pe tema organizării referendumului pentru demiterea primarului din Sîngeorz-Băi continuă cu o nouă replică din partea Instituției Prefectului, dată, de această dată, avocatului George Gaftone, reprezentantul primarului Traian Ogâgău în Comisia de organizare a referendumului. Redăm integral comunicatul:

”Instituţia Prefectului doreşte să aducă lămuri, în urma comunicatului de presă dat de dl. avocat George Gaftone, în legătură cu referendumul din Sîngeorz-Băi.

Subliniem faptul că din documentele care au stat la baza emiterii Ordinului Prefectului Judeţului Bistriţa-Năsăud nr. 293/31.10.2017, privind constituirea ”Comisiei pentru coordonarea activităţilor de organizare şi desfăşurare a referendumului local pentru demiterea Primarului oraşului Sîngeorz-Băi”, face parte şi expunerea de motive, care conţine considerentele care au stat la baza emiterii acestui act.

Ordinul şi solicitarea de sprijin pentru instrucţiuni, au fost trimise instituţiei cu atribuţii în domeniu, respectiv Autoritatea Electorală Permanentă, încă dinainte de constituirea Comisiei. Ca urmare, în Monitorul Oficial nr. 9956 din 4.12.2017, au fost publicate Instrucţiuni privind organizarea şi desfăşurarea referendumului local pentru demiterea primarului oraşului Sîngeorz-Băi . Considerăm că acest lucru confirmă legalitatea demersului Instituţiei Prefectului.

De asemenea, referendumul este un drept al cetăţenilor, fiind o formă legală de exprimare a democraţiei directe, în problemele acestora.

Pentru a evita un continuu schimb de replici prin intermediul mediului online, în legătură cu referendumul din Sîngeorz-Băi şi având în vedere că există un proces pe rol, Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud aşteaptă ca instanţa să se pronunţe în legătură cu acest subiect”, se arată în comunicatul Instituției Prefectului.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS