Actualitate

Regim nou pentru parcările de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa. Şi alte culte vor capele

După ce un şofer a fost amendat de Poliţia Locală fiindcă a intrat cu maşina în incinta Spitalului Judeţean de Urgenţă şi a parcat pe locurile rezervate medicilor, managerul unităţii medicale, Gabriel Lazany a studiat legea şi a luat o măsură organizatorică.

„Cineva îmi tot scrie cu parcarea tot la două zile. Am citit şi eu legea. Când se face o construcţie – în cazul nostru spital judeţean – locurile de parcare se asigură în felul următor: pentru angajaţi e obligatoriu să asiguri un loc de parcare la cinci persoane. Pentru vizitatori-pacienţi, noi fiind spital judeţean, calculele se fac în funcţie de gradul de motorizare al judeţului, raportat la numărul de paturi din spital, la mia de locuitori. Spitalul nostru s-a construit în 1972. Atunci, gradul de motorizare încadra un loc de parcare la 30 de paturi. Pentru vizitatori, spitalul trebuia să aibă 20 de locuri de parcare. Acum am aflat de la Înmatriculări gradul de motorizare a judeţului şi am făcut calculele. Ar trebui să avem pentru pacienţi 110 locuri de parcare, iar pentru angajaţi alte 110 locuri de parcare ca să respectăm legea în condiţiile actuale, deci 220 de locuri de parcare. Noi avem 107 de locuri în spital fiindcă am creat parcarea din spate care nu exista la început. Am zis aşa: până la 15.00, o parte din locuri sunt rezervate angajaţilor, fiindcă programul de vizită începe la 15.00. De la ora 15.00, de luni până vineri, şi sâmbăta şi duminica toată ziua, accesul pe locurile parcare va fi nerestricţionat. Aceasta este măsura pe care am putut să o iau ca să împac şi capra, şi varza. Nu ai ce face. Oricum va fi lume nemulţumită”, a spus Lazany.


Potrivit acestuia, de regulă, pacienţii nu vin la internare cu maşina. „Vin aparţinătorii, îi aduc la UPU sau vin în vizită după ora 15.00 şi atunci, dacă găseşti loc de parcare, te opreşti, dacă nu, nu. Nu va mai fi blocat nimic. De la ora 15.00 nu mai e nicio restricţie”.

Întrebat de ce nu amenajează o parcare pe actualul teren de tenis pe care iarna se face patinoar, el a răspuns: „Terenul acela e solicitat la retrocedare. Îl cere un domn, un sas care spune că a fost casa lui. Noi am propus compensare în bani, nu în natură, la fel ca şi în cazul terenului pe care l-am pierdut de lângă poartă, zona cu nuci, acolo s-au retrocedat 7,4 ari”.

Nu doar cu locurile de parcare este însă problemă. Nemulţumite că doar ortodocşii au o capelă în spital, celelalte culte au cerut la rândul lor spaţii.

„Avem solicitări de la celelalte culte fiindcă numai ortocoşii sunt în spital. În mod normal, ar trebui făcută o sală de rugăciune multiconfesională. O să mă gândesc la asta fiindcă nu prea avem spaţii”, a spus managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, Gabriel Lazany.

Reamintim că un bistriţean care a avut de transportat un pacient la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa a scris, revoltat, pe Facebook, că a primit o amendă de la Poliţie pentru că şi-a parcat maşina în curtea instituţiei, pe locurile rezervate medicilor. Şoferul a spus că degeaba le-a explicat angajaţilor de la firma de pază şi poliţiştilor că bolnavul pe care l-a adus la unitatea medicală nu poate merge prin zăpadă.

Despre întreaga poveste, Timp Online a scris AICI. 

10 comentarii

  • Parcarile sunt una din cele mai MARI si mai DELICATE probleme in Bistrita, dar ele NU sunt PRIORITARE pe AGENDA Primariei ci Merele si Strutii de plastic. Temporar, manajerul SJU a gasit o solutie de compromis acceptabila. Se vede prin actiunile sale ca este profesionist! … Numarul de autoturisme s-a triplat dupa 1990 dar solutia parcarii corecte nu a fost rezolvata! Incerc sa inteleg soferii care parcheaza pe trotuare, nelasand cei 2 m pentru circulatia cetatenilor. Inca exista multe masini „decedate” in parcari, care ocupa locuri necuvenite… E buna ideea unei sali unice pentru rugaciuni! Indiferent de confesiune, la Sectia de CHIRURGIE, de pilda, pacientii sunt egali in interventii si tratamente…

    • Parcările sunt o mare problema peste tot in lume. Nu doar la Bistrița.
      Cum au rezolvat altii problema ? Prin taxare .
      Daca mergi la Cluj, constați ca plătești 5 lei pe oră. Dupa 3 ore, se plătește 12 lei pe oră.
      Gratis si aproape din păcate nu exista …. pentru ca nu este spațiu !

  • Se pare că a apărut in administrația bistrițeană un om cu capul pe umeri și coloană verticală.
    Respect, domnule Lazany!!!

  • Probabil pe viitor o sa le trebuiasca si un salon separat si poate un pat cu saltea Dormeo si lenjerie din matase si doctorul sau asistentele sa fie de acelasi cult. Atatea pretentii, astea sunt problemele in judetul nostru, ca nu au ei unde se ruga.

  • Intr-o tara civilizata toate cultele sunt egale in drepturi. In tara noastra ortodoxia majoritara uita sa retrocedeze ce nu este al ei… inca bolsevismul sovietic este la moda iar dreptul de proprietate este aruncat la gunoi.

  • Se pot ruga si ceilalti credinciosi???? Sa spunem lucrurilor pe nume sa se afle adevarul pt ca multi nu stiu … recent o murit o persoana care a fost ingropata in cimitirul din localitatea Galati Bistritei iar preotul ortodox nu a permis sa vina preotul/pastorul de la cultul de care apartine acea persoana… Daca vrei sa fi in cimitirul din localitate, preotul ortodox te ingroapa si punct.

  • Cred că se știe de parcările etajate. Ar fi o rezolvare.
    În ce privește problema celorlalte culte, cred că e cam deplasată, în sensul că e foarte mic numărul acestora. Și în alt context este vorba de ecumenism, dacă se va construi ceva comun. Da, ar fi cel mai corect să fie ceva separat de ortodocși, o încăpere pt celelalte culte.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui I. Alexa Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS