Regele Mihai, omagiat de Monarhiștii Bistrițeni. Marius Pop: O moștenire care trebuie repusă în valoare

Holistic

(FOTO) Clubul Monarhiștilor Bistrițeni a organizat la Casa Argintarului un eveniment cultural dedicat Regelui Mihai al României, decedat în 5 decembrie la vârsta de 96 de ani.

După un moment de reculegere, președintele Clubului Monarhiștilor Bistrițeni, dr. Marius Pop, a vorbit despre ”Coroana Română – simbol de identitate și continuitate”. ”Coroana Regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenței, suveranității și unității noastre”, spunea Regele Mihai I. Coroana a consolidat România prin curaj, respect, seriozitate și modestie. Ea ne conferă sentimentul apartenenței la valorile naționale. Cunoaștem povestea Coroanei Regale făurite din oțelul unui tun turcesc capturat la Plevna, recunoaștem unicitatea și simbolistica acestei coroane prin simpolitatea mesajului promovat de întâiul rege al României moderne, Carol I, simbol de recunoaștere istorică, de împlinire identitară, onoare și loialitate. Asta au vrut să lase prin testament Carol I și Ferdinand I. Întotdeauna a existat o afecțiune între Casa Regală și popor, cei doi monarhi au încercat să insufle tuturor o direcție centrală. Și-au dat seama că prin puterea de unitate pe care o imprimă Coroana vor coagula domnia lor prin sentimente de iubire și prietenie. Această afecțiune între monarh și popor avea darul să diminueze încrâncenarea, ignoranța și orgoliile nemăsurate existente în societate. Această unitate se poate perpetua, iar instituția care trebuie să o consacre este monarhia”.

El a adăugat: ”În contextul Centenarului Marii Uniri, s-ar cuveni să se realizeze o recinciliere rapidă la toate nivelurile societății. Nu mai este timp și loc pentru lucruri mărunte și neînsemnate. Avem nevoie de stabilitate, încredere, solidaritate, regăsirea confortului identitar. Toate acestea ar putea fi realizate de niște minți luminate care nu sunt tributare unor interese mărunte, de grup. Echilibrul între Coroană și stat este menținut prin instituția monarhică, sursă a demnității și onoarei, garant al suveranității. Peste timp, Regele Mihai I al României a constituit argumentul continuității și legitimității istorice, simbol al democrației și tradițiilor pierdute. Inima Reginei Maria, aflată la Pelișor și care a bătut necontenit pentru ființa națională, și coroana de oțel aflată în patrimoniul de aur al țării noastre reprezintă un puternic imbold pentru necesitatea credinței în dinastia română și pentru înțelepciunea cu care această moștenire va putea fi, sper cât mai curând, repusă în valoare. Coroana de oțel a fost repusă pe capul acvilei care tronează în mijlocul stemei României. Este un mic dar important gest de recunoaștere a trecutului și valorilor promovate de Casa Regală. Coroana a reușit în momente de cumpănă să unească toate resursele umane ale țării și să realizeze două din marile vise ale românilor: independența și Unirea cea Mare. Să ne ajute Dumnezeu care prin înțelegere și înțelepciune să putem accepta ca popor că monarhia constituțională reprezintă adevărata alternativă și șansa României”.

Dr. Tiberiu Podani a spus că odată cu moartea Regelui Mihai ”am devenit mai săraci și mai triști”.

Cei prezenți au vizionat un film care prezintă vizita Regelui Mihai în Bistrița-Năsăud în vara anului 1997.

Cu această ocazie a fost lansată și cartea ”La școală cu Regele Mihai. Povestea clasei Palatine” de Tudor Vișan-Miu.

La eveniment a participat și președintele PNL Bistrița-Năsăud, Ioan Turc.

Clubul Monarhiștilor Bistrițeni a transmis mulțumiri Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Complexului Muzeal și Bibliotecii Județene pentru sprijinul acordat desfășurării activităților ”în aceste momente grele cauzate de decesul MS Regele Mihai”.

Eugen Gheorghe

A absolvit Facultatea de Litere, Secția Română-Engleză, a Universității București. A debutat în presă în 1996 la publicația Steaua Sport Magazin. A lucrat, de-a lungul timpului, la ziarul ProSport, postul de radio Europa FM, agenția de presă Mediafax, dar și la clubul de fotbal Gloria Bistrița, unde a fost purtător de cuvânt. Din 2011 scrie la Timp Online.
Eugen Gheorghe

Comentarii

  1. Ion

    Păcat , aveam și noi un rege , și probabil nu aveam o banda de comuniști delapidatori de fonduri Europene și puși pe căpătuire precum boierii pe care Vlad Țepeș ia tras in teapa ,istoria se repeta .

    (0)
    • Zoltan B.

      Să hulești comunismul într-o țară distrusă de capitalism, asta e dovadă de prostie pură.

      (0)
    • Claudiu Șular

      Care e problema, ce înseamnă interesul acesta de tip securistic, domnule „Popache”? Vă rog să mă apelați personal, dacă doriți să stăm de vorbă! Cu respect!

      (0)
  2. Alex

    Marius! Aceasta intalnire trebuia facuta public!!! Suntem multi care ne-am fi dorit sa participam la acest eveniment! Dar… ori cum REGELE MIHAI a fost si va ramane in constiinta noastra ca un adevarat „om si iubitor de tara si popor”,popor napastuit si „ocupat”de aproape 30 de ani de catre comunistoizi,de catre oameni falsi,mincinosi si fara de capatai! Sper ca intr-un viitor apropiat sa scapam de aceasta plaga si sa ne redescoperim trecutul si sa ne evaluam viitorul! D-ne ajuta ,si „CONDOLEANTE”!

    (0)
  3. citizen

    în 1947, când a semnat actul de abdicare bunica-su’ Ferdinand s-a rasucit în mormant ca elicopteru’.
    a fost un rege mic, maturat de tavalugul istoriei.

    (0)
  4. Safriuc V.

    Prezența Regelui Mihai va rămâne veșnică în sufletul iubitorilor de neam și țară.
    Liberali bistrițeni dacă nu ar fi fost turci, s-ar fi putut adăpa de la izvorul de demnitate și onoare al monarhiei.
    Respect domnului Pop Marius, printre ultimii aristocrați ai politicii bistrițene. Ar fi regretabil dacă acest sâmbure de cinste și onoare nu va fi transmis tinerilor intrați în tăvălugul politicii românești.

    (0)
  5. pensionar

    citizen esti mai mic decat paduchele din al doilea razboi mondial. Esti produsul a 50 de ani de comunism, si ti-ai insusit bine lectia bolsevica. Esti si paralel cu Istoria acestui neam.

    (0)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.