Actualitate

Recidivist reținut pentru tăieri ilegale de arbori, administrator de firmă cercetat penal (FOTO)

Polițiștii de la posturile de poliție Dumitrița și Budacu de Jos, aflându-se în serviciul de patrulare, au surprins în flagrant delict un tânăr de 17 ani din Dumitrița, în timp ce tăia fără drept arbori dintr-o pădure de pe raza localității. Prejudiciul cauzat este în valoare de 1.336,57 lei, informează IPJ Bistrița-Năsăud.

Din verificările efectuate, a rezultat faptul că tânărul de 17 ani este cercetat în cadrul altui dosar penal, întocmit la data de 8 august 2017, când ar fi tăiat fără drept arbori, din aceeași pădure, cauzând un prejudiciu de 1.726, 38 de lei.

Acesta a fost reținut pentru 24 de ore și prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, care a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Alți doi bărbați, de 24 de ani respectiv 38 de ani, ambii din Dumitrița, au fost sancționați contravențional, fiind surprinși în timp sustrăgeau material lemnos rezultat, cu un atelaj hipo. Materialul lemnos, atelajul hipo și două unelte pentru încărcat material lemnos pe atelaj au fost confiscate de polițiști, iar cei doi au fost sancționați contravențional, cu amendă în valoare totală de 5.000 de lei.

 

Administratorul unei societăți comerciale de exploatare, prelucrare și comercializare a materialului lemnos este cercetat de polițiștii de la Combaterea Delictelor Silvice pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată

Polițiștii Biroului de Ordine Publică au depistat în Bistrița un bărbat de 37 de ani din oraș, în timp ce transporta cu o autoutilitară 2,8 mc material lemnos. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că documentele nu corespund caracteristicilor materialului lemnos, mai precis specia acestuia. Astfel, bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă, conform Legii 171/2010 și s-a dispus confiscarea materialului lemnos, în valoare totală de 504 lei.

De asemenea, polițiștii au mai stabilit faptul că, societatea care a emis documentele de proveniență nu a expediat în mod legal materialul lemnos, fiind sancționată contravențional cu suma de 5.000 de lei.

Polițiștii Biroului pentru Combaterea Delictelor Silvice, în colaborare cu specialiștii Gărzii Forestiere Bistrița-Năsăud, au făcut verificări la societatea comercială în cauză, stabilind faptul că aceasta ar fi expediat cantitatea de 14,66 mc de cherestea rășinoasă, rezultată din debitarea a 20,09 mc de lemn pentru care nu exista proveniență legală. Societatea a fost sancționată contravențional conform Legii 171/2010, cu amendă în valoare de 10.000 de lei și s-a dispus confiscarea contravalorii celor 14,66 mc de cherestea rășinoasă, în sumă de 7.872,42 lei.

Ca urmare a celor constatate, polițiștii de la Combaterea Delictelor Silvice au întocmit dosar penal, iar cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

2 comentarii

  • 1300 lei prejudiciu???? Enorm de muit;)))) Mergeti dlor la BB sa vedeti miliarde prejudiciu iar dosarele stau! Acolo va este frica sa intrati sau e interzis????

    • Mama ce prejudiciu .
      DNA-ul cand verifica porcariile care se fac in administratia locala ? Prejudicii de milioane de euro.
      Forta DNA . Forta SRI .

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Silvicii Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS