Actualitate

Rareş Buhai: Visele mele nu sunt doar ale mele. Încurajările bistriţenilor îmi dau aripi

Prefectul Ioan Țintean l-a invitat pe elevul Rareş Buhai de la Colegiul Naţional ”Liviu Rebreanu”, întors recent cu medalia de aur de la Olimpiada de Informatică a Europei Centrale (CEOI), desfăşurată la Jena (Germania), să ia cuvântul în Piaţa Centrală din Bistriţa, cu ocazia Zilei Drapelului Naţional.

Iată ce a spus Rareş Buhai:

1 rares buhai ziua drapelului 2014”Dragi bistriţeni, mă simt onorat că de Ziua Drapelului Naţional îmi pot exprima bucuria că am reuşit să obţin din nou o medalie de aur la o competiţie internaţională, de această dată la Olimpiada de Informatică a Țărilor Europei Centrale. Mulţumirea personală e amplificată de faptul că am reuşit să aduc iar bucurie celor care îmi acordă toată încrederea: familiei, profesorilor, tuturor bistriţenilor, care prin atenţia acordată şi prin încurajări îmi dau aripi pentru a mă menţine cât mai sus.

Emoţia mea este cu atât mai mare cu cât conştientizez faptul că la aceste concursuri fac parte din echipa ce reprezintă România. Cred că visele mele nu sunt doar ale mele, sunt visele tinerelor generaţii, care aspiră la împlinire prin muncă, seriozitate şi credinţă. Îmi doresc să facem cinste în continuare, eu şi alţii ca mine, acestor meleaguri. Respect şi iubesc Drapelul României pentru că a fost şi este aproape de mine în momentele fericite datorate succeselor de care am avut şi am parte. Mă mândresc că sunt bistriţean, că sunt român, şi cred că Dumnezeu îmi va da puterea şi înţelepciunea de a-mi continua drumul în cel mai bun mod posibil. La mulţi ani tuturor, la mulţi ani drapelului românesc!”

Rareş Buhai face parte şi din lotul care va reprezenta România la Olimpiada Internaţională de Informatică de la Taipei/Taiwan, în 13-20 iulie 2014. În 2012 şi 2013, a cucerit medalii de aur la Olimpiada Internaţională de Informatică de la Brisbane (Australia), Olimpiada Pluridisciplinară Tuymaada (Rusia) şi Olimpiada Balcanică de Informatică de la Sarajevo. Anul acesta, Rareş Buhai a obţinut o nouă medalie de aur la Olimpiada Naţională de Informatică.

2 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS