Actualitate

Radu Moldovan: Pregătim o nouă etapă în dezvoltarea sistemului medical

”Pregătim o nouă etapă în dezvoltarea sistemului medical din județul Bistrița-Năsăud”, a menționat pe pagina sa de Facebook președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan: ”Clinică specializată în neurochirurgie, cardiologie intervențională și gastroenterologie intervențională!”.

El a adăugat:

”Vreau ca împreună cu colegii mei de la Spitalul Județean să reamenajăm întreaga curte interioară și să creem această oportunitate pentru intervenții chirurgicale care în momentul de față se fac doar în marile centre medicale. Nu vom face transplant sau alte intervenții complexe, dar vom putea rezolva problema infarctului miocardic prin montarea de stent-uri, de exemplu.

Din punctul de vedere al neurochirugiei îl avem deja pe medicul Andrei Farcaș-Rotariu care face ”minuni” și a fost demarată procedura de scoatere la concurs pentru încă doi medici neurochirurgi. La nivel de gastroenterologie deja avem trei medici, dr. Andrei Vârciu, dr. Florina Dolha și dr. Simona Martura, iar pentru cardiologie intervențională vom trimite la specializare un medic și vom angaja încă unul.

Imediat ce vom avea proiectul și primele schițe, vom demara procedurile pentru achiziție publică. Oamenii din Bistrița-Năsăud merită condiții și servicii medicale la cele mai înalte standarde. Prin aceste proiecte și investiții facem pași concreți înspre ele”.

Radu Moldovan a precizat că ”lucrările de amenajare a parterului Spitalului Județean de Urgență, unde vor fi amplasate cele două unități de imagistică medicală CT și RMN sunt în grafic și vor fi finalizate până la începutul lunii septembrie. Computerul Tomograf a fost deja livrat la Spitalul Județean și urmează ca în perioada următoare să primim și dispozitivul de imagistică prin Rezonanță Magnetică Nucleară (RMN). În urma tuturor avizelor și acreditărilor ele vor fi funcționale pentru pacienții bistrițeni din toamna acestui an. Sunt servicii medicale extrem de importante în procesul de diagnosticare clinică și din toamnă vor fi la îndemâna pacienților”.

Foto: Facebook Radu Moldovan

2 comentarii

  • Asta e ca si ceausescu care le stia pe toate… si rosu ca si comunistii. E mare doctor academician inginer bucatar raducu emilut. Cum stai cu pamblicile, radule? Esti in grafic?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS