Radu Moldovan: Am fost interceptat, supravegheat, filat, acuzat de abuz și luare de mită. Ce ”scrisori” a primit de sărbători

Transmixt

Președintele PSD și al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, a făcut referiri într-o conferință de presă la controversatele legi ale justiției, spunând că trebuie să plătească acela care greșește, în orice domeniu de activitate, inclusiv magistrații.

”Nu mă pricep, nici nu le-am citit, singurul lucru cu care am văzut că sunt de acord 9 cetățeni din 10 adică 90%, iar eu fac parte din cei 9, este că în România toți cetățenii trebuie să fie egali în fața legii. Așa prevede Constituția și cred că nu mai trebuie să fie nicio categorie socială care să aibă tratament preferențial. Fiecare să răspundă: Medicul dacă face ceva răspunde, profesorul dacă face ceva răspunde, cel din administrație dacă face ceva răspunde, ciobanul la oi în Șieu răspunde. Cred că absolut toată lumea trebuie să răspundă pentru faptele sale și cred că inclusiv magistrații trebuie să răspundă pentru faptele lor. De aici încolo, cum, cât, pentru asta sunt specialiști care să se pronunțe. Am văzut că unii care au votat în comisii și în plen legea acum se dezic de ea și o atacă pe nu știu unde. Așteptăm să se pronunțe Curtea Constituțională, unde sunt specialiști, poate o să se pronunțe că nu e în regulă ceva. Dacă va fi așa, atunci Parlamentul va pune în acord legea cu decizia CCR”, a spus Radu Moldovan.

”În calitate de cetățean, nu de președinte PSD sau CJ”, Radu Moldovan spune că a constatat că, atunci când aceste legi ”au fost făcute praf” prin asumarea răspunderii Guvernului Boc și s-au făcut modificări ”ca toată lumea să fie abuzată”, nu au fost mitinguri: ”Sigur, nu am văzut nici la tăierea salariilor. Era și atunci societate civilă. În schimb, nu erau suprapuse agendele. Eu cred că sunt destul de multe jocuri de toate felurile, tot felul de interese și cred că e cu mult mai multă lume supărată că nu mai poate scoate banii din România afară și că trebuie să plătească impozit pe profit în statul în care produce. Ați văzut ca și mine în media o groază de dovezi cu companii care au finanțat manifestațiile din București”.

El a continuat: ”Nu vă mai spun de lucruri de aici din județ, de oameni care mi-au comunicat că au fost solicitați să facă astfel de lucruri de către cineva de undeva. Eu înțeleg că statul e de drept, nu de drepți, că toți oamenii trebuie să aibă drepturi egale în fața legii. Cred că un domn X dintr-un Parchet Y dacă a abuzat pe cineva trebuie să răspundă și atunci cred că se va gândi de două ori. Un alt domn judecător Z dintr-o instanță W, când știe că va răspunde pentur decizzia lui, nu va tot semna mandate una într-una. În județul Bistrița-Năsăud avem 5.000 de mandate. Oare pe cine? Uitați-vă pe statistici. Suntem în administrație vreo sută, mai sunt oameni de afaceri vreo sută. Păi până la 5.000… Pe urmă, ce costuri sunt în această zonă. Eu dacă greșesc trebuie să plătesc. Într-un stat de drept, cine greșește trebuie să plătească. M-am străduit și mă voi strădui să nu încalc legea. Nu fac afaceri. Am primit o serie de ”scrisori” și de Crăciun și de Anul Nou, cât am fost interceptat, câte mandate, și clasări… Acuzat de abuz, de luare de mită, de tot felul de lucruri. Cu firme și cu oameni de care n-am auzit în viața mea. Am fost interceptat ani de zile, supravegheat, filat, fotografiat, tot ce vreți dvs. Asta e legislația. Mă bucur că de Crăciun mi-au trimis doar unele, de Anul Nou pe alea unde am fost clasat și între ele m-au lăsat să petrec bine de sărbători. Sunt lucruri care fac parte din societatea noastră. Concluzia este următoarea: toți trebuie să fim egali în fața legii, indiferent că suntem ciobani, președinți de CJ sau președinte al statului român”.

Eugen Gheorghe

Eugen Gheorghe

A absolvit Facultatea de Litere, Secția Română-Engleză, a Universității București. A debutat în presă în 1996 la publicația Steaua Sport Magazin. A lucrat, de-a lungul timpului, la ziarul ProSport, postul de radio Europa FM, agenția de presă Mediafax, dar și la clubul de fotbal Gloria Bistrița, unde a fost purtător de cuvânt. Din 2011 scrie la Timp Online.
Eugen Gheorghe

Google Ads

Comentarii

  1. Ovidiu Florean

    Nu te-a interceptat nimeni Radule , nu te-a filat şi nu ai primit nici o scrisoare . Îți place să pozezi în victimă ca să te creadă naivii că eşti vreo Albă ca Zăpada . Eşti un mincinos , ca prietenul tău Ponta şi un ipocrit cum rar mi-a fost dat să întâlnesc . Spune-le postacilor tăi să nu se obosească să-mi dea replică , fiindcă mi se fâlfâie efectiv de insultele lor . Dosar penal pentru abuz ai sigur , ştii foarte bine de unde , că doar am discutat amândoi atunci pe Gheorghe Şincai la ziua senatorului Dobra . Dacă vei fi găsit vinovat sau nu , e treaba justiției . Vom trăi şi vom vedea dacă nu cumva eşti tu mai presus de lege .

    (162)
    • Ceferist

      In primul rand, ai ramas la stadiul de paznic. In al doilea rand, exista o limita a discursului public pe care se pare ca nu o cunosti. Esti consilier judetean, nu postac! In al treilea rand, nu existi politic sau administrativ decat prin porcariile pe care le postezi sau comenturi de toata jena. Si asta deja e penibil.

      (-79)
    • Avocat

      Afirmatiile dvs sunt absolut gratuite. Pot sa va asigur ca afirmatiile presedintelui C.J. sunt absolut reale cu privire la interceptare, iar prin ceea ce spuneti dvs. Incalcati flagrant dreptul la imagine. Taxa judiciara de timbru, in cazul in care ar decide sa va solicite daune, absolut intemeiat in raport de vocabularul dvs, este de doar 100 lei. Asa ca in locul dvs m-as gandi de doua ori inainte sa mai postez de dragul de posta.

      (-24)
    • Martin

      Cel mai tare te pozezi tu in victima,bai fost sef de gardieni,care ai trait pe spatele bietilor agenti care lucrau efectiv!!!Ce realizari marete ai bai catel de paza,ca sa tot imprastii cu noroi?Pe tine nu au cum sa te afecteze insultele pentru ca esti un nesimtit.

      (-15)
  2. Cititor

    Si atunci de ce parlamentarii raspund in fata legii doar daca parlamentul aproba?Intreb si eu.De ce unii fug din tara si poate chiar sunt ajutati cand au probleme mari cu justitia si amaratii ii musai sa stea acasa in timpul cercetarilor?Si apoi dreptul statuat prin Constitutie ca toti oamenii sa traiasca decent in tara lor nu este respectat.

    (25)
  3. Dezinformare

    De ce nu raspundeti voi politicienii pentru legile proaste date sau cele facute pentru voi!!! Asa ca mai lasa ne dle. Radu! Toata lumea raspunde! Inclusiv magistratii la ora actuala au regulamente si se supun legii penale sau oricare ar fi ea! Nu mai dezinformati clasa sociala de jos pe care va bazati!!! In rest spor la munca pt judetul nostru si cam atat!!!!

    (25)
    • Alan Dala

      In democratie, pentru legile proaste se raspunde numai in fata electoatului, la vot. Oare o sa va obisnuiti vreodata cu democratia?

      (-6)
  4. Iulian

    Nu vă supărați, de unde scoateți cifrele astea, 9 români din 10 sunt de acord cu legile justiției? Cum puteți să fiți de acord cu ceva, despre care nu știți nimic.
    Dacă dumneavoastră nu le-ați citit, cei 9 din 10 credeți că le-au citit?

    Vorbiți de egalitate în fața legii, cum se face că, la majoritatea locurilor de muncă se cere ca, cazierul să fie curat, altfel ești descalificat, iar noi avem un condamnat penal în fruntea Camerei Deputaților. Unde este egalitatea in cazul parlamentarilor, care beneficiază de imunitate și nu pot fi anchetați?

    (30)
    • Alan Dala

      Cum nu pot fi anchetati daca multi au fost condamnati? Stiti pentru ce a fost condamnat cel din fruntea Camerei Deputatilor?

      (1)
    • mihai

      Dupa gandirea PSD-ista daca 1 cetatean striga ca nu este de acord cu o lege, ceilalti 9 care nu si-au exprimat public parerea, sunt de acord cu legea. Asa a socotit si Primarul Cretu in referendumul cu Centura.

      (8)
  5. Drepți!

    „Eu înțeleg că statul e de drept, nu de drepți”. Spui asta și te mai ține Liviu Dragnea în partid? Statul nu e nici de drept, nici de drepți, ci de Teleorman.

    (17)
  6. vafacnota

    O dai in delir deja. Mai scuteste-ne sefule de victimizari si jocurile astea baieti buni baieti rai. Esti atat de curat de nu mai poti. Spune cu nume si prenume ce si cum. O tot balacaresti, cand e Psd-ul rau iti iei alura de independent, cand e opozitia tare o dai cu „sa nu facem politica”. Ma mir ca sunt prosti care te mai cred, pe tine si pe aia 40 din jurul tau. Esti atat de revoltat tu pe pesedeu de tocmai ti-au pus ministru. Toata ziua prin biserici ortodoxe si dupa colturi esti cu neoprotestantii. Esti definitia intruchipata a mafiei gulerelor albe. Numai ca tu nu porti guler alb, nu porti nici cravata. Omul cu cea mai murdara meserie ar avea o prestanta mai buna, nu se ducea in sedinta de guvern ca la o zi de coasa. Esti prea special tu sa te imbraci ca ceilalti. Acum esti persecutat vezi doamne. Bai, dar nu aveti scrupule ?

    (24)
  7. Florean Coldea

    Să fie clar toată lumea e ascultată, nu se fac discriminări. În România au fost date de 16 ori mai multe mandate de interceptare pe siguranţa naţională decât în SUA, deci ne facem datoria.

    (13)
  8. Nea Ion

    Asa-i domn președinte,doar că unii sunt mai egali decat altii.Unii nu au afaceri,nici nu cunosc oameni de afaceri ,dar au agonisit averi imense ….știu ve-ti spune ,,ghinion „(a mai spus-o un președinte) .In privinta corectitudinii și respectării legii nu e bine să vorbiți de funie in casa spânzuratului.Au mai fost și altii care au absolvit înalte studii la Academia de Informatii și in final nu le-a fost de folos.
    PAREREA MEA!

    (16)
  9. Marcu

    Săracul de tine și păcat de tine , sa speram cu banii Europeni sa mai asfaltam ceva drumuri iar altfel fără PSD nu se putea.

    (3)
  10. Ioan Gura de Aur

    Ba mariner de cadita, de baie..esti un frustat si un handicapat…profesional..na…Mi se rupe in 14 de ospataru, dar tu esti un zero taiat in patru,,,ala ii cu 1o clase peste tine…ba mie mi se falfaie de tine…..esti un imebecil, frustat, un neica nimeni…i-ai lua gatu lui ospataru daca ai putea..ca ala ii mai smecher ca tine si a ajuns la ciolan..asta te manca pe tine..si tu esti un terchea-berchea care latra…politicianu lu peste prajit…

    (-38)
  11. Vasile

    Dl. Moldovan, pentru diplomele de studii obținute de dvs. fraudulos ar trebui să răspundeti solidar cu profesorii sau doar ei?

    (16)
  12. Cetitorul

    Ce a uitat Răducu e presiunea făcută în 2011 de spuma PSD pentru apărarea baronului de Argeș care deja și-a ispășit pedeapsa.
    Era acolo în prima linie alături de Vanghelie, Nastase, Severin, Robert Negoita, Ponta, Grindeanu, Hrebenciuc, Nicolae Bănicioiu , Titus Corlăţean etc
    Atunci nu era de vina hoțul ci Basescu iar acum e statul paralel.
    O imagine cât o mie de cuvinte.
    Copiati link-ul și-l vedeți pe Răducu alături de floarea scriitorilor sau viitori scriitori ai PSD-ului
    https://goo.gl/images/DDrNd8
    Sau căutați imagini “lideri psd sustinere nicolescu”

    (2)
  13. I. Alexa

    Patima si ura de turma, lipsa educatiei elementare privind cetateanul si politica, lipsa bunului simt si al echilibrului temperat, dorinta de afirmare facila pe un suport de socializare… sunt cateva trasaturi constante cand vorbim de politicienii care conduc sau sunt in opozitie. In cazul de fata, cand dl. presedinte Radu Moldovan isi exprima sincer opiniile, nu este cinstit sa aruncam in spatiul public jigniri si acuzatii neintemeiate, validate de o hotarare judecatoreasca! Incercati ca simpli cetateni, sa priviti impartial si cu atentie in jur, in municipiul si judetul nostru lucrurile bune facute sub administratia dl. Radu Moldovan pentru cei multi. Stimati comentatori, lasati trecutul si traiti in prezent! La multi ani!, domnule Presedinte.

    (-8)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.