Recomandări Social

RAAL a inaugurat o fabrică nouă la Prundu Bârgăului. Parteneri din 15 ţări, invitaţi la eveniment

Producătorul de radiatoare RAAL Bistriţa a inaugurat o nouă unitate de producţie la Prundu Bîrgăului destintă fabricării structurilor metalice. La inaugurarea investiţiei de 10 milioane de euro au participat parteneri importanti ai RAAL din 15 ţări.

„Invitaţii au avut ocazia să înţeleagă dimensiunile şi potenţialul companiei noastre, urmărind evoluţia RAAL de la începuturile activităţii sale până în prezent. De asemenea li s-au prezentat principalele investiţii realizate în acest an şi strategia de dezvoltare pe următorii ani. Specialiştii RAAL au oferit informaţii despre performanţele şi funcţionalitatea noilor echipamente, participanţii putând urmari întregul proces de fabricaţie al structurilor metalice în cadrul noii secţii de producţie. Discuţiile au relevat importanţa acestor investiţii atât din punctul de vedere  al  productivităţii, cât şi al dezvoltării unei noi game de produse superioare din punct de vedere al calităţii şi performanţei. În plus s-a creat perspectiva intrării pe o noua piaţă – a structurilor din oţel destinate şi altor domenii în afara sistemelor de răcire”, se arată într-un comunicat al companiei.

Hala de producţie e destinată fabricării subansamblelor din oțel, o nouă tehnologie de vopsire, precum și un depozit de materiale, echipamente, mașini și instalații noi. De asemenea, aici sunt laboratoarele de teste și cercetare-dezvoltare.

Primele preocupări în domeniul brazării schimbătoarelor de căldură datează din 1978, în 1982 compania bistriţeană începând să fabrice şi să livreze primele schimbătoare de căldură pentru domeniul militar (tancuri , avioane). În 1991, RAAL a devenit societate pe acţiuni, iar în 1995 firmă cu capital privat. Prima certificare ISO 9001 a obţinut-o în 1998, iar din 2007 activează şi la Prundu Bârgăului unde are o fabrică pentru sisteme de răcire.

Sursa foto: Facebook RAAL

RAAL 4 RAAL 1 RAAL 2 RAAL 3

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS