Politică

PSD, în marş pentru unirea tuturor românilor, cu tineri în costume populare şi torţe (FOTO)

Peste 1000 de susţinători ai lui Victor Ponta de la PSD, dar şi de la PLR, au străbătut cu torţe centrul Bistriţei scandându-i numele. Participanţii au fost flancaţi de numeroase forţe de ordine, de la poliţişti, care au blocat traficul, la jandarmi şi angajaţi ai SRI. Care a fost "elementul perturbator" al manifestaţiei.

Marşul „pentru unirea tuturor românilor” a început de la Sala Polivalentă. Două maşini cu fotografii ale lui Victor Ponta din care se auzea, de la difuzoare, frânturi din melodiile Tinei Turner „Simple the best” şi Lidia Buble feat Adrian Sînă „Noi gândim la fel” au deschis calea pentru o mie de persoane, o parte îmbrăcate în costume populare de pe Valea Someşului, altele cu geci roşii de campanie purtând torţe.

La marş au participat liderii PSD Bistriţa-Năsăud în frunte cu preşedintele CJ, Emil Radu Moldovan, ministrul Doina Pană, senatorul Ioan Deneş, primarii din Bistriţa – Ovidiu Creţu, Beclean – Nicolae Moldovan, Lechinţa- Romeo Florian, Teaca – Iustian Muntean, Şanţ – Ioan Sabo, mulţi alţi edili de comune, dar şi membrii PLR, printre care vicepreşedintele CJ – Dorin Popescu sau Florin Puţura, angajatul CJ. Dea semenea, în mulţime a putut fi văzută şi Camelia Tabără, inspector şcolar general, alţi şefi de instituţii.


Radu Moldovan - Cretu PSD PSD mars 2 PSD mars 3 PSD mars 4

Coloana a trecut pe pietonal, a ajuns în dreptul cortului unde însuşi primarul Ovidiu Creţu a dat undă verde maşinilor să urce pe trotuarul de pe lângă Biserica Evanghelică, accesul pe şosea fiind blocat de scenă, s-a ajuns în faţa Primăriei Bistriţa şi apoi pe strada Dornei, înapoi spre Sala Polivalentă.

PSD mars 5 PSD mars 6 PSD mars 7 PSD mars 8

Mulţimi de jandarmi, poliţişti, poliţişti locali, angajaţi SRI şi de la alte servicii au împânzit centrul oraşului şi au blocat circulaţia ca să poată trece susţinătorii lui Victor Ponta. Singurul „element perturbator” a fost jurnalistul Cristian Moldovan  – ex Pro TV (foto stânga) – care a afişat o Cristi Moldovanpancartă pe care a scris prima strofă din Imnul Naţional, greşită de Victor Ponta la Antena 3, într-o emisiune în care a fost invitat să recite versurile din „Deşteaptă-te, române!”.

Deloc deranjaţi de prezenţa lui, susţinătorii premierului au scandat numele acestuia şi au spus că îl vor preşedinte. Din când în când, din difuzoare se mai auzeau vocile lui Victor Ponta însuşi, cu un mesaj adresat bistriţenilor, ale lui Radu Moldovan şi Ovidiu Creţu care îndemnau lumea să voteze candidatul lor preferat.

Şeful de campanie al PSD Bistriţa-Năsăud, primarul Becleanului, Nicolae Moldovan, a declarat pentru Timp Online că o mie de oameni din tot judeţul au venit la la marşul organizat la Bistriţa.

„Vrem să aratăm că se pot face marşuri fără să instigi, fără să provoci la ură. Trebuie să unim populaţia în pace şi înţelegere, să nu creăm cumva din aceste campanii electorale un rău mai mare pentru noi, toţi românii, ci dimpotrivă, să corectăm unde se greşeşte, dar să nu facem mari discrepanţe între regiuni, naţionalităţi, între religii, Doamne fereşte, pentru că atunci am compromis tot ce înseamnă democraţie pentru România, iar actul democratic îl putem întoarce împotriva noastră. În toată ţara sunt astfel de manifestări, în linişte. Sigur că scandăm numele celui pe care îl susţinem, al lui Victor Ponta, dar nu facem atacuri la persoană, nu înjurăm pe nimeni, nu criticăm pe cineva anume. De fapt, aceasta ar trebui să fie ideea oricărei campanii electorale”, a declarat Nicolae Moldovan.

Edilul Becleanului a spus că s-au adunat peste o mie de oameni, toate echipele de campanie din judeţ.

„Vrem să nu mai existe în viitoarele campanii manifestări care să tensioneze populaţia. Acestea campanii trebuie tratate foarte matur şi să avem o mare grijă, ca lideri, încât să nu facem mai mari prăpăstii între noi. Sunt în jur de o mie de oameni aici, practic sunt echipele de campanie şi oamenii care şi-au încheiat campania din această lună. Ne-am întâlnit la spectacolul de la Sala Polivalentă pe care îl avem la final de campanie. Pentru noi a fost o campanie pozitivă. Eu cred că, în cealaltă parte au fost enorme manipulări şi minciuni cu care s-a încercat ducerea în eroare a oamenilor, cum au fost, de altfel, duşi în eroare oamenii tot timpul. Mai mult decât atât s-au speculat toate aşteptările oamenilor. Eu cred că românii vor constata că acestea au fost simple manipulări de campanie şi, de luni încolo, societatea va intra într-un echilibru, într-un mers normal şi se va vedea că multe au fost minciuni, iar per ansamblu, cred că vom avea multe de învăţat din această campanie electorală”, a spus Nicolae Moldovan.

CLICK PENTRU O GALERIE FOTO DE LA EVENIMENT

PSD mars 9 PSd mars 10 PSD mars 11 PSD mars 12

30 comentarii

  • Respect pentru domnul cu mesajul privind „barbarii tai tirani”. A avut nevoie de ceva curaj sa stea cu acest mesaj in fata hoardelor de oportunisti.

  • Vin alegerile si este greu de decis pentru unii oameni care, desi au fost subjugati de Base inca n-au realizat ca trebuie sa faca o schimbare majora pentru ca cetatenii romani sa aiba sansa de a duce o viata decenta. Mda…pe timpul guvernarii lui Base se pare ca am avut foarte multe sanse oferite de PDL ! Am dus o viata plina de ” succesuri ” si putine ” esece”, dar daca iese Klaus Iohannis (fiind cam imbecil ) s-ar putea sa avem mai multe succese si mai putine esecuri.

  • Se promite mult, se face putin… Am participat la multe campanii electorale in care se promite mult si se face putin. C e s-a realizat cu adevarat a fost doar atunci cand PSD-ul a fost la putere. Incepand cu Ion Iliescu, continuand cu Adrian Nastase si sfarsind cu Viorel Ponta, care noi PSD-istii il consideram un om de succes si suntem ferm convinsi ca va schimba ceva si suntem si mai convinsi ca nu aspira la ciolan. Hai PSD !!!

  • Dragi romani votati schimbarea politicii romanesti si nui mai lasati sa fure la vot,chiar daca ei sunt la putere.In fiecare sat,comuna,oras cei de la PSD ameninta oamenii,in special primarii ca sai voteze,spunandu-le ca le vor taia ajutoarele sociale si ca nu le vor asfalta drumurile,etc.PSD-istilor,fiti corecti.In special cei care lucreaza la primarie in Comuna Sieu-Odorhei si care umbla seara sa rupa afisele de la ACL.jUCATI CORECT.Jos coruptia!

  • Asa arata candva marele spectacole pentru cel mai iubit conducator al tari marele Om politic al tuturor Romanilor,care din pacate sia dat suletul pentru Tara,Ipuscat de slugoii luiILIESCU.

  • Parade din astea cu torte fac si alti extremisti . Au facut si cei de la SS cu altceas vorbe si alti neofascisti din zilele noastre de exemplu Jobbik din Ungaris. Si in 1933 unii au mai crezut ca Nationalsocialisti au ceva de ar face cu Socialisti pana s-au trezit in 1945 dupa razboi. Cu PSD mergen garantat in dezastru, poate nu asa de grav de cit atunci, dar semnalul o se primim din partea Europei sigur. Pana atunci se va acentua Exodus catre vest. Nu am auzit pe nimeni care vrea se fuge in est. Nu va pune pe ginduri domniilor de la PCR?, pardon PSD 🙂

  • Domnul Niculaie Moldovan pozeaza in democrat.Beclenarii stiu insa de teroarea imprastiata in orasul al carui edil este.Oamenii se trezesc insa si prind curaj.

  • pe gandul au votat 42095 pers; 96.42% pt Iohannis si 3.58% pt Ponta

    poate proportia aceasta e intre cei ce stiu citi…
    dar va atag atentia ca multi multi nu stiu sa scrie si sa citeasca… aia credeti ca au participat la sondaj?

  • Romanii nostri cu suflet curat intr-o lume asa MARE SI FOARTE REA ,merita ajutati de fratii lor mai intelepti ,of Doamne ce au ajuns fratii mei ,plang pentru nestiinta lor ,dar mult nu vor mai rabda si vor cere dreptul lor LA VIATA ..nu mai mult

  • plang ca un prost ,ce folos ca eu am ,ma doare inima de mor ,sunt sclavii europei ,sa nu se mai lege de fratii mei din vest IL ROG DIN SUFLETnu sti cat de greu este printre toate natiile ,nu stii cu cine sa te lupti mai repede,daca nu esti zmEU ..adio

  • Klaus=mut in exprimare= saracu ce sa faca cu un singur neuron atrofiat. Cum sa votam un om care nu are demnitate adica merge la televiziunile pro basificate iar la ultima dezbatere fuge ! Rusine e un las

    • Daca cineva il cunoaste pe personajul ce se ascunde sub acest pseudonim, face-ti-i un pustiu de bine si ascundeti-i documentele de identiate. Returnati-i-le luni.

  • MA DA BATUTI IN CAP SANTETI ,VOTATI CU BASESCU ,DA NU VA PLANGETI CA TREBE SA PLECATI ,DIN TARA CA V-A ZICE BASE ,SI IN 2009ATI VOTAT CU BASE SI PE URMA ,TULAI DOMNE ,CA TAIE PENSIILE SI SALARIILE DA PE URMA,NU ATI RECUNOSCUT ,CA ATI VOTAT CU PDL SI BASE DAR FOARTE INTERESANT NU LO VOTAT NIMENI ,DA O IESIT L-A ALEGERI IN 2009 ,MAI VOTATI -L SA M AI STEA INCA 10 ANI .DA NU VA PLANGETI FRATILOR CA O SA LE DEA AUT ONOMIE LA UNGURI .DECAT CU ASTA MAI BINE CU REGELE MIHAI .

    • Al naibii ce prosti putem fi noi cei din diaspora si mare parte dintre ardeleni sa votam la fel ca acum cativa ani tot cu cei de dreapta .Cu stanga nici macar cruce nu poti sa-ti faci decum sa conduci, vorba lui Tutea,chiar crestin ortodoxi fiind.

  • Fals, acesta nu a fost marsul pt.unirea romanilor, ci a fost marsul tuturor directorilor si directorasilor impreuna cu a subalternilor lor, scosi la contramanifestare cu japca. Grotesc, este similar cu folosirea Postei in scop electoral, cu folosirea ministrilor in scop electoral, etc. Daca acum se apeleaza la asemenea mijloace, daca acum candidatul minte fara sa clipeasca in fata camerelor de filmat, atunci sa stiti ca am frisoane in legatura cu ce se poate intampla din 16 nov.incolo.

  • Mi-e sila sa vad cum(…)oamenii din bta si cj au inghiti gogoasa ACL ului cum ca Ponta inseamna comunism. Ei voteaza cica pt o schimbare si impotriva comunismului, Care schimbare cand Iohannis daca iese, ar fi o continuare a regimului Bassesc.

    • E greu Alina,poate te instruiesti putin prin patria lui Dragnea,sunt convins ca te-ar ajuta mult sa intelegi situatia actuala .

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS