Protest la Parchetul Bistrița față de recentele modificări legislative și modul de legiferare în justiție

Holistic

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița au decis să protesteze până în data de 22 martie a.c. ”față de conținutul recentelor modificări legislative și modul de legiferare în domeniul justiției”, se arată într-un comunicat postat pe site-ul instituției.

La Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița lucrează opt procurori. În 2018, procurorii au avut de soluționat 3661 de cauze, jumătate din totalul cauzelor instrumentate la nivel județean de toți procurorii.

Reamintim că președintele și vicepreședintele Tribunalului Bistrița-Năsăud au semnat o scrisoare către Consiliul Superior al Magistraturii, prin care solicită „măsuri de natură să conducă la restabilirea autorității și prestigiului de care trebuie să se bucure corpul judecătorilor, prin stoparea acțiunilor ce exced rolului și statutului judecătorilor”.

Cristiana Sabău

Cristiana Sabău

A absolvit Universitatea "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca, Facultatea de Litere, secţia română-franceză. În 1996 a debutat în mass-media. A colaborat de-a lungul timpului cu mai multe instituţii de presă printre care Ziua, România Liberă, Europa FM, Radio 21,Radio România, Mediafax, NewsIn, Realitatea TV. În 2011, anul în care a fondat publicaţia Timp Online, a primit distincţia "Jurnalistul bunei guvernări", decernat de Asociaţia pentru o Românie Curată pentru investigaţia care a dus la demisia unui ministru din Guvernul României.
Cristiana Sabău

Google Ads

Comentarii

    • Alan Dala

      Da, astia care sunt suborrdonati ierarhic (asa sunt organizati procurorii) sunt independenti politic & shit, ei ne vor numai binele si se lupta cu aia rai, iar judecatorii care nu au subordonare ierarhica si sunt inamovibili, aia sunt ticalosi si tin cu pesedeul. Super tare! Bravo cetateni! Aveti o logica de invidiat! =))

      (-1)
  1. pensionar

    Procurorii bistriteni au pus-o ! Vor fi fotografiati de sefele comuniste de la Tribunal si vor fi dati pe mana lui Deddy si a lui Carmen Dan din Videle. Nu este exclus sa fie trimisi chiar in Siberia .

    (-3)
  2. Balan Marius - contribuabil

    La alte forme de protest va asteptam in fata Prefecturii in toate Duminicile daca se va da aprobare. Personal va sustin neconditionat de la ordonanta 13 incoace.Cinste PROCURORILOR !!!

    (-1)
  3. Gelu

    Fals. Aut. In secunda doi trebuia sa fiti DATI TOTI AFARĂ. Nici nu stiti pentru ce protestati? Ce te poti astepa de la niște insi neștiutori de carte, drept, cu studii de doi bani, ajunsi procurori?????????????????????? Vi se pare că este trendy? Maipulati de anarhistul de Vasilica….Rusine, faceti de ras profesia……

    (-2)
    • cc

      Se spune Out.
      Altfel , afirmați că nu ar avea carte.
      Dar rămân la stadiu de afirmații , dacă nu oferiți dovada angajării unor neştiutori.
      Dați afară pentru ce?
      Nu stau drepți la ordin?

      (6)
  4. radu

    nu e vorba sa stea drepti!!! e vorba de accesul la justitie, neangradit. Iar ei tocmai asta fac. Ingradesc prin nesolutionare. Si asa dureaza sute de anu unele cauze….de ce se tem??? ca nu se intelege?? ce nu le convine??? de ce sunt ei mai cu mot decat alti slujbasi la stat.? Uite daca ar vrea intradevar sa protesteze ar trebui sa isi dea demisia. Punct! sa vedem, isi da careva??? nuuuuu, ca salariile si pensiile sunt mult prea babane, iar faptul ca acuma ar putea fi trasi la raspundere nu le prea convine!!!! de ce o sectie de control al lor sa fie subordonata chiar sefului lor adica procurorului general??? de ce nu este mai corect ca aceasta sectie sa se subordoneze CSM???? de ce??? aaaa, fiinda un singur om mai repede actioneaza politic decat un grup independent!!!!!! nu le convine: AFARA !!!!! in avocatura!

    (3)
  5. Menu din Morut

    Ce zici Gelu, ce-ar fi să pună în locul lor niște activiști de partid fanatici, cu studii aprofundate (sic!) la ”Șpiru Harlet” ori la ”Drag Moș Vodă” ?
    Ascultători, fermi (nu ?), ne (o) protestanți, care transformă imediat statul de drept în statul de drepți !
    Executarea !
    Mai avem puțin, că suntem pe drum…
    Dar nu-i nicio mirare. Dragnea et.comp. are adepți fideli, ai căror neuroni asta cred că-i soluția.
    Ne merităm soarta.

    (3)
    • Alan Dala

      Vrei sa zici ca sa ii puna in locul lor pe cei de la unitatile de elita? Negulescu facuse drept la universitatea de arte, Uncheselu fusese profesor de sport intr-o comuna din Dolj si a fost recrutat pentru a face anticoruptie, asa ca a facut facultatea la viteza. Cam toti erau ca cei pe care ii enumeri tu si despre care zici ca ar fi rau daca ar veni in locul procurorilor de la noi. Dar asta nu te opreste sa sustii neconditionat acele practici.
      Ai uitat sa zici ca sa ii puna cu delegare si sa ii tina pe sefi interimari, ca sa ii poata controla mai bine, si iar ai fi lovit in DNA. Grija mare ca iti dai cu tesla (nu cu aia electrica).

      (-4)
  6. cc

    Fiindcă propunerea e politică în mecanism propunerea se face de către Ministrul Jusťiției în primă linie. La fel ca şi la CCR politizarea, numirea unor vechi funcționari comunişti controlați de fosta Securitate aduce neînțelegeti majore cu interpretarea dreptului europeean construit sub altă optică.

    (3)
    • Alan Dala

      La cine te referi cand zici functionari comunisti? La doamna macovei, la tatal domnului Balan?
      Tu nu vezi cum colcaie securistii si comunistii prin partidele pe care le sustii tu?

      (-3)
    • cc

      La cvasimajoritatea din CCR si evident la ministrul Justiției. Se puteau găsi persoane care să fi avut o carieră în marile centre de drept europeene sau nord americane. Dar nu s- a vrut pe principiul n-au mâncat salam cu soia.

      (2)
    • Alan Dala

      Si dupa vot iar va vaicariti ca „oamenii ie prosti”, ca nu stiu sa voteze. =))
      Singura sansa a popozitiei este sa lase lupta asta inutila si sa vina cu solutiii.

      (-3)
    • Rabinul

      Balane, vezi sa nu dai nas in nas cu mine intr-o zi pe strada ca o sa-ti dau una peste ochii aia de broscoi de o sa ma ti minte cat traiesti si atunci o sa-ti masori cuvintele! Magar batran ce esti!

      (-2)
  7. Balan Marius -ecologist PV

    Doamna Cristiana va rog sa verificati si sa stergeti ultimele doua comentarii pt. ca eu nu vorbesc asa cu Rabinul. Nu eu l-am facut p….a. Asa ca Rabi nu fi mizerabil ca nu stiu zau cine iese mai bine dintr-o eventuala intalnire intre patru ochi. Sa iti fie rusine ca te grabesti sa acuzi omul. Nu scriu si nu vorbesc cu asemenea cuvinte mai ales ca suntem in POST.

    (2)
    • Rabinul

      Balane, vezi ca te crezi prea destept dar nu te da inteligenta afara din casa! Sa nu crezi ca nu stiu ca tu esti in spatele celor care semneaza Bistritean, Veveritza si multe altele! Intreci masura! Eu te-am avertizat o singura data data viitoare crede-ma ca stiu unde te gasesc!

      (-2)
  8. Rabinul guita de pe fotoliul din primarie

    Dar ce ma Rabinule, tu existi?
    Nu cumva esti un papagal fricos care se ascunsde dupa monitor? Da, esti!

    (2)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.