Social

Miting de protest împotriva construirii gropilor de gunoi pe 10 ha de pădure

Cetățeni din Tărpiu și nu numai vor lua parte la un miting de protest împotriva construirii a două gropi de gunoi, celulele 2 și 3, la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor, pe o suprafață de 10 ha de pădure, teren pe care trebuie să-l cedeze Consiliul Local Dumitra.

”Cetățeni din Tărpiu și din alte localități vor participa miercuri 16 mai, între orele 11.00 și 13.00, la un miting de protest în fața Primăriei Dumitra. Ei au ajuns la concluzia că trebuie să spună clar administrației cum stau lucrurile și vor transmite un memoriu în acest sens. Au strâns 150 de semnături de susținere. Vicepreședintele CJ Ioan Țintean prezintă defrișarea pădurii ca pe o nimica toată, mare minune este modul în care se pune problema. Pădurea este mai necesară decât oriunde la Tărpiu. Evident că este o mare minune având în vedere că va dispărea pădurea de acolo și se va împăduri în altă parte”, a afirmat președintele Organizației Județene Partidul Verde Bistrița-Năsăud, Cristian Țetcu. El a menționat că, dacă lucrurile nu se vor schimba, vor fi organizate proteste și în Piața Petru Rareș din Bistrița, în fața Palatului Administrativ.


5 comentarii

  • Si gen…pe tot campul ala nu s-a gasit nicaieri un teren care sa fie cedat numai fix ala unde sunt 10 ha de padure ? De fapt ce ma mai mira? Actiunea reflecta exact atitudinea de badarani si de buricul pamantului pe care o adopta multi astazi vizavi de paduri si fata de animalele care traiesc in acestea. Gunoaiele sunt mai importante decat spatiul verde pentru ca mai nou pe unii dintre noi ne reprezinta gunoaiele nu natura atat din punct de vedere al caracterului cat si al gandirii. Ar trebui sa ne intre bine in cap ca noi traim datorita naturii nu natura traieste datorita noua.

  • In loc sa-si focuseze energia si priceperea pe reciclare ei se zbat sa mai faca o groapa de gunoi. Zic asa : ce inseamna gunoi? Hartie- pentru producerea hartiei este mai avantajos sa foloseasca hartie reciclata decat cherestea. Nu este asa? Deci ar trebui sa nu se plateasca pt ca o ducem la reciclat…eventual sa plateasca producatorul. Plastic- Idem. Fier-Idem. Sticla-Idem. Resturile alimentare sunt cele mai utile pt biogas si compost. Ce mai ramane? Deci daca s-ar recicla corespunzator cetateanul nu ar mai trebui sa plateasca nimic, chiar ar trebui sa primeasca bani. Dar cine constientizeaza ce importanta este reciclarea si adunarea selective? Cei care ba ingroapa containerele printr-un proiect care inghite bani si umple buzunare, apoi le ridica la suprafata pentru ca trebuie umplute iar niste buzunare….Deci de ce sa nu mai facem o groapa de gunoi care mai umple niste buzunare?

  • Ecologistii…..nimic, nimic? Doar gura-i de voi! In alea zece hectare de padure nu sunt specii protejate si pe cale de disparitie? Doar in buruienile din fata bisericii evanghelice? Alege boul ca te-am ales Balane nu spui nimic?

  • Rabinule citeste cu atentie. Partidul Verde sprijina demult tot ce fac acei oameni si este de partea lor. Documenteaza-te ca este material. Daca esti analfabet functional nu te pot ajuta cu nimic. Noi ne-am spus parerea demult si Cristian Tetcu a organizat cateva dezbateri si a transmis ce avea de transmis chiar de la fata locului. Cauta in presa si vei afla. La revedere !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS