Actualitate

Protest la Bistriţa. Chereji: Dacă se continuă în halul acesta, vom ajunge ca în Venezuela (FOTO)

Bistriţenii nemulţumiţi de intenţia guvernaţilor de a modifica legile Justiţiei şi de modificările aduse deja Codului Fiscal au ieşit, duminică, în stradă. Au protestat paşnic în faţa Palatului Administrativ unde au discutat mai mult între ei, iar unii au mai suflat în fluiere.

„E puţin mai multă lume ca data trecută, dar totuşi destul de puţină. Om fi la concurenţă cu Campionatul Mondial de Culturism. Mie îmi pare rău că eu, la vârsta asta, mă gândesc la viitor şi sunt alţii care au viitorul în faţă şi stau comozi în casă, prin cluburi, nu ştiu pe unde. Probabil se vor trezi prin februarie când vor avea veniturile scăzute, un milion şi ceva de bugetari, vor plăti primele facturi mai serioase la utilităţi şi vor ieşi atunci în stradă, dar sper să nu fie prea târziu cu legile justiţiei pentru că o dau pe repede înainte. Dacă protestăm puţini, nu o să le pese că protestează 50 de oameni la Bistriţa, 5000 la Cluj şi 10.000 la Bucureşti. Vor spune că alte milioane agreează legile justiţiei şi vor merge înainte cu ele ca să scape de răspundere morală şi materială nişte oameni care au furat din bugetul statului, să fie exoneraţi de responsabilitate”, a declarat Adrian Florin Chereji, preşedintele Asociaţiei Bistriţa Civică.

Chereji s-a referit şi la „revoluţia fiscală”: „Eu am o firmă mică, dar atunci când vin cu o lună înainte de începutul anului şi schimbă complet structura fiscalităţii în ţară, poate eu cu patru angajaţi mă repliez, dar o firmă cu sute şi mii de angajaţi nu ştiu cum poate să se replieze şi, din această cauză, să nu apară probleme mari privind funcţionarea economiei. În loc să încasăm mai mulţi bani la bugetul de stat şi sociale să nu se încaseze mai puţini. Eu îmi aduc aminte de 2008 când primul ministru de atunci, actual preşedinte al Senatului, ne spunea că economia duduie, iar un an mai târziu am văzut ce s-a întâmplat când a venit criza peste noi. Acum noi suntem pe creştere economică, dar preţurile au sărit în sus. Euro a depăşit 4,7 lei şi tot se calculează în funcţie de acest curs. Oul costă dublu, cartofii sunt de două ori mai scumpi, energia va fi mult mai scumpă. O să fie dezastru. Cine nu are nişte mici rezerve va avea mari probleme să treacă iarna asta. Noi protestăm aici paşnic, dar mie mi-e teamă să nu apară protestele violente, anarhia şi alte situaţii neplăcute în ţară. Când oamenii vor fi flămânzi şi nu vor mai avea ce face vor face ca în Venezuela. Sigur că nu putem compara situaţia de la noi cu cea din Venezuela, dar, dacă se continuă în halul ăsta, acolo vom ajunge”.

Întrebat de ce crede că sunt atât de puţini tineri la protest, Chereji a răspuns: „Tinerii sunt alungaţi din Bistriţa şi marea majoritate nu mai vor să se întoarcă. Ei sunt înlocuiţi cu tineri care vin din sate şi care nu au acea conştiinţă urbană. Din păcate, ne pierdem tineretul. Mulţi nua u ce să facă în oraşul lor natal şi sunt nevoiţi cumva să plece.

Totuşi, printre manifestanţi am întâlnit şi două adolescente, Roxana şi Iasmina.

„Eu vreau să schimb lumea. Nu vreau să trăiesc într-o lume în care, în loc să crească salariile, scad. În loc să avem o lume bună, avem o lume rea. E o ţară mizerabilă. Nu voi sta aici. Statul ne fură în loc să ne ajute. Alocaţia e 82 de lei, în America e 6 milioane. E ciudat. Nu e o ţară corect. Nu ştiu nimic despre legile justiţiei şi codul fiscal, dar am văzut că se face şi am venit să susţin acest protest”, a declarat Roxana, o adolescentă de 15 ani.

„Am venit la protest pentru că nu-mi place că preţurile cresc, salariile scad. În alte ţări se câştigă bine, iar în România să stai pe 12 milioane nu mi se pare normal. Mi se pare jalnic să vezi că, în România alocaţia e 84 de lei, în timp ce în alte ţări e 200, 300 de euro alocaţia. Vreau să nu mai fie aşa în ţara asta, vreau să fie ca în străinătate. Eu nu ştiu pentru ce protestează alţii. Eu am venit să facem România mai bună”, a spus Iasmina din Bistriţa, de 14 ani.

30 comentarii

  • Felicitări celor care au participat la protest. Încă mai există speranță. Cineva trebuie să întrețină flacăra vie la Bistrița, chiar dacă numai câteva persoane, în disperare de cauză. Mesajul dat este următorul: Bistrița nu-i Teleormania!

  • La protest trebuia să fie în primul rând Radu Moldovan, Ovidiu Crețu, Doina Pană pentru a le spune bistrițenilor: V-am mințit, v-am păcălit, vă cerem scuze, data viitoare aveți grijă cum votați, Bistrița și România merită o șansă.

  • Radu Moldovan, Ovidiu Crețu, Doina Pană au băgat Bistrița în Teleormania. De câți bistrițeni este acuma nevoie pentru ca Bistrița să fie scoasă din rahat?

    • Crețu și ai lui se bazează pe cca 10.000 de votanți, poate că acum mai pot contabiliza 6-8000. Ceilalți 70.000 ce zic, ce fac? De ce nu își exprimă protestul la situația în care suntem?

  • Eu ma bucur ca protestul a fost pasnic si jandarmii au reusit sa ii tina-n frau. =))
    Chereji e un mare analist economic, pacat că ca primar nu a fost bun, chiar daca a fost anticorupt si nu a existat deloc coruptie cat a fost el in functie.
    Sa fiu in locul lui, m-as baga in pamant de rusine cand as vedea comentariile de la acest articol:

    https://www.timponline.ro/cum-a-ajuns-florin-chereji-primul-primar-al-bistritei-democratice-ce-l-a-facut-sa-plece-din-fabrica/

    • Alan, rusinea si Chereji vaca si baletul! Totusi cu ceva rabdare ai putea sa faci o vaca sa devina balerina dar sa-i fie rusine lui Chereji nici o sansa! Viseaza din nou la primarie in conditiile in care pe perioada cat a a fost primar nu a facut nimic!

    • Nu a facut nimic, dar financiar sta destul de bine. Chiar mult mai bine decat ar putea justifica vreodata. Din consiliu probabil a plecat din cauza notelor … date, nu luate. In cazul lui putem zice ca „Obrazul gros cu gură mare se ține.”

    • Vă este frică ca nu cumva să ,,explodeze” mămăliga, dar tocmai asta se va întâmpla. Am auzit că 1 milion de pezedei vor fi scoși de la saramură ca să susțină republica pezedistă și cârmaciul-pescar din Alexandria aflat cu un picior jumate’ în pârnaie. Poa’ să iasă țircus, bineînțeles . Sigur că da!

    • Treaba ta cum dormi, pezedistanul tot va fi jumulit și încarcerat. Poa’ să se dea pe ringhișpil ori să se roage la mormântul lui Arsenie Boca , în chiloți, noaptea pe fulgerătură , destinul acestei adunături de potlogari și găinari duce către ȚUHAUS!

  • Cand vad indivizi de genul Chereji sau Marius Balan ca merg la proteste pur si simplu ma umplu de greata si de scarba! Oamenii astia nu au nimic in comun cu protestele dar merg acolo ca sa fie vazuti ca da bine la imagine! Sunteti o rusine domnilor! Nu regret ca sunt bistritean regret ca sunteti si voi!

  • economia, bugetele si politica nu se fac in strada. ca se poate darima si schimba ceva prin proteste …..DA.
    dar de facto….ele nu se fac in strada. sa tineti minte asta.

  • Eu am fost la prostest si mare parte din cei de acoloam fost pentrul legile justitie , nu pt. masurile economice.
    In ce priveste ecomomia , PSD- ul a reusit intr-un an sa cresca semnificativ inflatia si trebuie sa fii orb (sau orbit) sa nu vezi asta. Au reusit sa aduca EURO la un prag istoric si partea nasoala e ca nu se va opresc aici.Din punct de vedre economic ,sa-i lasam sa-si duca programul la sfarsit dupa care vom vedea , unde va fi mai bine la noi sau in Venezuela.
    Iar pt raul adrian, in Venezuela a fost dicatura , eu am prins o dictatura si nu vreau un alt Ceausecu, cu mustata de aceasta data.Iar cat de bine e acolo ii sugerez sa ia avionul doar dus si sa ne trimita din cand in cand corespondente cu starea natiei.

    • Sunt curios cu cat a crescut inflatia, masurata cu ochiu’, ca dupa datele oficiale nu prea reise o crestere semnificativa. Sper ca nu va referiti la oua si unt, ca se stie prea bine ca e o criza europeana. Mai sper si sa nu luati in calcul fluctuatiile legate de sezonalitate.

    • Mai am o intrebare. Din legile justitiei ce anume va nemultumeste? Ar trebui sa protestati scotand in evidenta nemultumirea dumneavastra fata de acele modificari care considerati ca nu sunt bune. Daca iesiti doar cu lozincile de pana acuma, nu vad sanse sa se schimbe ceva. Eu nu inteleg de ce alegeti sa faceti un protest inutil, in loc sa urmariti sa faceti unul util.

    • am fost stimata doamna in Venezuela cind era mai bine[acum ceva ani ]. trebuie sa va spun ca imi este dor sa ma mai duc, apa calda, vreme de vara acum acolo, …….e superb.
      daca ati fost ptr treburile din justitie…………………….ce s-a rezolvat prin acest miting ??? sau ati fost asa ….ptr ochi frumosi si sa va vada presa.

  • Alan Dala,
    Vi se poate răspunde punctual dacă doriți.
    Dar constatând că faceți avocatură gratuită pentru PSD, vă pun o singură întrebare.

    Vi se pare normal că MEMBRUL DE PARTID NR 1 din PSD este suspect principal într-un dosar de corupție care implică fraudarea fondurilor europeene cu sume de milioane de euro???? E un act ce ține de uzurparea puterii politice pentru satisfacerea unui interes personal sau de grup restrâns(contribuțiile către Partid)

    Vi se pare normal ca Vice-Premierul României și șeful comisiei parlamentare SRI , să-și manifeste susținerea deschisă față de acesta, un inculpat într-un proces penal public, la intrarea acestuia la audieri??? E o tentativă de intimidare a Justiției.

    Dacă vreți să aflați detalii, comunicatul DNA…http://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=8486

    Personal și orice om normal care vorbește și încă scrie în limba română, mi-ar place să știu că oricare din vecinii mei pot să muncească și să deschidă în condiții de transparență și egalitate o companie, oricare din vecinii mei pot să aibă un loc de muncă public fără să fie pe listă restrânsă de salariu garantat de la bugetul de stat, recomandată doar pe criterii politice, sau de rudenie(inițiații din sistem)…deci o accesibilitate largă și bazată pe competențe profesionale reale la posturi..fără componență politică. Și mi-ar mai place ca oricare din vecinii mei care greșesc să fie judecați după criterii care să fie aplicate egal tuturor, în situații similare.

    Nu e normal ca și copiii persoanei defavorizate din Budac care fură de foame o căruță de lemne, să sufere pur și simplu din lipsă de alternativă–(nu sunt locuri de muncă locale, care sunt se oferă prietenilor primarului, nu au acces la educație minimală care să le permită ieșirea din ciclul sărăciei), deci acei copiii să sufere cu repetiție ani de zile pentru că nu au părinte acasă, nu au un salariu în casă, iar acel părinte să fie privat de libertate în condiții insalubre

    iar alții care fură din fotolii calde, cu confortul semnăturilor pe acte oficiale falsificate și tot felul de inginerii financiare…transferuri de imobile și utilaje proprietate de stat gratuită iar apoi transferată pe sume derizorii în firme și conturi personale, să stea în libertate, cu vacanțe însorite prin destinații exotice și în cel mai rău caz să se cazeze 2-3 ani în închisori hotel.

    Justiția socială nu e un moft, e chiar prima garanție a bunăstării colective care permite o redistribuire echitabilă a veniturilor într-o societate…în condiții egale de concurență nedenaturate de actul politic, tot poți prospera la nivelul la care nivelul lor potențial individual personal le permite.

    • 1. Da, mi se pare normal. Nu mi s-ar fi parut normal sa nu fie pus sub acuzare, ar fi insemnat ca a picat la pace.
      2. Mi se pare normal ca vicepremierul si seful comisiei SRI sa isi mai feste sustinerea. Conform standardelor voastre mi se pare normal, altfel nu mi se pare normal. Ma voi folosi de justificarile pe care le faceati si voi, ca nu s-au dus in calitati oficiale, s-au dus ca prieteni si colegi.
      3. Cine a furat pe acte falsificate!? Transferuri de imobile?! Va de mine, sper ca nu va referiti la … nici nu pot sa-i scriu numele. :)) Ati zis si vacante insorite? Nu va vad prea bine.

      Mie nu mi se pare normal sa incerci cu orice pret sa bagi pe cineva la puscarie, doar pentru ca e adversarul tau. S-a vazut in atatea cazuri ca erau chemati toata ziua la DNA si pe urma s-a fasait sau au fost clasate dosarele, dat NUP sau judecatorii au râs de rechizitorii. Daca oricare dintre politicieni a comis fapte penale, atunci sa li se faca mai intai un dosar beton (in afara de presedinte, ca el are imunitate totala), sa se adune probe de necontestat si pe urma sa inceapa distractia. O problema e si faptul ca procurorii de la DNA, pentru a executa intocmai si la timp, au fost selectati pe „spranceana”. Eva, Portocala, Uncheselu, … Unul a facut dreptul la universitatea de arte, altul era profesor de sport si a facut dreptul la distanta, … si cate alte astfel de cazuri or fi si nu le stim. Cozile de topor nu sunt si competente. Daca iei oameni competenti te poti trezi ca refuza sa execute ordinele. Nu poti impaca si capra si varza.
      Pre multe coincidente, inclusiv Ludovic Orban a fost executat exact la momentul potrivit. Prea multe coincidente bat la ochi.

    • Se pare că nu înțelegi prea bine.
      1.Când vrei să susții un prieten sau coleg ..un cod minim deontologic te obligă să o faci în calitate privată și nu publică.
      2.Când vorbim de vacanțe exotice de afaceri mă refer la investigația Rise Project. Priveliște frumoasă, aer , gagici piscine..ofițeri de caz..etc
      https://www.riseproject.ro/articol/traseele-lui-dragnea-in-brazilia-clubul-fortaleza/
      3. Personal nu am afirmat că cei din clubul select PD(Dragnea de altfel provine tot de acolo se pare) ar fi îngeri. Ba, chiar aș cere aceleași standarde de acuzare, judecată și respectarea prezumției de nevinovăție din perspectiva drepturilor constituționale.

      4. Subordonarea Justiției, e marca deja înregistrată PSD.
      Prea mult efort pus pentru a decide din poziții de autoritate salvarea colegilor de partid, în detrimentul actului de guvernare propriu zis. Celelalte partide s-au delimitat când a fost cazul de prietenii prinși cu mâna în butoiul de miere…cel puțin la nivel de imagine.

      Cei din PSD, cred că dacă au voturi cumpărate,Statul e a lor, fac ce vor cu restul.
      Ntzz. Nu e așa.
      Problema e de vulnerabilitate ca și Stat, riscul derapării spre o autocrație de tip Putin, ieșirea din circuitul U.E.
      Există o predispoziție genetică instituțională moștenită de la comuniști și prietenii de la Est. Libertățile individuale nu pot exista fără libertatea economică și principiul separării puterilor în stat.

    • Am inteles chiar perfect, dar trebuie ctite intr-o nota relativ ironica.
      1. Eu zicam ca dupa standardele voastre, in care si basescu si Iohannis se pot dedubla si pot actiona si ca persoane private. (pe persoana fizica cum s-ar zice)
      2. aaa, m-am speriat cand am vazut acte false, transfer de imobile si vacante exotice, ma gandeam eu ca nu e ceea ce pare =))
      ….

      la noi separati se vede de la distanta foarte mare, cand procurorii merg pese guvern, peste parlament si cerceteaza chestii care le depasesc competentele, creeaza o imagine beton in afara tarii ca peste tot apare pe prima pagina ca sunt perchezitii la guvern. Pe urma nu se alege nimic de acele cercetari. Ti se pare normal asa ceva? Ti se pare normal ca un procuror pe baza unor acuzatii sa poata da jos un guvern sau sa extraga un ministru, iar pe urma sa se inchida dosarul din lipsa de probe, fapta nu exista sau altele? Mie tocmai asta mi se pare o deteriorare a statului de drept. Nu vei vedea nicaieri in lume asa ceva.

    • Mie îmi pare normal ca un procuror, să-și prezinte acuzațiile un acuzat să-și prezinte acuzația iar un Judecător să decidă pe principiile de drept.
      Mi se pare normal ca un ministru să fie tratat la nivel judiciar cu aceleași standarde de drept ca și un alt cetățean xulescu.
      Nu mi se pare normal ca probele să dispară, să fie alterate, sau extrase iar acuzarea să fie viciată și sentințele influențate de un telefon sau un plic
      Mi se pare anormal când guvernarea stă în buna dispoziție a unui om, prea influent.
      În rest, dacă e acuzat,ar putea să se autosuspende din activitatea politică și își dovedește nevinovăția, dacă e nevinovat îmi pare normal să-și regăsească drepturile de cetățean plus să poată reclama despăgubiri.
      E adevărat cu vârsta devin din ce în ce mai cinic și realizez că banii și puterea indiferent de ce parte provin corup , toate persoanele au prețul lor iar apărarea de multe ori e doar o chestiune de acces privilegiat la niște resurse la care nu toți au acces.Nu există o lume perfectă și nici perfecțiune, există doar echilibru. Iar ca pentru un echilibru să funcționeze ai nevoie de o forță ci de mai multe, care se anihilează reciproc când una merge brusc spre o extremă.

  • La numirea unui procuror în DNA, primele criterii ar trebui să fie integritatea și capacitatea de gândi critic. Nu au fost numiți ci au fost selecționați de resursele umane, în urma unor teste, grile de competențe. Nu sunt la curent cu procesul dar presupun că e corect principiul să performezi în mai multe domenii. Cât despre NUP și rechizitorii respinse, doar trag atenția că din moment ce atmosfera acum câțiva ani, era sentință după ședință privată de comunicare în WC și plic cu bani, putem presupune că unii judecători au încă simpatii politice și interes pecuniar în activitate, ca și methne mai vechi. Mai sunt și accidente, chiar și la CCR, unde șeful interzice cu patos administrativ publicarea unei opinii contrare(asta înseamnă libertatea de gândire) la o decizie. Imaginați-vă o lume în care toți trebuie să fim de acord cu șeful, cu argument sau fără argument.

  • Alan Dala,
    Dna Alexandra Lancrajan.
    Procuroarea care l-a acuzat pe dl Dragnea.
    Am avut curiozitatea sa-i urmaresc prezentarea.
    Si sincer mi-a placut abordarea ei , are o anumita sensibilitate, se situeaza pe partea celor defavorizati…contrara dlui Dragnea, care e in stare sa arunce in aer o tara, ca sa-si salveze pielea si a catorva apropiati.
    https://www.youtube.com/watch?v=dB25UFyTOfo

  • Constat ca inca mai exista persoane care cred in aura neprihanita a excrocilor dovediti din PSD.
    Daca ar fi doar lelea Floare si tanti Mitza din Dabulenii de jos nu m-as mira, dar sa vezi oameni cu o anumita inteligenta care inca cauta scuze si accepta furtul pe fata, batjocura si nesimtirea la adresa oamenilor din tzara asta, asta este totusi ceva de neimaginat.
    Cat de spalat pe creier sa fi sa ii ridic osanale unuia ca Dragnea?
    Cat de redus mintal sa fi sa mai crezi in cresterea economica declarata de penalii semianalfabeti?

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Alan Dala Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS