Actualitate Economie

Producători din Bucovina şi Maramureş vin la Expo Bistriţa cu mărfuri tradiţionale

Vrei să-ţi înnoieşti garderoba, să faci un cadou celor dragi sau, pur si simplu, să-ţi faci o bucurie? Începând de miercuri, 23 oct., timp de cinci zile, pietonalul „Liviu Rebreanu” te aşteaptă în straie de sărbătoare, la ediţia de toamnă a Expo Bistriţa. Ediţia a 22-a a manifestării expoziţionale devenită deja tradiţională, reuneşte peste 40 de producători şi comercianţi din România şi Ungaria.

Potrivit unui comunicat al Camerei de Comerţ şi Industrie, participanţii al Expo Bistriţa 2013 sunt specializaţi pe mai multe domenii. Vor fi producători şi comercianţi de bunuri de larg consum – confecţii, tricotaje, încălţăminte, bijuterii, cadouri, produse alimentare tradiţionale, decoraţiuni interioare şi exterioare, mobilier, diverse alte articole.

De asemenea, veţi avea ocazia să găsiţi la târg în cadrul Salonului verde, produse alimentare bio, cosmetice naturiste. La Salonul berii şi vinului vor fi expuse bere artizanală şi vinuri premiate la concursuri de profil, iar la Salonul Grădina veţi găsi plante, flori şi puieţi, seminţe, arbuşti şi idei pentru amenajări peisagistice.


Noutatea acestei ediţii o constituie prezenţa producătorilor de produse alimentare tradiţionale din zona Bucovinei şi Maramureşului.

De sâmbătă, 26 octombrie, până duminică, 27 octombrie, târgul se va îmbogăţi cu expoziţia ”Întreprinderilor Sociale – O şansă în plus, un viitor mai bun pentru persoanele vulnerabile” organizată în parteneriat cu AFI Pro Familia.

Expoziţia cu vânzare propune vizitatorilor o gamă variată de produse de la produse alimentare tradiţionale – bere de casă, vin, produse din carne şi lactate – până la îmbrăcăminte, încălţăminte, cadouri, flori şi plante ornamentale.

Programul de vizitare al Expo Bistriţa 2013 – ediţia de toamnă este: miercuri, 23 octombrie: orele 13.00-19.00; joi, 24 octombrie – sâmbătă, 26 octombrie: orele 10.00-19.00; duminică, 27 aprilie3: orele 10.00-16.00.

Pe lângă produsele şi serviciile variate oferite în cadrul târgului, Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud a pregătit o serie de surprize şi concursuri, pentru cei mici şi cei mari deopotrivă.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS