Actualitate

Prinşi după ce au furat din autoturisme

În 12 august, în cadrul cercetărilor efectuate în cauza privind două infracţiuni de furt, au fost identificaţi Gabriel R. de 17 ani, Darius F. de 18 ani şi Flaviu P. de 18 ani, toţi din Bistriţa, care în perioada februarie – martie 2011 au comis două furturi din autoturisme.

Prejudiciul în valoare de 2100 lei a fost recuperat în totalitate. Biroul de Investigaţii criminale continuă cercetările.

În 15 august, în timpul executării serviciului pe raza localităţii Buduş, poliţiştii i-au prins în flagrant pe G. Alexandru de 43 ani, N.  Iosif de 43 ani, P.  Macedon de 29 ani, toţi din Bistriţa,  care au sustras 108 metri liniari cablu electric armat, având conductor din aluminiu, de la instalaţia electrică aflată în construcţie, folosită pentru aducţiunea de apă situată pe păşunea comunală a satului Buduş. Cablul electric se afla la suprafaţă, a fost tăiat cu ajutorul unui topor în mai multe bucăţi, apoi ars, urmând a fi comercializat la centrele de colectare a metalelor. Valoarea aproximativă a prejudiciului creat este de 7500 lei. S-a întocmit dosar penal pentru infracţiunea de furt calificat, informează IPJ BN.

În 13 august poliţiştii au fost sesizaţi despre faptul că mai multe persoane sustrag ştiuleţi de porumb dintr-o cultură situată pe raza satului Domneşti. La faţa locului s-au deplasat cu operativitate poliţiştii de la Postul Mărişelu, care i-au prins în flagrant pe Vasile B. de 65 ani şi Iulius M. de 61 ani, ambii din Lechinţa, în timp ce au sustras 41 ştiuleţi de porumb.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS