Primul semn că s-ar monta o barieră la trecerea la nivel cu calea ferată de la Viişoara (FOTO)

Holistic

La mai bine de un an după ce au murit cinci copii nevinovaţi într-un accident feroviar cumplit care a avut loc la Viişoara, CFR a început timid lucrările de montare a unei bariere, spun oamenii care locuiesc în zonă şi care au văzut muncitori săpând la un şanţ.

 

„Cam de vreo trei zile au venit şi au săpat. Se vede acolo un şanţ. I-am întrebat ce fac şi mi-au spus că lucrează să facă barieră. Nu i-am întrebat când termină”, a spus un bărbat care are casa exact lângă calea ferată.

„I-am văzut, am vorbit eu cu ei şi mi-au zis că vor să pună barieră. I-am întrebat până unde sapă şi au zis că până la Sărăţel şi până la Bistriţa. Au mult de săpat. Este nevoie de barieră că nouă oameni au murit aici. Trec copiii la şcoală, vin de la şcoală, şi e necesară. Când aud trenul că vine pe mine mă strânge în spate, vă spun drept că am văzut ambele accidentele, şi cel cu taxi, şi cel cu copiii familiei Petruţ-Pop”, a spus Floarea Doboca (foto).

În decembrie 2015, o adevărată tragedie s-a petrecut la Viişoara. În jurul orei 4.00, la trecerea la nivel cu calea ferată dinspre Complexul Heidenfeld, un taxi în care se aflau cinci tineri a fost lovit de un trenul Regio care circula pe ruta Bistriţa-Nord – Cluj-Napoca. În urma impactului extrem de puternic, maşina a ajuns în şanţ cu roţile în sus, iar trei dintre pasageri au fost azvârliţi din ea. Cei patru pasageri din taxi care au murit erau locuitori ai blocurilor sociale şi se întorceau acasă de la un club.

Atunci, primarul Ovidiu Creţu a spus: ”Accidentele sunt accidente, se întâmplă. Dacă șoferul nu respectă semnele și regulile de circulație, se poate întâmpla orice. Am discutat însă cu directorul general al SNCFR să găsim o formulă pentru a rezolva problema cu bariera la Viișoara. Semnalele acustice sunt una, pot fi încălcate, însă bariera este chiar pentru un blocaj fizic”.

În aceeaşi zonă, au murit alţi cinci tineri, dintre care patru erau copiii familiei Petruţ-Pop, iar Rafael Manta, era vărul lor.

După această tragedie, în august 2017, ministrul de atunci al Transporturilor, Răzvan Cuc, care a făcut o vizită în Bistriţa-Năsăud, a declarat că s-au găsit bani pentru introducerea de bariere şi semnale acustice la 70 de treceri de nivel cu calea ferată din toată ţara. Potrivit ministrului, în judeţul Bistriţa-Năsăud s-ar fi demarat procedurile pentru montarea a două astfel de bariere, la Viişoara şi la Bistriţa, lângă Apollo, dar până acum nu s-a făcut nimic.

Cristiana Sabău

A absolvit Universitatea "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca, Facultatea de Litere, secţia română-franceză. În 1996 a debutat în mass-media. A colaborat de-a lungul timpului cu mai multe instituţii de presă printre care Ziua, România Liberă, Europa FM, Radio 21,Radio România, Mediafax, NewsIn, Realitatea TV. În 2011, anul în care a fondat publicaţia Timp Online, a primit distincţia "Jurnalistul bunei guvernări", decernat de Asociaţia pentru o Românie Curată pentru investigaţia care a dus la demisia unui ministru din Guvernul României.
Cristiana Sabău

Google Ads-sub articol

Comentarii

  1. citizen

    pâna în 20-20 la urmatoarele alegeri o sa termine de sapat santul.
    la fix ca sa se laude si primarul cu ceva.

    PS: pentru cei care nu stiu cum se sapa corect un sant, cautati pe youtube „Santul” cu Adrian Titieni.

    (0)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.