Primarul Crețu despre situația de pe str. M. Viteazul: Aquabis a refuzat sistematic

Consilierul local PNL Ioan Peteleu i-a atras atenția primarului Ovidiu Crețu, în ședința CL, că după fiecare ploaie serioasă pe strada Mihai Viteazul rezultă într-adevăr o situație de urgență și l-a întrebat în cât timp se va realiza rețeaua de canalizare.

”Noi am alocat bani pentru rezolvarea problemei de pe str. Mihai Viteazul. La un protocol pe care l-am avut cu Aquabis din păcate Aquabis sistematic a refuzat, cu toate că a avut lucrări acolo și era firesc să le facă ei. Până la urmă, a trebuit să ne angajăm noi într-o problemă în care regia de apă chiar este specializată. Vom rezolva problema în momentul în care se vor finaliza procedurile așa cum spune legea”, a spus Ovidiu Crețu.

Consiliul Local Bistrița a aprobat luna aceasta, într-o ședință extraordinară, studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiție ”Rețea de canalizare pluvială pe strada Mihai Viteazul”.

În prezent, pe strada Mihai Viteazul există două rețele de canalizare menajeră: una mai veche și una mai nouă, care nu pot prelua integral debitul de ape meteorice din zonă, pentru a fi evacuat instantaneu, ceea ce duce la stagnarea apelor pluviale pe stradă, în spațiile verzi aferente străzii, în curțile oamenilor și în subsolurile caselor. La fiecare ploaie serioasă, gurile de scurgere racordate la canalizarea menajeră veche nu au capacitatea de a prelua apele meteorice, toate aceste suprafețe aferente străzii Mihai Viteazul sunt inundate, canalizarea veche dar și cea nouă nefiind dimensionate la debitele foarte mari.

Canalizarea pluvială ce se va realiza pe strada M. Viteazul și parţial pe strada V. Babeș va fi de la rigola ce traversează strada M. Viteazul (zona străzii Ion Pop Reteganu), de-a lungul străzii M. Viteazul, a străzii V. Babeș parţial și până la deversarea în râul Bistriţa. Reţeaua de canalizare în lungime totala de 603 metri  se va realiza la debitul de Qmax = 385.11 l/s din tuburi Polipropilenă Corugate cu diametre cuprinse între 300-800 mm, pe traseul rețelei vor fi 19 cămine de vizitare și se vor colecta apele meteorice de la 50 de guri de scurgere stradale.

Eugen Gheorghe

Eugen Gheorghe

A absolvit Facultatea de Litere, Secția Română-Engleză, a Universității București. A debutat în presă în 1996 la publicația Steaua Sport Magazin. A lucrat, de-a lungul timpului, la ziarul ProSport, postul de radio Europa FM, agenția de presă Mediafax, dar și la clubul de fotbal Gloria Bistrița, unde a fost purtător de cuvânt. Din 2011 scrie la Timp Online.
Eugen Gheorghe

Google Ads

Comentarii

  1. Vasilica din Nimigea

    In Bistrita tot cetateanu si-a racordat ceternele la canalizare…cum sa duca asa ceva la ploile lui bussu???
    Sistemul separativ de pe Mihai Viteaza va functiona …dar tot vor fi probeleme!!!
    Va inunda tot vechea instalatie…menajera!!!
    Problema e si de cota si p/boloboc!!!

    (1)
  2. I. Alexa

    Stimati edili, priviti problema in ANSAMBLU, nu doar la mici fragmente din ea! Reteaua de canalizare a orasului Bistrita, dupa studii profesioniste, trebuie refacuta in totalitate si conectata la albia curatata a raului Bistrita! De ce? Cantitatea de ape menajere si pluviale a crescut, parti din retea sunt deteriorate si carpite in graba de azi pe maine. Ca sa nu sa intample ca si in Bacau, orasul lipsit de apa potabila 7 zile, Primaria si Aquvabis ar trebui sa ia din timp masuri preventive privind reteaua de apa potabila a municipiului. Retelele de apa si canalizare din blocurille de locuinte construite in anii ’70 sunt depasite si necesita investitii serioase. Nu mai cheltuiti banii cetatenilor pe proiecte inutile, trecatoare sau grandomane ci pe proiecte solide cu adevarat necesare! Cui ii pasa de ce se INTAMPLA in comunitate isi exprima vointa la timpul potrivit prin VOT!

    (6)
  3. Mento San

    …se va realiza … va fi … vom face… vom drege… va avea… vor fi … se vor colecta…
    Vorbe goale… Adică odată, cândva, într-un viitor incert, probabil nu în timpul vieții noastre…

    (2)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.