Actualitate

Ovidiu Crețu despre Cristian Pomohaci, ”o mare voce”: ”Îmi pare foarte rău. Am tot sperat”

Preotul Cristian Pomohaci, originar din Rebrișoara, care este implicat într-un scandal sexual cu minori în urma căruia i s-a interzis să oficieze slujbe timp de 30 de zile, nu va cânta la Târgul Mare al Bistriței, a accentuat primarul Ovidiu Crețu.

”Dacă mai apare pe unele afișe este o greșeală. Ceea ce am spus rămâne. Îmi pare foarte rău, trebuie să recunosc, pentru că Cristian Pomohaci este una dintre marile voci ale folclorului românesc. Asta este. Partea cealaltă este o altă chestie și din cauza aia nu putem merge în etapa asta. Eu am tot sperat să nu fie adevărat, să fie falsuri. Nu mă pronunț, dar cert este că la Târgul Mare al Bistriței nu va fi invitat Cristian Pomohaci”, a declarat Ovidiu Crețu într-o conferință de presă.

Preotul acuzat că ar fi încercat să corupă sexual un băiat minor își are parohia la Moșuni, județul Mureș. Întâlnirea dintre părinte și adolescentul de 17 ani, înregistrată de băiat, ar fi avut loc la noi în țară, acum patru ani, în mașina lui Cristian Pomohaci. Având în vedere suspiciunile, Arhiepiscopia Ortodoxă de Albă Iulia a decis pe 26 iunie că părintele nu va mai avea voie să oficieze niciun fel de slujbă timp de 30 de zile.

Cristian Pomohaci ar fi trebuit să cânte la Târgul Mare al Bistriței, în 21 august, însă a fost șters de pe lista artiștilor invitați de municipalitate.

Foto: arhivă

5 comentarii

  • Ca sa vezi de ce l doare pe el capul,macar pomohaci nu o aruncat cu milioane pe proiecte de rahat,pe principiul asta? tu trebuie sa dispari ma,de pe fata planetei.

  • Pai, nu-i nimic. Daca îl apreciați așa de mult si considerați că e „una dintre marile voci ale folclorului românesc” poate-l faceți cetățean de onoare al orașului anul viitor. Da’de n-a mai fi popa până atunci numai artist vocal ciocănar și atunci n-o sa mai fie nicio opreliște pentru afirmarea artistica a personajului. La câți fani aveți împreună nu mă îndoiesc că proiectul va trece. Oricum municipiul își întâmpină vizitatorii cu portretul marii voci a folclorului românesc, la intrarea de pe Dealul Dumitrei. Așa, ca sa-l îndragească copiii de mici.

  • Ce dracu vorbiti toti parvenitii…nu iau apararea dar nici nu judec pe nimeni…are cine sa judece!…nu voi „oameni de …rahat”…asa ca mai ..ciocu mic..circotasii…dracului!…orice a-ti spune..POMOHACI..A FOST ESTE SI VA FI….un om mare….caci voi ca ..domni…SUNTETI..o intimplare!!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS