Actualitate

Primarii fac rapoarte de estimare a pagubelor făcute de furtună

Prefectul județului Bistrița-Năsăud, Ovidiu Frenț, a cerut, printr-o circulară, primarilor, ca președinți ai comitetelor locale pentru situații de urgență din unitățile administrativ-teritoriale afectate de calamități, să întocmească și să transmită Instituției Prefectului rapoartele de estimare a pagubelor cauzate de fenomenele meteorologice periculoase din 17.09.2017, anunţă instituţia pe Facebook.

Acest lucru s-a făcut în conformitate cu ordinul 1422/16 mai 2012 pentru aprobarea Regulamentului privind gestionarea situațiilor de urgență generate de inundații, fenomene meteorologice periculoase și alte calamități.


În vederea întocmirii, în regim de urgență, a documentației pentru solicitarea unor fonduri guvernamentale, pe lângă Raportul Operativ privind efectele acestor fenomene, prefectul județului a cerut întocmirea și transmiterea Raportului de Sinteză (evaluarea valorică a pagubelor).

Prefectul a mai dispus, conform legii, constituirea a şase comisii mixte de evaluare și validare a pagubelor care se deplasează deja în teren la unităţile administrative-teritoriale pentru a verifica faptic Raportul operativ și de sinteză întocmit acolo, respectiv pentru evaluarea și validarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice periculoase din 17.09.2017.

Prefectul județului Bistrița-Năsăud, Ovidiu Victor Frenț, și subprefectul Ciprian Ceclan-Oprea au vizitat duminică seara, luni după-amiază și astăzi mai multe zone calamitate din județ respectiv din Bistrița, Beclean și zona limitrofă, cât și în mai multe sate și comune şi sunt în legătură permanentă cu ISU Bistrița-Năsăud, cu primăriile din județ precum și cu autoritățile guvernamentale centrale în vederea aducerii cât mai rapide la normalitate a zonelor calamitate.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS