Social

Primarii din judeţ forţează desfiinţarea PN Munţii Rodnei. Ioan Moniţa: Pădurile se conduc prin tăieri

Parcul Naţional Munţii Rodnei, cea mai întinsă arie protejată din Carpaţii Orientali, riscă dispariţia dacă planul celor 22 de primari aflaţi în fruntea unor comunităţi ce deţin proprietăţi pe raza parcului va fi încununat de succes. Nemulţumiţi că nu primesc despăgubiri de la statul român pentru că nu pot tăia pădurile pe care le au în proprietate, primarii sunt decişi, împreună cu aleşii locali, să adopte hotărâri de consilii locale prin care să-şi scoată pădurile din parc.

Primarul comunei Romuli, Ioan Moniţa, iniţiatorul demersului, a recunoscut că demersul are ca scop intrarea drujbelor în parc, motivând că acesta „nu are păduri virgine”, scuza primarilor fiind aceea că „se învârst strămoşii în morminte”


„Despăgubirile pentru pădurile pe care deţinem în Parcul Naţional Munţii Rodnei sunt o himeră, nu mai apar. Am hotărât cu toţi colegii primari că vom adopta hotărâri de ieşire din parc. Deşi în Codul Silvic se spune că ni se acordă despăgubiri, nu le-am primit. Vom adopta hotărâri de CL, probabil luna viitoare – acum lucrăm la ele cu juriştii – să ieşim din Parcul Naţional Munţii Rodnei pentru că ne-a ajuns cuţitul la os. De prea mult timp suntem duşi cu vorba şi nu suntem despăgubiţi cu niciun ban. Practic e o confiscare a proprietăţii pe care nu au făcut-o nici comuniştii cum se întâmplă din anul 2000 încoace”, a spus primarul din Romuli, Ioan Moniţa, comuna sa având pe raza PNMR 368 de hectare de pădure şi circa 600 de hectare de păşune.

Potrivit acestuia, hotărârile pe care le vor da consiliile locale vor fi atacate cel mai probabil în instanţă, dar primarii îşi pun speranţa în magistraţi care ar putea da o sentinţă prin care statul să fie obligat să achite aceste despăgubiri: „Este absolut normal şi firesc. Noi nu solicităm decât despăgubirile care sunt fireşti şi normale, ori nouă ni se spune că nu a aprobat Comisia Europeană ajutoare pentru stat. Noi nu stăm cu mâna întinsă. E dreptul nostru să fim despăgubiţi. Contravaloarea masei lemnoase care rămâne pe picior şi nu se exploatează să o primim, să fim despăgubiţi. Am fost şi la Bucureşti anul trecut, şi la Ministerul Mediului, şi la Ministerul Apelor şi Pădurilor, şi la Ministerul Agriculturii. E un cerc vicios. În prezent, pădurile primăriilor aflate în raza Parcului Naţional Munţii Rodnei sunt păzite tot pe banii comunelor. Să nu credeţi că ies comunele (din parc -n.r.) şi va fi haos. Există un amenajament silvic care spune lucrările care trebuiesc făcute şi care la ora actuală sunt blocate de acea lege care interzice tăierile. Când vom avea câştig de cauză, amenajamentele silvice îşi vor urma cursul firesc. Parcul Naţional Munţii Rodnei e constituit pe 96% din suprafaţă pe proprietăţile UAT. Acolo nu a existat o pădure virgină, ci cultivată, inclusiv la Izvorul Rebrei, la Izvorul Negru sau Izvorul lui Dragoş. E o pădure din care s-a tăiat, nu e o pădure virgină în care omul nu a intervenit. Dacă vom avea câştig de cauză, amenajamentele silvice îşi vor urma cursul şi practic vom intra într-un firesc al lucrurilor. Cine nu înţelege că pădurile se conduc prin tăieri, asta este. Nu folosesc verbul a tăia ca să nu se denatureze lucrurile. Dacă l-aş spune, s-ar înţelege că primarii vor să taie”.

Ioan Moniţa a admis că Parcul Naţional Munţii Rodnei ar putea dispărea dacă primarii ar avea câştig de cauză: „Da, s-ar putea, ca idee, da. Are circa 47.000 de hectare, dar să nu uităm că noţiunea de parc a plecat de la 183 de hectare în 1938”.

Întrebat dacă s-ar simţi bine să ştie că a contribuit, ca primar, la dispariţia unei arii protejate de importanţă comunitară, Ioan Moniţa a răspuns: „Ce vă imaginaţi că dispar munţii? Dispar pădurile? Nu. Într-adevăr sunt locuri şi locuri în care s-au făcut abuzuri. Bănuiesc că statul român şi-a perfecţionat puţin şi mijloacele coercitive şi tot. Dacă mergem tot pe noţiunea asta cu se taie, se fură …. Au fost locuri unde s-au întâmplat şi astfel de lucruri, nu spunem că nu, dar la ora actuală eu cred că tăierile abuzive s-au stopat în linii foarte mari şi avem o normalitate. Cât de bine credeţi că ne simţim acum că bătrânii noştri se învârt în morminte? La un moment dat am ajuns că nu mai puteam merge cu oile la păşunat în PNMR din cauza planului de management. Au recunoscut că a fost o greşeală şi acum, prin planul lor de management, vezi Doamne, ne-au dat dreptul să mergem pe proprietăţile noastre. Nu avem nicio problemă: dacă statul român îşi permite luxul, să facă toată România parc naţional, dar să plătească. Să fim serioşi! România nu stă atât de rău în ce priveşte pădurile precum ne place nouă să spunem. Eu recunosc că sunt zone nevralgice unde s-au făcut abuzuri, dar nu peste tot”.

Potrivit lui Ioan Moniţa, statul ar trebui să plătească despăgubiri de 60 de milioane de euro proprietarilor de păduri din parcuri naţionale de la nivelul întregii ţări, cea mai mare sumă pentru cei care au păduri şi păşuni în PNMR, cu peste 50% păduri private: „Nu ar fi un efort extraordinar din partea statului. Acele suprafeţe au fost cumpărate de strămoşii noştri cu eforturi mari”.

Parcul Național Munții Rodnei este al doilea parc național din țară, având o suprafață de 47.202 ha, din care 3.300 hectare au fost declarate Rezervație a Biosferei în anul 1979. Din punct de vedere administrativ, parcul se întinde pe raza judeţelor Bistriţa-Năsăud -80% şi Maramureş -20%, fiind înconjurat de 17 comune limitrofe. În urma retrocedărilor către proprietari, proprietăţile din parc sunt distribuite astfel: 22 comune proprietare deţin 53,25 %; Statul Român deţine 5,54%; persoanele fizice 26,29 ha; Parohia Ortodoxă Moisei 2,0 ha, în intravilan sunt 21,6 ha.

În timpul mandatului de ministru al Doinei Pană, a mai existat o încercare de trecere a Parcului Naţional Munţii Rodnei din subordinea Ministerului Apelor şi Pădurilor în cea a Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, dar care s-a soldat cu un eşec.

11 comentarii

  • Bravoo nu va lasati taiati tot lasati copiilor vostrii sula .Toata ziua comentarii peste comentarii ca se taie padurile ca am distrus tot si hop unde mai era ceva padure protejata ce ne-am gandit sa o nenorocim si pe asta. Pai de asta ne merge bine ca nu conteaza decat banul nenorocitile si pe astea si peste cativa ani pozati si comentati defrisarile pe care voi acum va ganditi sa le aprobati.Dar aici nu sunt numai padurile e vorba de mult mai mult exploatari de piatra , vanatoare , etc .Bravoo edililor succes si voua domnilor consilieri nu va lasati distruge-ti si parcul acesta

  • Radu Moldovan si Doina Pana au crezut ca tot ce zboara se mananca . In naivitatea lor credeau ca pot trece Parcul National Muntii Rodnei in subordinea Consiliului Judetean . Astia vor sa schimbe legi prin Hotarari de CJ in intentia de a-l defrisa si transforma in fond de vanatoare . Mica Oprea a mai inventat si Hotarari de CJ retroactive , poate mai inventeaza vreun principiu de drept numai de ea cunoscut . Succes domnisoaro !.

  • Am explicat ce vor grasunii astia imbuibati.
    Comisioane pentru ei si ai lor si exporturi de bustean, pe mai nimic.. dar in valuta .
    Resurse care sunt atragatoare.
    Denes a fost numit sa rezove problema.
    Ca la export de mobila sau proiecte de dezvoltare durabila ex prin turism nu se pricep si nici nu au expertiza.
    Ajung Muntii Rodnei, ca dincolo la nord , nord est de Baia Borsa unde au disparut in 30 de ani versanti intregi, iar gradul de coruptie local era asa de mare ca exista tupeul de a fura ditamai excavatoare din Italia.
    Iar cand nu va ramane nimic de ciupit..bye.
    Padurile respective sunt resurse nu doar locale.
    Depasesc acel stadiu. Sunt resurse nationale, chiar ale umanitatii.
    Penteu cateva sate cu o demografie in declin nu e nevoie de prapad ecologic.

  • Pe fond primarii au dreptate, statul nu a acordat acele despăgubiri conform legii. Pe de altă parte, tot acesti primari nu-si dau seama ce comoară au, dar pe care nu o stiu valorifica. Dacă ar face o deplasare la parcul național din centrul Italiei (Munții Apenini) ar vedea ce beneficii din turism obțin acele comunități din jurul Parcului Național.

  • Romani de rahat. Taiati tot bai prostilor si lasati muntii fara paduri. Ce mentalitate de oameni prosti. Numai banul va este in cap. Primari de nimic si fara viziune sunteti voi. La un om trebuie doar sa te uiti la el si iti dai seama cat poate. Plantati paduri si nu stati la umbra bai bugetari lenesi. Ca sa tai mai intai trebuie sa plantezi.

  • Parcul Naţional Munţii Rodnei a fost înfiinţat printr-o lege, în suprafaţă totală de 47.202 ha. O parte a acestuia, 3300 ha fac parte din Rezervaţia Biosferei din anul 1979, ceea ce s-a realizat cu eforturi mari pe plan internaţional. Să se respecte de către statul Român actele normative emise pentru înfiinţarea PNMR, respectiv obligaţiile ce le revin faţă de propritarii de drept în legătură cu suprafeţele cuprinse, aşa cum prevăd aceste documente legale, iar în stadiul în care este prezentată situaţia, proprietarii pot să se adreseze instanţelor judecătoreşti pentru a se face dreptate, prin plata despăgubirilor prevăzute în Legea silvică şi în actele normative de înfiinţare a Rezervaţiei Biosferei şi PNMR. Prin acest demers se poate ridica şi pretenţia, ca materialul lemnos provenit din activităţile de „conducere” în vederea menţinerii sănătăţii şi îngrijirii pădurilor să revină proprietarilor de drept, care să hotărască ce fac cu respectiva masă lemnoasă. Bineînţeles, că şi proprietarii trebuie să respecte obligaţiile ce le revin din actele normative referitoare la obiectul acestora. Într-o ţară cu adevărat democratică, toate problemele litigioase se rezolvă pe cale amiabilă sau prin hotărâri ale instanţelor de judecată.
    Hotărârile consiliilor locale ale UAT nu au prioritate în faţa Legilor, aşa că nu vă apucaţi să faceţi eforturi fără rost, deoarece sunteţi în pierdere sigură, atât din punct de vedere material, cât şi intelectual. Urmaţi calea legală, unindu-vă atât cei din judeţul BN, cât şi cei din MM.

  • Dupa ce ca au jegosii cate 9000 de lei salariu si multi nu au nici macar liceul, acum se hotarasc ei sa dea o decizie in favoarea lor! O sa respiram praf cu aceste specimene la putere! Rusineeeee!

  • Se pășunează, nene, în Munții Rodnei. Nu inventa motive pentru interese obscure.
    Primarii din fostele localități grănicerești s-au făcut adevărații proprietari ai pădurilor. Cu concursul cui? Legii? Haosului? Odată pădurile erau administrate de către Regiunea silvică, cu păstrarea dreptului de proprietate. Se defalcau păduri pentru lemne de foc și industrie casnică. Nu decidea neica-nimeni când și cum se taie pădurile.
    Mai are localitatea Romuli păduri? Ce zice onorabilul de jaful din zona Zăvoaielor Borcutului?

  • Mai taranilor ajunsi temporar la putere, Muntii Rodnei sunt Rezervatie a Biosferei de importanta internationala< care dainuie asa de zeci de ani de zile1 Mai oligofrenilor, aveti electricianul CFR acolo la Bucuresti, faceti demersuri sa se regementeze explaotarea durabila a lemnului din zaona parcului, nu taiati padurea ca si bezmeticii, sau mai rau, sa aveti ganduri retarde de desfiintare a unui parc national! Cacaciosul de Monita cati a bani a facut prin fonduri europene avand ca sprijin si situarea comunei intr-un sit de interes european?

  • Asta inseamna sa ai cap doar ca sa nu iti ploaie in gat. Poi daca nu si-au primit despagubirile sa faca presiuni in acest sens. Problema este alta, ca acesti oameni sunt obisnuiti sa faca carute de bani din taierea banului si orice despagubire ar fi mult prea mica fata de cati bani ar putea sa bage ei si altii in buzunare daca ar da liber la furtul de lemn in aceasta zona.

  • Monita doar incearca sa mai scoata niste bani din ceva. Tot cea ce face acest om este de o nesimtire crunta . Au taiat tot ce se putea de pe perimetrul comunei Romuli, el si toata familia lui , si acum vor sa treaca la ce a mai ramas.Nu se gandeste nici un moment la mediu sau la altceva infara interesului propriu.Pacat ca astfel de oameni sunt inca alesi ca reprezentati ai comunitatii si ca oamenii pe care ii reprezinta nu vad in spatele asa zisei lor bune intentii.Pacat ca o zona de o asa frumusete este condusa de asfel de oameni.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS