Pr. Ioan Titieni de la Gledin: Nicăieri nu scrie că în viaţă trebuie să te odihneşti, decât în cimitir, pe toate crucile

INTERVIU Preotul Ioan Titieni slujeşte în Parohia Gledin din comuna Monor de peste două decenii. Încă de la bun început, şi-a făcut datoria cu credinţă şi dragoste faţă de oameni. De patru ani însă a decis să facă mai mult. A creat Centrul Cultural-Spiritual Sfântul Pahomie, iar acum lucrează de zor la Casa Bunicilor Sfânta Ana a cărei construcţie a  început-o în urmă cu doi ani.

Părinte, în ce stadiu sunteţi cu lucrările la Casa Bunicilor Sfânta Ana?

Preotul Ioan Titieni: Suntem la faza în care acoperim clădirea, săptămâna aceasta terminăm acoperişul, iar de vineri începem izolarea. Nădăjduim ca în 15 august 2016 să facem inagurarea lui. Luni au sosit voluntari din Republica Moldova, un grup de 18 copii cu profesorul lor Niculai Muscalu de la Fundaţia Moştenitorii din Republica Moldova. Ei vor pregăti panouri solare cu care vor asigura apa caldă în tot centrul. Este un proiect implementat cu succes în Polonia şi care funcţionează foarte bine. Prietenii noştri din Republica Moldova vin să implementeze proiectul acesta la Gledin în cele patru zile cât vor sta aici. Vineri va începe izolarea Casei Bunicilor cu voluntari. Noi punem la dispoziţie materialele necesare, iar cei care doresc să se implice o pot face. Asigurăm masa şi cele necesare pentru muncă. Biserica îşi face datoria pe partea socială prin această casă a bunicilor, partea culturală prin acţiunile pe care le avem cu copiii, iar partea spirituală prin acţiunile bisericii.

Câte persoane vor locui în Casa Bunicilor Sfânta Ana şi în ce regim, gratuit, vor plăti?

Preotul Ioan Titieni: Casa Bunicilor din curtea casei parohiale de la Gledin va găzdui 20 de persoane, oameni singuri, în vârstă, cazuri sociale. În proiect este implicată Parohia Gledin, două fundaţii, una din Germania, una din Olanda, dar şi o fundaţie din Reghin, respectiv persoane voluntare. În această casă vor locui bătrâni din Gledin sau din alte sate, ai căror copii au plecat în străinătate, bătrâni singuri care nu se mai pot întreţine în special iarna. Unii vor rămâne tot timpul acolo, iar alţii doar temporar.  Avem parteneri care vor acoperi jumătate din cheltuielile de întreţinere a centrului, iar o cotă parte din cele necesare le vor plăti şi cei care vor locui acolo. Noi ne-am gândit la sume între 500 şi 800 de lei de persoană ca să putem acoperi salariile celor patru asistente sociale şi al administratorului care va fi, în prima fază, şi bucătar.

Cum reacţionează oamenii din Gledin, se implică în proiectele bisericii?

Biserica suntem fiecare dintre noi. Poate fi amorţită, vie sau moartă. Dacă dimineaţa nu îţi faci treaba, trebuie să o facă altcineva, dacă nu îţi mături casa, trebuie să îţi iei menajeră. Fiecare reprezentăm o biserică activă sau moartă, iar comunitatea din Gledin e foarte activă. Vă mărturisesc asta nu atât prin prisma faptului că participă la proiectele noastre cu muncă fizică, oamenii sunt implicaţi spiritual. Muncitorii care au lucrat la Gledin au primit de la localnici câte o masă caldă, copiii care vin în tabere la fel primesc alimente din gospodăriile lor. Oaspeţii noştri îi răsplătesc la rândul lor cu cântece, cu poezii, cu bucuria de a merge la ei în vizită. Avem nevoie unii de alţii, ne completăm, ne ajutăm şi ne merge bine.

Cum arată o zi din viaţa dumneavoastră la Gledin?

Deşteptarea la ora 5.30 şi punerea la odihnă la ora 23.00. Până la miezul nopţii mă gândesc la ce voi face a doua zi. Fac liturghie miercuri şi vineri, iar sâmbăta pomenirea morţilor, iar duminica slujba oşinuită. În rest, construim, facem acţiuni voluntare, plantăm, mergem în vizită la credincioşi, muncim, învăţăm, ne rugăm, cântăm. Eu am învăţat lucrurile acestea în călătoriile mele în Ucraina şi Grecia. Nu le-am ştiut până acum patru ani. A fost aşa, ca o relevaţie pentru mine, fiindcă acolo am întâlnit un părinte care îşi pune viaţa pentru semenii săi. Ştiam din şcoală, am învăţat în practica preoţiei, dar parcă mi-a lipsit o scânteie, iar când m-am întors acasă am spus că trebuie să îmi schimb total viziunea faţă de viaţă. Aşa a început tot ce se întâmplă la Gledin. E viu tot ce se face acolo. Merită să trăieşti frumos viaţa care şi aşa trece pe lângă noi şi nu ştim cum se termină. Nicăieri nu scrie în această viaţă că trebuie să te odihneşti decât în cimitir pe toate crucile. Aşa că, atât timp cât suntem în viaţă, trebuie să trudim atât pentru partea materială, cât şi pentru cea spirituală.

Care a fost cea mai mare bucurie a dumneavoastră ca preot paroh la Gledin?

Venirea Sfântului Pahomie acasă. Moştele sunt încă în Neamţ, la Schitul Procov, dar canonizarea s-a făcut la noi şi avem icoana sfântului. Asta ca stare sufletească. Pe plan personal, venirea copiilor pe lume.

Dacă vi s-ar oferi oportunitatea să slujiţi la Bistriţa sau în altă parohie ce aţi face?

E o întrebare grea pentru mine. Mi-am ales şi mormântul, locul unde o să mă îngrop la Gledin, dar, dacă va fi nevoie în altă parte şi Mitropolitul îmi va cere lucrul acesta, voi răspunde, dar aş vrea să mă odihnesc, totuşi, la Gledin.