Actualitate

PPA, monitorizată în continuare. Filtre pe drumurile din BN, 21 de porci confiscați

”Se respectă în continuare Planul de măsuri pentru prevenirea răspândirii virusului pestei porcine africane (PPA) în Bistrița-Năsăud. IPJ și DSVSA au luat măsuri pentru a descuraja traficul ilegal de animale și pentru a evita răspândirea virusului PPA”, informează Instituția Prefectului.

În cursul zilei, polițiștii năsăudeni au desfășurat acțiuni preventiv-reactive în trafic, cu scopul de a preveni transportul ilegal de animale, precum și răspândirea pestei porcine africane, în contextul confirmării în 18 ianuarie a apariţiei virusului PPA la mistreţi pe teritoriul judeţului nostru.

În cadrul acțiunii, pe raza comunei Nimigea, polițiștii au depistat în trafic un bărbat din comuna Cămărașu, județul Cluj, care transporta 21 de porcine cu o autoutilitară, fără să dețină documente de proveniență legală a animalelor.

Bărbatul în cauză a fost sancționat cu amendă de 1.500 de lei. Polițiștii au dispus măsura complementară a confiscării porcinelor care, ulterior, au fost predate Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

”Acțiunea de astăzi are rol preventiv și de a descuraja traficul ilegal de animale, iar în perioada care urmează sunt prevăzute în continuare filtre și controale pe toate drumurile publice din județ. Vestea bună este că până astăzi nu s-au înregistrat noi cazuri confirmate sau de suspiciune de îmbolnăvire cu PPA în Bistrița-Năsăud”, a precizat Instituția Prefectului.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS