Actualitate

Polițiștii bistrițeni țin un moment de reculegere în memoria colegului ucis la Suceava

”Duminică 23 iulie, ora 11.00, poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud vor fi prezenţi în faţă sediului, unde timp de un minut vor păstra un moment de reculegere în semn de recunoştinţă şi respect faţă de colegul nostru Vezeteu Sorin Constantin din Suceava, căzut la datorie în seară zilei de 20 iulie a.c.”, anunță IPJ BN.

De asemenea, poliţiştii aflaţi în deplasare cu autospecialele de serviciu se vor opri, vor aprinde rampele luminoase şi sistemul acustic şi vor saluta timp de un minut.


”Mâine va avea loc şi ceremonia funerară a acestuia. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a transmis IPJ BN.

Un poliţist de la Transporturi Feroviare a fost omorât, joi noaptea, în gara din Suceava, de un tânăr de 24 de ani, care, potrivit imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, a venit spre omul legii şi l-a înjunghiat de mai multe ori, aparent fără motiv.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS