Actualitate

Polițiștii au dat amenzi pentru transport ilegal de lemn și au confiscat o autoutilitară

Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului, împreună cu organele silvice din cadrul Ocolului Silvic Tihuța Colibița, au acționat pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice pe raza de competență.

În urma acțiunii au depistat în trafic o autoutilitară, condusă de un bărbat din Mureșenii Bârgăului, care transporta cantitatea de 11,25 mc de material lemnos, fără documente legale de însoțire.


Astfel, polițiștii au aplicat sancțiune contravențională, conform Legii 171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, în valoare de 3.000 lei.

De asemenea a fost luată măsura confiscării materialului lemnos, în valoare de 1.540 lei și a autoutilitarei, folosită pentru săvârșirea contravenției, informează IPJ Bistrița-Năsăud

Totodată, polițiștii din cadrul Poliției orașului Beclean au depistat în trafic un bărbat de 32 ani din Beclean, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN 17, prin localitatea Uriu, cu care transporta cantitatea de 9,7 mc de material lemnos.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că pentru cantitatea de 4,7 mc de material lemnos nu deține documente legale de însoțire.

Bărbatul a fost sancționat contravențional conform Legii 171/2010, cu amendă în valoare de 3.000 lei, iar cantitatea de 4,7 mc de material lemnos a fost ridicată în vederea confiscării.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale în domeniul comerțului. Cu ocazia controalelor și verificărilor de specialitate efectuate la unități comerciale de pe raza municipiului Bistrița, au fost constatate și aplicate 5 sancțiuni contravenționale, conform Legii 12/1990- privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, în valoare totală de 20 000 lei. Totodată, a fost confiscat numerar în sumă de 100 lei.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS