În plină iarnă, 14 familii din comuna Rodna au rămas fără curent. Soluţia Electrica

Holistic

Un grup de 14 case dintre Rodna şi Valea Vinului a rămas în beznă după ce imobilele au fost deconectate de la reţea  Electrica Distribuţie pe motiv că proprietarii nu şi-au încheiat contracte individuale cu un furnizor. Alexandru Varga, unul dintre locatarii caselor din zonă, a declarat pentru Timp Online că oamenii au sperat că nu trebuie să plătească atât de mult pentru branşamente individuale.

„A fost o reţea făcută de oamenii din zonă şi aveam curent de pe organizare de şantier. Au fost probleme cu plata pe organizare de şantier. Omul care avea şantierul nu a mai muncit cu firma. Electrica nu a vrut să preia reţeaua veche, aşa că Primăria Rodna a făcut o investiţie de 700 de metri, cu stâlpi noi, transformator, reţea, făcut ca la carte. Reţeaua aceasta a fost preluată de Electrica Distribuţie în luna septembrie a anului 2017. S-a făcut recepţie, s-a predat. De atunci ne-au tot spus că ne trebuie contracte, nu ştiu ce. Omul a tot stat cu organizarea de şantier, dar acum a făcut cerere de reziliere. Cererea a făcut-o în ianuarie, iar astăzi a venit Electrica şi a decuplat curentul. Şi suntem 13-14 familii rămase fără energie electrică”, a spus Alexandru Varga.

Întrebat de ce nu şi-au făcut oamenii contracte, bărbatul a spus că multe dintre familii sunt foarte sărace şi nu au avut bani de branşamente: „A vorbit domnul primar să schimbe nişte branşamente şi să-i dea drumul, dar Electrica a tot îmbârligat-o. Am tot aşteptat să vină să ne facă contracte. Azi am sunat şi ne-a zis că trebuie la limita de proprietate, contor, vă trebuie ăla, ăla. Ei din septembrie nu au făcut nimic, nu s-au ocupat să-şi rezolve problema, reţeaua fiind a lor deja, iar astăzi ne-au zis că ne dau curent într-o lună după ce ne rezolvăm problemele, că ne-au găsit ei două firme să ne facă lucrările. Eu nu-mi dau seama cum se poate ca din septembrie să nu îţi faci treaba şi să vii acum să spui că nu te interesează. Până acum domnul primar a insistat să nu vină cu cererea de a monta contorul la limita de proprietate pentru că asta înseamnă lucrări cu firme autorizate şi cheltuieli foarte mari. Ultima dată s-a rămas la ideea că eventual schimbă branşamentul de la stâlp până acasă ca să fie sigur că nu se fac şmecherii, să rămână fiecare om cum e firida. Şi acum îmi spun de la Electrica că trebuie să punem la limită de proprietate, iar asta se rezolvă numai într-o lună de zile. O lună să stăm fără curent când lor li s-a predat reţeaua din septembrie? Mi se pare foarte ciudat lucrul acesta. Eu când am vrut să merg să fac contract mi s-a spus să mai stau un pic să vadă cum trebuie făcut”.

Contactat în legătură cu acest subiect, şeful Sucursalei Bistriţa a Electrica Distribuţie, Alexandru Roman, a spus: „Primăria a făcut o lucrare de electrificare în zonă. Ei au fost de mai multă vreme pe un soi de provizorat dintr-o instalaţie a unui cetăţean care şi-a reziliat contractul de furnizare, iar cei de la Electrica Furnizare ne-au cerut deconectarea pe motiv că nu mai este contract. Oamenii îşi puteau face liniştiţi contracte din septembrie. Fiecare are un aviz tehnic de racordare în care e stabilită soluţia de racordare şi fiecare, individual, trebuie să-şi rezolve problema branşamentului şi a contorului. Fără contract nu îi putem alimenta. Nu e mare filosofie. Fiecare trebuie să-şi plătească contorul. La unii, vechiul branşament e mai mult sau mai puţin corespunzător, are de completat protecţiile şi contorul, dar ei, din păcate, nu au mai făcut nimic de o jumătate de an. Unii nu prea plăteau nici la acel cetăţean care avea deschidere de şantier. Din păcate, e neplăcut fiindcă e iarnă, e dificil. Fiecare dintre ei poate fi racordat individual. Cu cât se mişcă mai repede, cu atât mai bine. Trebuie să-şi încheie un contract de furnizare cu un furnizor oarecare, poate fi Electrica Furnizare sau un alt furnizor de pe piaţa liberă. Unii mai aşteaptă probabil o mână de ajutor de la Primărie, însă administraţia locală a făcut tot ce a putut, şi reţeaua, şi postul de transformare de acolo. Mai mult nu poate face administraţia locală fiindcă branşamentele sunt individuale. Puteau să preia pentru o lună contractul acestui cetăţean care şi-a reziliat contractul”.

Cristiana Sabău

A absolvit Universitatea "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca, Facultatea de Litere, secţia română-franceză. În 1996 a debutat în mass-media. A colaborat de-a lungul timpului cu mai multe instituţii de presă printre care Ziua, România Liberă, Europa FM, Radio 21,Radio România, Mediafax, NewsIn, Realitatea TV. În 2011, anul în care a fondat publicaţia Timp Online, a primit distincţia "Jurnalistul bunei guvernări", decernat de Asociaţia pentru o Românie Curată pentru investigaţia care a dus la demisia unui ministru din Guvernul României.
Cristiana Sabău

Comentarii

  1. citizen

    pai da, sa vina primarul sa le dea curent, cu galeata.
    niste putori, asteapta totul de-a gata.
    daca pâna la alegeri nu-si fac contracte, nu-i nici un bai, o sa voteze cu ala de le da curent degeaba.
    si-apoi ne miram ca tara asta se duce de râpa cu asa cetateni indolenti si nepasatori.

    PS: era un banc care cred ca era totusi real; ajunge un american într-o gospodarie de la noi, la unul la care-i ploua prin acoperis, si-l întreaba de ce nu-si repara casa. La care ala zice: – pai nu pot acuma, nu vezi ce tare ploua?? – pai si de ce nu l-ai reparat pâna acuma ? întreaba americanul…. la care bravul nostru gospodar zice batzos: – pai de ce sa-l repar daca n-a plouat ?!?

    (0)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.